Un dulgher în vârstă se decide să se pensioneze.
Îi mărturisește angajatorului planurile sale de a părăsi afacerea de construcții de case și de a trăi o viață mai liniștită cu soția sa pentru a se bucura de familia extinsă.
Angajatorului îi pare rău să vadă plecând un meseriaș atât de bun însă acceptă și îl întreabă pe dulgher dacă îi poate acorda o ultimă favoare personală de a construi încă o casă.
Dulgherul a spus da, dar era ușor de văzut că nu mai punea suflet în lucrarea sa.
El a recurs la 0 manoperă de calitate slabă și a utilizat materiale inferioare.
A fost o modalitate nefericită de a pune capăt carierei sale.
Când dulgherul a terminat lucrarea și angajatorul a venit să inspecteze casa, angajatorul i-a înmânat dulgherului cheia casei.
„Aceasta este casa ta”, a spus el, „darul meu pentru tine.”
Ce șoc! Ce păcat!
Dacă ar fi știut că zidea acea casă chiar pentru el, dulgherul ar fi făcut acest lucru cu totul altfel. Acum el a trebuit să trăiască în casa pe care nu o construise bine deloc.
Așa este și cu noi.
Construim viețile noastre într-un mod distras, mai degrabă reacționăm decât să acționăm, fiind dispuși să oferim mult mai puțin decât ceea ce avem mai bun. În punctele principale, nu depunem cele mai bune eforturi.
Apoi, ne uităm șocați la situația pe care ne-am creat-o și descoperim că trăim acum în casa pe care am construit-o. Dacă ne-am fi dat seama de asta am fi făcut altfel.
Gândește-te la tine ca la un dulgher.
Gândește-te la casa ta.
În fiecare zi bați un cui, pui o șipcă sau ridici un zid.
Construiește cu înțelepciune.
Este singura viață pe care o vei construi vreodată.
Chiar dacă îți trăiești viața doar cu o zi mai mult, acea zi merită să fie trăită cu grație și cu demnitate.
Pe placheta de pe peretele casei tale este scris:
