Benedict al XVI-lea: „El ne învață că nu poate exista separare între ceea ce credem și modul în care ne trăim existența”.
Fericitul John Henry Newman s-a născut la Londra pe 21 februarie 1801 și a murit pe 11 august 1890, cu 125 de ani în urmă. A fost beatificat pe 19 septembrie 2010 la Birmingham de către Papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia Pelerinajului său în Regatul Unit (16-19 septembrie 2010). În timpul Priveghierii de rugăciune pentru Beatificarea Cardinalului John Henry Newman, care a avut loc pe data de 18 septembrie 2010 la Hyde Park în Londra, Papa Benedict al XVI-lea a amintit: „La sfârșitul vieții sale, Newman și-a descris lucrarea sa ca pe o luptă împotriva tendinței crescânde de a considera religia ca un fapt exclusiv privat și subiectiv, o chestiune de opinie personală”.
Aici este prima lecție pe care o putem învăța din viața lui: în zilele noastre, atunci când un relativism intelectual și moral amenință cu sabotarea însăși fundamentele societății noastre, Newman ne reamintește că, în calitate de bărbați și femei creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, am fost creați pentru a cunoaște adevărul, pentru a ne găsi în el libertatea definitivă și împlinirea celor mai profunde aspirații umane. Într-un cuvânt, am fost gândiți pentru a-L cunoaște pe Cristos, care este „calea, adevărul și viața” (In 14, 6).
Apoi, Papa Ratzinger a subliniat alte două caracteristici ale acestui extraordinar păstor și teolog: „Existența lui Newman ne învață că pasiunea pentru adevăr, pentru onestitatea intelectuală și pentru o transformare autentică necesită un preț mare. Adevărul care ne face liberi nu poate fi ținut doar pentru noi înșine; necesită mărturie, are nevoie de a fi auzit, iar în cele din urmă puterea sa de convingere provine din sine însăși, și nu din elocvența umană sau din alte argumente (...) În cele din urmă, Newman ne învață că, dacă am acceptat adevărul lui Cristos și ne-am dăruit viața pentru El, nu poate exista separare între ceea ce credem și modul în care ne trăim existența. Fiecare gând de-al nostru, cuvânt sau faptă, trebuie să fie îndreptate spre mărirea lui Dumnezeu și spre răspândirea Împărăției Lui. Newman a înțeles acest lucru și a fost marele campion al oficiului profetic al laicatului creștin. A văzut cu claritate că nu trebuie să acceptăm adevărul ca pe un act pur intelectual, ci mai degrabă să-l primim printr-o dinamică spirituală, care pătrunde până în cele mai profunde fibre ale ființei noastre”.
Apoi, Papa Benedict al XVI-lea concluzionează:
„Nimeni care privește în mod realist lumea noastră de astăzi să nu creadă că oamenii pot continua să facă lucrurile de zi cu zi, ignorând profunda criză de credință care a atins societatea, sau pur și simplu să creadă că patrimoniul de valori transmis de-a lungul secolelor creștine poate continua să inspire și să modeleze viitorul societății noastre. Cunoaștem faptul că în vremuri de criză și de răzvrătire, Dumnezeu a ridicat mari sfinți și profeți pentru reînnoirea Bisericii și a societății creștine; noi avem încredere în providența sa și ne rugăm pentru îndrumarea sa continuă. Dar fiecare dintre noi, după propria stare de viață, este chemat să opereze pentru răspândirea Împărăției lui Dumnezeu, umplând viața temporală cu valori ale Evangheliei. Fiecare dintre noi are o misiune, fiecare este chemat să schimbe lumea, să contribuie pentru o cultură a vieții, o cultură prelucrată de iubire și de respect pentru demnitatea fiecărei persoane umane. Așa cum Domnul ne învață în Sfânta Evanghelie, lumina noastră trebuie să strălucească înaintea tuturor, astfel încât, văzând faptele noastre bune, să aducă mărire Tatălui ceresc. (cf. Mt, 5, 16).
Beatificarea
În predica Sfintei Liturghii pentru beatificarea venerabilului Cardinal John Henry Newman (Birmingham, 19 septembrie 2010), Papa Benedict al XVI-lea a dorit să se oprească asupra mai multor momente din viața noului Fericit:
„Inima vorbește inimii”
Motto-ul Card. Newman „Cor ad cor loquitur” (Inima vorbește inimii), ne permite să intrăm în înțelegerea sa asupra vieții creștine ca și o chemare la sfințenie, experimentată ca o dorință profundă a inimii omului de a intra în comuniune intimă cu Inima lui Dumnezeu. El ne amintește că fidelitatea față de rugăciune ne transformă treptat în imagine divină. Așa cum a scris într-una din predicile sale: „obiceiul de rugăciune, care reprezintă practica de a se îndrepta spre Dumnezeu și spre lumea nevăzută, în orice timp, în orice loc, în caz de urgență, are ceea ce poate fi numit un efect natural în spiritualizarea și înălțarea sufletului.
Fiecare are o misiune
Newman ne ajută să înțelegem ce înseamnă acest lucru în viața noastră de zi cu zi: ne spune că Învățătorul nostru divin a atribuit o sarcină specifică fiecăruia dintre noi, un „serviciu bine definit”, încredințat în mod unic fiecăruia: „Eu am misiunea mea - a scris - sunt o verigă dintr-un lanț - o legătură de conexiune între persoane. El nu m-a creat pentru nimic. Voi face binele, îi voi îndeplini opera; voi fi un înger al păcii, voi fi un propovăduitor al adevărului ... dacă o voi face voi respecta poruncile Lui și Îl voi sluji în chemarea mea” (Meditații și devoțiuni 301-2).
Credință și rațiune
Intuițiile sale asupra relației dintre credință și rațiune, asupra spațiului vital al religiei revelată în societatea civilizată și asupra necesității unei apropieri de educația bine fondată și de durată, nu au fost doar de o importanță profundă pentru Anglia victoriană, ci continuă și astăzi să inspire și să lumineze multe persoane din toată lumea. Doresc să aduc un omagiu viziunii sale despre educație, care a făcut atât de mult pentru a modela etosul, care reprezintă forța din spatele școlilor și institutelor universitare catolice de astăzi. Contrar în mod ferm oricărei abordări reductive sau utilitariste, el a încercat să realizeze un climat educațional în care formarea intelectuală, disciplina morală și implicarea religioasă să meargă împreună.
Un laicat deloc arogant
Și într-adevăr, care ar fi cel mai bun scop pe care l-ar putea propune profesorii de religie, dacă nu acel faimos apel al Fericitului Newman pentru un laicat inteligent și bine instruit: „Vreau un laicat care să nu fie deloc arogant, chibzuit în discursuri, fără polemici, dar să fie oameni care-și cunosc bine propria religie, care pătrund în ea, care știu ce cred și ce nu cred, care cunosc propriul crez atât de bine încât să poată da seama de el, care cunosc atât de bine istoria încât pot să o apere. Acum, când autorul acestor cuvinte este înălțat la cinstea altarelor, mă rog ca, prin mijlocirea și exemplul său, cei care sunt însărcinați cu predarea și cu cateheza, să fie inspirați spre un mai mare efort al viziunii sale, pe care o pune atât de clar înaintea noastră.
Traducere: Liviu Ursu
