Domnul este lumina mea şi mântuirea mea;
De cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele;
De cine mă voi înfricoşa?
Când mă atacă răufăcătorii, ca să-mi devoreze trupul;
Vor fi ei: adversarii şi vrăjmaşii,
Cei care se vor împiedica şi vor cădea.
Dacă împotriva mea se ridică o oaste,
Inima mea nu se va înfricoşa.
Dacă împotriva mea s-ar ridica un război,
Şi atunci îmi păstrez încrederea.
Un lucru am cerut de la Domnul
Şi doar acesta îl caut:
Să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
Ca să contemplu frumuseţea Domnului
Şi să admir sanctuarul Său.
În locuinţa Sa îmi oferă refugiu în ziua necazului;
Mă ascunde în locurile secrete ale cortului Său,
Mă înalţă pe piatră.
Şi acum, ridic capul meu
Peste vrăjmaşii care mă înconjoară.
Voi jertfi în cortul Său jertfă de biruinţă,
Îi voi cânta Domnului imnuri de bucurie.
Ascultă Doamne, glasul meu,
Eu strig: ai milă de mine şi auzi-mă.
Inima mea repetă chemarea Ta:
“Căutaţi Faţa Mea!”
Faţa Ta Doamne o caut.
Nu-mi ascunde chipul Tău,
Nu respinge cu mânie pe robul Tău.
Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa.
Nu mă abandona Dumnezeul mântuirii mele.
Tatăl meu şi mama mea m-au părăsit,
Dar Domnul m-a luat la sine.
Arată-mi Doamne calea Ta,
Călăuzeşte-mă pe drumul drept
Pentru că mi se întind curse.
Nu mă arunca pradă adversarilor mei.
Împotriva mea s-au ridicat martori mincinoşi
Care suflă violenţă.
Voi contempla bunătatea Domnului,
În pământul celor vii.
Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
Să se întărească inima ta
Şi nădăjduieşte în Domnul.
Domnul este lumina mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Începutul psalmului 26 ne duce cu gândul la fiecare om care nutreşte aspiraţia ca Dumnezeu să fie cel ce îi luminează cărările exitenţei. Este cazul Maicii Tereza care îşi intitulează testamentul spiritual sub forma unei dorinţe profunde ce s-a sălăşluit de-a lungul vieţii în inima ei: Fii lumina mea! Lumina este izvor de viaţă, prin ea realităţile înconjurătoare devin perceptibile, dă bucurie şi speranţă. Mai ne amintim că pentru noi pământenii sursa de lumină şi de aceea îl numim pe Mântuitorul: Soarele dreptăţii. Domnul nu e doar lumină ci e şi mântuire, adică apărător puternic în faţa greutăţilor şi duşmanilor, văzuţi şi nevăzuţi. Dificultăţile sunt mari, greutăţile sunt multe însă prin gura psalmistului oricine îl pune pe Dumnezeu ca far sclipitor al existenţei sale şi ca piatră de mântuire nu are de cine să se teamă, sau de ce să îi fie frică.
Când mă atacă răufăcătorii, ca să-mi devoreze trupul; Suntem în faţa unei expresii deosebit de expresive şi am putea spune că este o imagine cu puternic impact emoţional. Prin fraza: duşmanii care ne divorează trupul, este exprimată puterea şi violenţa celor care se opun lui Dumnezeu, de-a lungul întregii istorii. Timpurile mai îndepărtate sau mai recente ne demonstrează din belşug bogăţia imaginaţiei celor ce se opun Bisericii şi Domnului. Ca şi formulă retorică Sf. Rupert ne spune că: “este considerată o esageratio criminis, care se întâlneşte şi în descrierea martiriului Sf. Laurenţiu, atunci când călăii vorbind între ei spun: E destul de rumenit, roteşte-l şi mănâncă!”
Faţa Ta Doamne o caut. Psalmistul exprimă prin acest verset scopul vieţii sale, şi anume, acela de a-l căuta constant pe Domnul pentru a-l cunoaşte mai bine şi a-l iubi mai profund. Sf. Augustin spune: “nu doresc altă recompensă decât să văd chipul Tău. Vreau să te iubesc în mod gratuit, pentru că nu găsesc nimic care să fie mai preţios ca Tine. Vreau să Te întâlnesc doar pe Tine, pentru că orice altceva e deşertăciune, pentru cel care Te iubeşte”.
