Apariţia de la Salette a avut un preludiu în apariţiile pe care le-a avut sora Saint-Pierre, portăreasa mănăstirii carmelitanelor din Tours, care, speriată de cumplitele nenorociri ce aveau să se abată asupra Franţei şi a lumii întregi ca pedeapsă în special pentru înjurătură şi profanarea duminicii, se plânge dezolată: "Ah, cât sufăr pentru faptul că sunt singura depozitară a unui lucru atât de important şi sunt nevoită să păstrez totul în tăcerea unei mănăstiri. Sfântă Fecioară, te rog să apari cuiva din lume şi fă-i cunoscut ceea ce mi-ai făcut mie!" şi Sfânta Fecioară a ascultat-o prin apariţia de la Salette. Vizionarii sunt doi copii: Melania dintr-o familie cu opt copii, atât de săracă încât de la vârsta de zece ani e dată ca slugă la altă familie care o pune şi duminica la treabă şi n-o lasă la liturghie; Maximin, dintr-o familie aproape la fel de săracă. În plus, nici prea inteligenţi nu erau copiii. Nu ştiau carte şi nu fuseseră admişi la Sfânta Împărtăşanie, deşi aveau vârsta (Melania 15 ani şi Maximin 11 ani), fiindcă nu fuseseră capabili să reţină un rând din catehism.
În dimineaţa zilei de 19 septembrie a anului 1846, cei doi copii mânau la păşune, în munţi (e vorba de Alpi), fiecare câte patru vaci. La amiază, după ce au mâncat bucata de pâine cu brânză ce li se pusese de acasă pentru prânz şi după ce au adăpat vitele la pârâul din apropiere, au adormit pe gazonul verde. După un timp se trezesc. Vitele nu se văd. Iau toiegele şi pornesc în căutarea lor. Atunci în faţă le iese o arătare luminoasă. De frică, Melania scapă băţul din mână. "Ia-l de jos, îi porunceşte Maximin; dacă ne atacă, dăm şi noi". Din mijlocul acelei lumini orbitoare îi vorbeşte o Doamnă preafrumoasă, s-o ascultăm pe Melania povestind:
"Această frumoasă Doamnă s-a înălţat, şi-a încrucişat braţele pe piept şi, privindu-ne, ne-a zis: «Înaintaţi, copiii mei, nu vă fie teamă; am venit aici ca să vă aduc o veste mare». Aceste cuvinte dulci şi plăcute m-au făcut să zbor până la ea şi inima mea ar fi voit să se lipească de ea pentru totdeauna. Ajungând aproape de frumoasa Doamnă, în faţă, la dreapta ei, îşi începe discursul, în timp ce lacrimile încep să curgă din ochii ei frumoşi. «Dacă poporul meu nu vrea să se supună, eu sunt nevoită să las mâna Fiului meu să cadă. Mâna lui e atât de grea şi apăsătoare încât nu pot s-o mai reţin. De cât timp sufăr pentru voi! Trebuie să mă rog neîncetat pentru ca Fiul meu să nu vă părăsească. V-am dat şase zile ca să lucraţi, eu mi-am rezervat-o pe a şaptea şi voi nu mi-o daţi. Căruţaşii nu sunt în stare să deschidă gura fără să-l înjure pe Fiul meu. Aceste două lucruri fac să apese atât de greu braţul Fiului meu»".
În continuare, Sfânta Fecioară le face cunoscut că va veni asupra Franţei şi a Europei un prim avertisment, şi anume: o foamete în anul următor; recolta, în special de grâu, de cartofi şi de struguri, va fi slabă şi ce se va face se va strica sau va fi distrusă de inundaţii. Dar înainte de a veni foametea, o boală ciudată va secera vieţile copiilor sub şapte ani. Ceea ce s-a întâmplat întocmai. Despre toate aceste nenorociri scriu ziarele franceze din 1847. La 19 ianuarie 1847 regina Angliei spunea în discursul din deschiderea parlamentului:
"Cu cea mai profundă îngrijorare atrag atenţia asupra lipsei de alimente care domneşte în Scoţia. Mai mult, în Irlanda, pierderea alimentului tradiţional al poporului, cartoful, a cauzat suferinţe cumplite, epidemii şi o mare creştere a mortalităţii. Recolta slabă în Franţa, Germania şi în alte ţări ale Europei a sporit dificultatea în a obţine produse suficiente".
Vestea apariţiei s-a răspândit ca fulgerul. La primul aniversar, la locul apariţiei erau prezenţi circa 100000 de pelerini cu vreo 200 de preoţi. Prefectul, profund nemulţumit, cere episcopului explicaţii: dăduse aprobare pentru aşa ceva? Nu dăduse, dar episcopul se văzuse în faţa faptului împlinit. Un preot care a luat parte scrie: "A fost una din cele mai frumoase zile ale vieţii mele... Nu mai văzusem niciodată un asemenea spectacol, nici la Lyon la întoarcerea burbonilor din exil, nici la apariţia lui Napoleon când s-a întors din insula Elba (la întoarcerea neaşteptată din insula Elba, pe aici trecuse Napoleon şi se oprise o noapte în satul Melaniei)..., nici la Roma la încoronarea lui Pius IX..."
Mai târziu, Melania s-a făcut călugăriţă: mai întâi carmelitană în Anglia, apoi a trecut într-o altă congregaţie în Italia. A murit la 73 ani. În ajunul morţii a mai urcat odată muntele apariţiei. Maximin, rămas necăsătorit, a trăit numai 40 ani şi a fost de toate în viaţă: farmacist, medic, soldat în armata pontificală.
Zguduitor în istoria acestei apariţii de la Salette este «secretul» cu adevărat apocaliptic pe care Sfânta Fecioară l-a descoperit Melaniei, trimis lui Pius IX şi Leon XIII şi publicat cu aprobările cuvenite în 1879 şi în 1904.
Spicuiesc de ici, de colo, din «secretul» încredinţat Melaniei:
"Societatea este pragul celor mai teribile flageluri şi a celor mai mari evenimente... Lucifer va evada din iad cu un mare număr de diavoli... Vicarul Fiului meu va avea mult de suferit deoarece, pentru un timp, Biserica va cunoaşte mari prigoane; va fi vremea întunericului; Biserica va trece printr-o criză îngrozitoare... va fi un război general şi va fi înspăimântător... Un înainte mergător al lui Anticrist, cu trupele sale aparţinând mai multor naţiuni, va lupta împotriva lui Cristos, singurul Mântuitor, va vărsa mult sânge şi va încerca să distrugă cultul lui Dumnezeu pentru a se aşeza pe sine în locul lui Dumnezeu".
Peste doi ani toate aceste prevestiri aveau să fie realitate. Revoluţia din 1848, declanşată în Franţa, apare ca şi opera Francmasoneriei, se răspândeşte în toată Europa. Toţi capii revoluţiei din toate ţările erau masoni. Pius IX e nevoit să părăsească Roma deghizat şi să ia drumul exilului. De fapt, secretul Melaniei vorbeşte de doi precursori ai lui Anticrist. Unul e Louis-Napoleon, nepotul lui Napoleon I, adus la putere de lojele masonice liberale în 1848 şi care avea să se declare după patru ani împărat cu numele de Napoleon III. Se visa Mesia, ca şi unchiul său, de vreme ce declara:
"Oamenii mari au comun cu divinitatea faptul că nu mor niciodată complet. Spiritul supravieţuieşte şi ideea napoleoniană se ridică din mormântul de la sfânta Elena aşa cum morala Evangheliei s-a ridicat triumfătoare (din mormântul lui Cristos) în ciuda supliciului de pe Calvar... Împăratul trebuie considerat ca Mesia al ideilor noi" (Louis Napoleon, Idei napoleoniene).
Celălalt precursor al lui Anticrist nu e spus pe nume. Se spune în secretul Melaniei că se trage din evrei şi nu e greu să-l ghicim sau să-i ghicim: Marx, născut dintr-o evreică, sau Engels, nepot de rabin, care tocmai acum îşi încep activitatea lor revoluţionară. Cu aceleaşi obsesii mesianice, după cum îi scria Barudi Levi lui Karl Marx: "Poporul evreu, luat în ansamblu, va fi propriul Mesia. Dominaţia sa asupra lumii întregi se va obţine prin unificarea celorlalte rase umane, suprimarea frontierelor şi a monarhiilor şi instaurarea unei republici universale care va recunoaşte pretutindeni evreilor drepturile de cetăţenie". De atunci şi până azi aceste două curente, liberalismul şi comunismul, urmăresc acelaşi scop: să domine lumea, smulgând-o domniei lui Cristos. Sunt doi pioni pe care o forţă nevăzută îi împinge înainte, când pe unul când pe altul. Dar cuvintele cele mai grele din mesajul de la Salette nu sunt îndreptate nici împotriva liberalilor, nici împotriva comuniştilor, ci împotriva celor care se consacră lui Dumnezeu şi se arată prin viaţa lor nedemni de chemarea primită de la Dumnezeu. Ei sunt găsiţi ca principalii responsabili de nenorocirile care se abat în lume.
"Preoţii, slujitorii Fiului meu, preoţii, prin virtutea lor rea, prin lipsa de respect şi pietate în a celebra sfintele taine, prin pofta lor de bani, prin pofta lor de onoruri şi de plăceri, preoţii au devenit cloacă de murdărie. Da, preoţii cer răzbunare şi răzbunarea atârnă peste capetele lor. Vai preoţilor şi persoanelor consacrate lui Dumnezeu care, prin infidelităţile lor şi prin viaţa lor rea, îl răstignesc din nou pe Fiul meu! Păcatele persoanelor consacrate lui Dumnezeu strigă tare la cer şi cheamă răzbunarea; şi iată că răzbunarea este la porţile lor... Vai ierarhilor Bisericii pe care nu-i preocupă altceva decât să adune bogăţii peste bogăţii... Cutremură-te pământule, şi cutremuraţi-vă voi cei care juraţi să-l iubiţi pe Isus Cristos şi care în realitate vă adoraţi pe voi înşivă".
Aceasta este realitatea. Criza preotului şi a persoanelor consacrate e criza lumii însăşi. Soarta lumii e legată de soarta celor chemaţi să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu; ei pot înălţa lumea cu viaţa lor sau o pot face să se prăbuşească în prăpastie. Teribilă responsabilitate. Motiv de profundă reflecţie: ce fel de preoţie, la ce fel de preoţie ne pregătim? Să ascultăm apelul patetic pe care ni-l face Sfânta Fecioară la Salette:
"Adresez un apel stăruitor pământului... Fiţi ucenici fideli ai lui Isus Cristos... trăiţi în sărăcie şi umilinţă, în dispreţ şi tăcere, în rugăciune şi mortificaţie, în curăţie, în unire cu Dumnezeu, în suferinţă şi necunoscuţi de lume. E timpul să ieşiţi şi să veniţi ca să luminaţi pământul... eu sunt cu voi şi în voi pentru ca credinţa voastră să fie lumină şi voi să aduceţi lumină în aceste zile de nenorociri".
Sursa: Maria în apariţiile sale (pr. Claudiu Dumea)
