Condacul de la Acatistul Maicii Domnului, „Apărătoare Doamnă”, răsuna în Piazza San Pietro, cântat de studenții Colegiului „Pio Romeno”, în timpul procesiunii care a deschis seara. O „Liturghie a Cuvântului” a inaugurat întâlnirea mondială a tinerelor persoane consacrate (15-19 septembrie 2015). „Treziți lumea! Evanghelie, profeție, speranță” a fost mottoul unei seri cu gust de pace eshatologică.
Românii au lăsat apoi locul unui cor Taizé, încropit peste noapte, format din tineri consacrați, preoți și laici entuziaști purtați de Spiritul libertății (cf. 2 Cor 3:17), condus de un dirijor năstrușnic, care zâmbea tot timpul, animat de un autentic simț al prieteniei. În piață, călugări și călugărițe sau, mai degrabă, oameni care s-au dedicat Domnului în formule mai vechi sau mai noi de spiritualitate. Figuri tinere, curioase, împrospătate de același Spirit care e misteriosul protagonist al timpului Bisericii, ultima etapă înainte de lămurirea finală.
Și oare a crezut cineva că Sfânta Scriptura nu va oferi un cuvânt potrivit pentru această seară? „Din această pricină, îți amintesc să aprinzi și mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele” a răsunat prima lectură, aleasă din a doua scrisoare către Timotei. „Ci pătimește împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea de la Dumnezeu”. În joc este fidelitatea față de un har „ce ne-a fost dat în Hristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe față prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos, Cel ce a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie” (2 Tim 1:6-10) Predica arhiepiscopului José Rodriguez Carballo a fost pasionantă, reamintind ceea ce tocmai auzisem în lectura a doua: îndemnurile repetate ale Mântuitorului de a rămâne în El, ca mlădițele în viță.
Oare nu pornesc toate crizele vocaționale și tragicele abandonuri ale jurămintelor de la mici infidelități zilnice, aproape nebăgate în seamă, a întrebat grav arhiepiscopul? Oare nu începi să uiți „dragostea ta cea dintâi” (cf. Apoc 2:4) prin gesturi cotidiene greșite, care deschid calea derivei? Iar către cei care nu au luat încă o decizie predicatorul a adresat o chemare fierbinte: nu amânați decizia prea mult! Mai ales într-o vreme a incertitudinii și a ispitelor sofisticate care pot foarte ușor să întoarcă un om de la vocația sa, a rămâne în Hristos prin rugăciune și a avea curajul pariului în necunoscut reprezintă calea fericirii, a întâlnirii cu Dumnezeul care ne-a chemat pe nume din veșnicie.
A bătut vântul, agitând norii peste San Pietro, înainte de slujbă. Dar apoi totul a fost senin, armonios, familiar. Nimeni nu poate ignora semnele timpului, iar acele suflete care au spus „da”, rugându-se în piață sunt, toate, semne. Spiritul lucrează, străbate lumea, cheamă, pregătește. El, Iubirea însăși, se află astăzi în fața văii oaselor uscate (Ez 37), gata să dăruiască Viața.
Alin Vara
