Doamne, către Tine strig,
Dumnezeul meu, nu rămâne tăcut departe de mine:
Dacă Tu nu-mi vorbeşti,
Sunt ca cei care coboară în groapă.
Ascultă glasul rugăciunii mele,
Când strig către Tine,
Când ridic mâinile mele
Către Templul Tău cel sfânt.
Să nu mă smulgi cu răufăcătorii şi cu nelegiuiţii,
Care vorbesc despre pace cu semenul lor
Dar poartă în inimă viclenia.
Răsplăteşte-i după faptele lor,
După ticăloşenia purtării lor,
După lucrarea mâinilor lor,
Dă-le cât li se cuvine.
N-au înţeles cum procedează Domnul
Nici lucrarea mâinilor Sale:
El îi va nărui, fără să-i mai refacă.
Binecuvântat să fie Domnul
Pentru că a ascultat glasul rugăciunii mele.
Domnul este puterea mea şi apărătorul meu,
În El a nădăjduit inima mea.
M-a ajutat: se bucură sufletul meu
Şi cu cântarea mea vreau să-l preamăresc.
Domnul este tăria poporului Său,
Cetate de mântuire pentru unsul Său.
Mântuieşte poporul Tău
Şi binecuvintează moştenirea Ta;
Fii păstorul şi susţinătorul lor pe veci.
Doamne, către Tine strig, Dumnezeul meu, nu rămâne tăcut departe de mine. Psalmistul recunoaşte prin rugăciunea aceasta că fără Cuvântul Domnului este pierdut, nu mai poate trăi. Adevărata legătura a omului cu viaţa este relaţia vie care se stabileşte între el şi Creatorul său. Amintirea momentului facerii, când a primit suflarea este expresia legăturii ce se menţine prin cuvintele mântuirii. Origen spune că: “cel care cere lucruri pământeşti are o voce slabă în timp ce omul care cere realităţile cereşti strigă, însă în camera sa şi cu uşa încuiată, rămânând astfel în legătură cu Stăpânul vieţii. Sufletul omului slăbeşte însă, imediat ce tace înţelepciunea lui Dumnezeu, îndată ce încetează să i se arate omului spunându-i: Iată-mă!”.
Când ridic mâinile mele către Templul Tău cel sfânt. Sfântul Ciril din Alexandria prezintă ridicarea mâinilor ca un gest clasic al creştinilor “care îşi fac astfel venerabilul semn al Crucii. Prin asta mărturisesc că se dăruiesc lui Cristos şi sunt mândri de crucea Lui, deoarece semnul crucii exprimă participarea noastră la patimile sale şi hotărârea de a ne purta propria cruce pentru a-l urma, precum ne-a cerut”. Templul Domnului este pentru Origen însuşi Cristos pentru că “în Cristos, Dumnezeu se împacă cu lumea”.
