Deschiderea solemnă a unui nou an universitar înseamnă reînceputul unei noi aventuri pe drumul continuu al descoperirilor care fascinează cunoaşterea umană, atât la nivel intelectual personal, cât şi la nivel de omenire. În domeniul teologiei, studiul este şi mai interesant: “obiectul” cunoaşterii, adică al cursurilor, al cercetărilor, al lecturilor este tocmai Dumnezeu, Cel care, în infinitatea Sa, este de nepătruns dar care, în acelaşi timp, în marea Sa bunătate, se descoperă, se lasă perceput, atins, studiat, cercetat. La această misiune se încumetă, cu sufletele şi minţile deschise, studenţii Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Departametul Blaj, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”, care au început în data de 28 septembrie noul an universitar 2015-2016.
Festivităţile au început în Capela Seminarului Teologic, la orele 09,00, cu celebrarea Sfintei Liturghii pontificată de Preasfinţia Sa Claudiu Pop al Curiei Episcopale din Blaj care a fost prezent în numele Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureşan şi în nume propriu şi care, în cuvântul arhieresc, plecând de la textul evanghelic citit (Luca, 4, 38-44), despre vindecarea bolnavilor de către Isus, s-a adresat cadrelor didactice şi studenţilor vorbindu-le despre tămăduirea pe care trebuie să o aducă studiul despre Dumnezeu în sufletele studenţilor dar şi ale celor care vor primi propovăduirea credinţei. Trăirea împreună cu Dumnezeu trebuie să elibereze omul de bolile care-l cuprind din cauza păcatelor. Teologia mai înseamnă momente de reculegere şi reflecţie, asemenea lui Hristos care se retrage de multe ori în locuri pustii dar roditoare. Părintele Rector al Seminarului Teologic, Pr. Florian Guţiu, a subliniat importanţa pe care o are Seminarul Teologic în formarea viitorilor candidaţi la preoţie, oferind o formare integrală preoţilor Bisericii de mâine. Lect. univ. dr. pr. Anton Rus, Directorul Departamentului Blaj a adus salutul Părintelui Decan al Facultăţii, Prof. univ. dr. pr. Cristian Barta – care era prezent la Rectoratul Universităţii din Cluj la inaugurarea anului academic, apoi a subliniat un aspect fundamental al instituţiei teologice blăjene: pe lângă studiul informaţiilor despre Dumnezeu, este importantă atât atitudinea de credinţă care trebuie să însoţească cunoaşterea, cât şi aplicarea practică, concretă, în viaţa de zi cu zi, a tot ceea ce se învaţă în Facultate.
Astfel, Facultatea de Teologie Greco-Catolică Departamentul Blaj împreună cu Seminarul Teologic, adică Biserica împreună cu Universitatea, îşi continuă menirea investirii în formarea intelectuală şi sufletească a studenţilor.
Pr. Anton Rus