Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Episcopii catolici se întâlnesc la Lugoj

 
Episcopii catolici se întâlnesc la Lugoj
  • 14 Sep 2015
  • 4530

Conform protocolului în vigoare, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj este gazda Sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopilor din Romania care își desfășoară lucrările în perioada 21-23 septembrie la Palatul Episcopal din Lugoj.

Pe ordinea de zi a lucrărilor sunt trecute teme care privesc viața Bisericii locale, dar și evenimente apropiate la nivelul Bisericii universale.

Programul Sesiunii cuprinde și momente de rugăciune comună, în special celebrările Sfintelor Liturghii, la care sunt aşteptaţi să ia parte şi credincioşii.

Episcopii vor marca deschiderea oficială a întâlnirii luni, 21 septembrie 2015, ora 18.30 la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj prin celebrarea Sfintei Liturghii solemne.

Marţi, 22 septembrie de la ora 18.30, la Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea Noastră” de la Scăiuş, se va celebra Sfânta Liturghie în rit bizantin.

În ultima zi a conferinţei, miercuri, 23 septembrie, de la ora 8.30 se va oficia Sfânta Liturghie în rit latin, la biserica romano-catolică din Lugoj.

* * *

Conferinţa Episcopilor, instituţie cu caracter permanent, este adunarea episcopilor unei ţări sau de pe un anumit teritoriu, episcopi care exercită împreună anumite funcţii pastorale în slujba credincioşilor din teritoriul lor, cu scopul de a promova cât mai mult posibil binele pe care Biserica îl oferă oamenilor, îndeosebi prin forme şi modalităţi de apostolat adaptate la circumstanţele de timp şi de loc (cf. Codex Iuris Canonici/ Codul de drept canonic, Can. 447).

În România există șase dieceze romano-catolice şi șase eparhii greco-catolice. Din Conferința Episcopilor fac parte toți episcopii diecezani şi auxiliari ai Bisericii Latine, respectiv Bisericii arhiepiscopale majore „sui iuris” greco-catolice; (cf. Christus Dominus, n. 38,2; C.I.C. c. 451).

Președintele Conferinței Episcopilor din Romania este actualmente ÎPS Ioan Robu, mitropolit şi arhiepiscop de București.

Biroul Eparhial de Presă



Sursa:bru.ro