Crucea de pe turla catedralei greco-catolice din București
De Pr. Lucian Lechințan SJ[1]
Este puțin știut că desenul crucii care împodobește coperta ultimei ediții a Liturghierului greco-catolic (2014) îi aparține celebrului arhitect Nicolae Ghika-Budești (1869-1943) pentru turla catedralei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” din București.
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din București a fost construită după planurile lui Ghika-Budești, în 1909, pentru românii uniți cu Roma, stabiliți în capitala României, la inițiativa și prin eforturile arhiepiscopului romano-catolic Raymund Netzhammer. Acest lăcaș de cult a devenit în timp emblema comunității greco-catolice din teritoriul Vechiului Regat, iar din 2014 este catedrală a noii Episcopii Române Unite cu sediul în capitală.
Crucea stilizată de pe biserica „Sfântul Vasile” a fost deja publicată în broșura din 1913 în limba germană (vezi fotografia) a arhiepiscopului Netzhammer. „Stilul Ghika-Budești este inconfundabil și poartă o puternică amprentă moldovenească”[2]. Sub aspect vizual arhitectul a realizat crucea drept o prelucrare plină de fervoare creativă a unei planimetrii simple a ceea ce în literatura de specialitate este cunoscut drept: «sistemul de bolţi moldoveneşti»[3].
La finele secolului al XV-lea meșterii pietrari din Moldova au gândit pentru boltirea spațiului de deasupra naosului un sistem de arce așezate pieziș. Etajându-le, spațiul boltit a fost redus, iar efectul decorativ a fost unic: la exterior, turla şi-a menţinut forma circulară, elansată, consonantă cu sugestiile venind dinspre gotic, în vreme ce, la interior, efectul decorativ a fost neaşteptat - întretăierea arcelor sugerând o decoraţie în formă de stea. Sugestiile de la interior vor trece nu peste puţin şi la exteriorul turlei atunci când pătratului de la bază i se va suprapune o bază octogonală (biserica Sf. Ilie – Suceava, 1488; Sucevița, 1584, vezi foto) rezultând o reînnoită sugestie de stea. Treptat, la interior, acest sistem de arce cu rol exclusiv structural şi de susţinere capătă din ce în ce mai mult valenţe decorative, mai ales în epoca lui Petru Rareş la Probota (1530, pronaos) sau Moldoviţa (1532, pronaos, vezi foto) şi în epoca movileştilor, la Suceviţa (pridvor, vezi foto) sau Dragomirna (1606, naos, vezi foto) când nu doar pictura ci şi arhitectura ajunge să transmită înțelesuri teologice.
Arhitectul Ghika-Budeşti este purtătorul acestor căutări timpurii în materie de arhitectură veche, dar și al sintezelor târzii. Crucea bisericii greco-catolice „Sfântul Vasile” fiind, astfel, un răspuns arhitectural propriu la aceste realizări. Prin desenul ei complex, de linii întretăiate care formează o stea în opt colţuri înscrisă în cerc, crucea lui Ghika-Budești ne oferă o primă sugestie inspirată de bolțile bisericilor moldovenești. Trebuie spus că steaua astfel rezultată nu este doar o simplă suprapunere a două pătrate ci o elaborare mai complexă care anunţă, de fapt, noi înţelesuri simbolice legat de simbolul crucii. Reprezentând planimetric trei inele – pe primul îl înscrie într-o bază romboidală care la rândul ei este circumscrisă într-un al doilea pătrat dispus oblic conturându-se astfel axele principale ale unei cruci cu braţele egale înscrise în cerc. Ea devine prin aceasta o cruce cosmică care se roteşte în ax către cele patru puncte cardinale. Simboluri ale infinitului steaua şi crucea stau împreună ca un Alfa şi un Omega prin care este anunţată omenirii prospeţimea unui început şi veşnica biruinţă a semnului în care am fost mântuiţi. Sunt sugestive în acest sens cuvintele Episcopului Netzhammer, care lasă o descriere a crucii din biserica Sfântul Vasile: „din vârful turnului cupolei apărea semnul victoriei creștinismului, crucea, din care, în mod semnificativ, strălucea o stea luminoasă, aurie”[4].
O cruce, așadar, păstrătoare a unei istorii de credință și nu la întâmplare. O cruce care evocă zestrea profund creștină a unui fragment de trecut românesc, o cruce a lacrimilor, a rugăciunii, dar mai ales a jertfei martirilor greco-catolici din București și a întâiului chemat, episcopul Vasile Aftenie.
[1] Master în istoria artei al Universității din București.
[2] Oana Marinache, „Nicolae Ghika-Budești” în Catedrala. O istorie de har, București, 2014, pp. 45-47
[3] Între studiile importante despre sistemul de boltire moldovenesc menţionăm: C. Moisescu, „O particularitate în boltirea monumentelor istorice religioase – expresie a unităţii spirituale româneşti de-a lungul evului mediu”, în Ars Transsilvaniae, IV, 1994, pp. 20 – 21; D. Năstase, „Arta în Moldova, de la mijlocul secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XVI-lea. Arhitectura”, în Istoria Artelor Plastice în România, vol. I, Editura Meridiane, 1968, pp. 293 – 348; Ion Solcanu, „Arhitectura, tradiţie şi inovaţie” în R. Theodorescu, I. Solcanu, T. Sinigalia, Artă şi civilizaţie în timpul lui Ştefan cel Mare, Ministerul Culturii şi Cultelor, 2004, pp. 28 – 31.
[4] Raymund Netzhammer, Din România. Incursiuni prin această țară și istoria ei, vol. 2, Humanitas, București, 2010, p. 142
