de Rino Cammilleri
Scena cu Ieslea Nașterii descrie în modul cel mai inofensiv posibil ceea ce există în lume: o mamă cu nou născutul ei. În plus, totul este înconjurat de oițe, animalele cele mai lipsite de apărate, devenite simbol al creaturii inocente. „Nu vă temeți”, le-au spus îngerii păstorilor din Betleem care, pe bună dreptate, s-au speriat la vederea luminii strălucitoare în noapte. Dar aproape imediat asupra pașnicului nou-născut s-a dezlănțuit iadul pe pământ, forțându-i să fugă: chiar, pentru a fi siguri că nu-l ratează, au fost exterminați toți copilașii din zonă.
Bătrânul Simeon i-a prezis mamei sale, atunci când l-a numit „semn de contradicție”, deoarece acel Copil nu doar că a împărțit istoria în două (anii se socotesc înainte de Cristos și după), ci și umanitatea: cu El sau împotrivă. Astăzi, acei „împotrivă” manifestă o tenacitate războinică, și, uneori, depășește obsesia. S-ar putea spune că încăpățânarea lor ar fi demnă de o cauză mai bună, dar printr-o reflecție mai profundă se poate observa că nu există o cauză mai bună decât aceasta. Pentru ei. Ajunge doar să vedem cu câtă insomnie neobosită prezintă denunțuri, moțiuni, cereri, propuneri, toate proiectate să elimine tot ceea ce rămâne din creștinism. Învinși odată, reapar în ziua următoare, și apoi din nou, fără oprire și oboseală, iar cu cât îi respingi mai mult, cu atât mai mult se întorc la fel ca și muștele. Poate că, așa cum spune Isus în Evanghelie, au luat „diavolul de tată”, unul dintre care cele mai antice nume este Domnul Muștelor; și oare a cărui metodă este obsesia?
De ce am spus aceasta? Mi-a venit în minte când am citit următoarea știre: Tribunalul din Montpellier (Franța), pe 16 iulie l-a achitat pe primarul din Béziers, Robert Ménard. De ce infracțiune era acuzat? Țineți-vă bine: de Crăciun a făcut o scenă cu Ieslea Nașterii Domnului la intrarea în localitate. Imediat, cei de la Ligue des droits de l'homme (Liga drepturilor omului), l-au dat în judecată pentru încălcarea art. 28 al Legii din 09 decembrie 1905, care de 110 ani a fondat faimoasa laicitate, mândria Franței republicane. Această lege a luat ființă în vremea prim-ministrului de atunci Emil Combes (1835-1921). Acesta, după ce a studiat în seminar și în alte școli catolice, a intrat în masonerie și a făcut o carieră politică rapidă marcată de luptă neobosită pentru „confesionalism”.
Judecătorii din Montpellier, dându-i dreptate primarului, au susținut că art. 28 al legii din 1905 interzice doar obiectele care „simbolizează revendicarea de opinii religioase”, în timp ce ieslea, se înscrie în categoria „manifestări culturale tipice ale sărbătorilor de Crăciun”. Judecătorii, de fapt, au încercat să ocolească problema, survolând pe faptul că „sărbătorile de Crăciun”, își au originea de la un Eveniment precis, care este religios. Dintr-o religie care, în 20 de secole, a modelat totul, devenind chiar și „cultură”. Astfel, primarul a încărcat doza, anunțând pe profilul privat al unei rețele de socializare o iesle și mai grandioasă pentru următorul Crăciun, pentru că este vorba de un „element cultural”, dar și de „o civilizație care poartă un nume: civilizația franceză și europeană”.
În mod evident, muștele și-au pierdut controlul și, după cum le este obiceiul, au făcut apel la Curtea de gradul al doilea, la Marseille. De fapt, anul trecut, tribunalul administrativ din Nantes a interzis prezența ieslei în locurile publice, provocând un protesc studențesc cu deviza Touches pas à ma crèches (Jos mâinile de pe iesle). Individual, localitățile Béziers și Nantes au în spate o istorie de luptă pentru și împotriva lui Cristos: prima a fost puternic implicată în cruciada medievală împotriva catarilor albigenzi; a doua a văzut înfrângerea finală de la Vandeea, opera armatei iacobine. Astăzi războiul la Cristos s-a mutat în aulele tribunalelor, pentru că „drepturile omului” nu mai au la dispoziție ghilotina (pentru moment). Dar obsesia nu și-au pierdut-o. Evanghelia spune că nu o să și-o piardă niciodată.
Traducere: Liviu Ursu
