Întristată și îndoliată familie,
Frumusețea sau noblețea lucrurilor pe care le căutăm se regăsește în conștiința acelor oameni de caracter de care e plină istoria și și lucrarea Bisericii, care nu încetează să creadă, până și în vremuri de restriște, că libertatea este și rămâne Adevărul. Fără această garanție a darului lui Dumnezeu, liberatea este temnița conștiinței.
Aș dori să știți că am primit cu tristețe vestea trecerii în veșnicie a părintelui Matei Boilă, devot preot al Bisericii Greco-Catolice și vlăstar al unei genealogii de caracter, care și-a consacrat numele și ființa României mari. După o lungă viață dedicată libertății și moralei creștine, Bisericii Unite și familiei, pilastru al istoriei clandestine a unei comunități vitregite de rău, înconjurat de soție și copii, părintele Boilă se îndreaptă însoțit de rugăciunile noastre spre cer. A făcut cu viața sa un altar închinat speranței, iar viața trăită în Cristos, crezul său despre demnitatea neamului nostru răsădit în vița-Cristos – sunt cele mai de preț moșteniri ale părintelui Matei pe care ni le lasă astăzi.
Celebrarea vieții unui om de omenie, preot și tată de familie, consacrat de credință și de jertfa iubirii pentru Domnul și semenii săi rămâne în sânul oricărei generații un semn al speranței. Cei care vor să rămână cu Cristos și să primească un cuvânt veșnic din partea lui sunt dispuși să-l accepte și pe Cruce, așa cum a făcut-o decedatul. Curajul simplu al mărturiei, viața creștină dincolo de orice siguranță pământească se întemeiază pe dreptul iubirii lui Dumnezeu care ne întărește de pe Crucea suferințelor sale.
Părintele Matei a fost dăruit și cetății, agorei legislative, după tradiția corifeilor apostolatului greco-catolic, susținând cu devotament cauza Bisericii Române Unite. Și, chiar dacă timpurile n-au fost ușoare, poate mai grele decât atunci când zăcea între ziduri de temniță sordidă, părintele Boilă a știut că pentru Cuvântul lui Dumnezeu merită să-ți dai viața, chiar de-ar fi să rămâi singur în slujba adevărului și apărarea dreptului lui Dumnezeu.
Pe drept cuvânt, aș dori să exprim, acum, la ceas de despărțire, doliul Bisericii Române Unite și recunoștința în fața lui Dumnezeu pentru un suflet generos și simplu. Rugăciunea pentru el să ne fie semn de comuniune și speranță, fiindcă numai Dumnezeu poate judeca și răsplăti un suflet întru pomenirea veșniciei sale. Cu această convingere, în nădejdea Învierii, adresându-vă sincere și părintești condoleanțe, țin, așadar, să exprim public recunoștința noastră față de Cer pentru sufletul părinteleui Matei, rugându-mă ca în veci să-i fie pomenirea! Dumnezeu să-l numere cu drepții și să-l odihnească în pace! ”Nu te teme Sioane – cum spune profetul – căci mâinile tale nu vor slăbi. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic... Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristați și fără sărbătoare și vor fi iarăși dintre ai tăi, deși ocara apasă asupra lor... pe cei izgoniți îi voi strânge de pe drumuri. Și îi voi face de laudă și cu nume, în ținuturile în care fuseseră făcuți de ocară” (Sofonie).
Cardinal
† LUCIAN
Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma
Arhiepiscop și mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș
