Doamne, cât de mult îmi place să relatez la cald, fix din mijlocul evenimentului! Dar, bro - apelativul-refren al taberei de fete -, poţi să te pui cu metriza? Ne-au confiscat aparatura de orice fel, dinainte să apucăm să ne lăsăm rucsacurile jos sau să înghiţim vreun strop de apă. Şi telefoane mai mult sau mai puţin inteligente, şi laptopuri, şi tot! Iar acum stau să derulez sute de poze, încercând să retrăiesc momentele ultimei săptămâni, şi să vă spun cum e în tabără cu Cercetaşii Români Uniţi. Însă problema e că, odată ajuns în lumea „civilizată” şi bine îmbăiat, începi să te repoziţionezi în numita normalitate socială. Mă voi stradui, totuşi, să vă descriu o altfel de normalitate pe care abia am descoperit-o.
Aşadar, de ce a trebuit să lăsăm confortul căminului şi să ne retragem la munte? Pentru că şi Isus se retrăgea la munte atunci când simţea nevoia să se rupă temporar de lume şi pentru că - le spuneam cercetaşelor şi cercetaşilor, joi, la Sfânta Liturghie - numai în acest fel putem să fim şi noi schimbaţi la faţă de iubirea Tatălui ceresc. Şi abia apoi, după ce ne vom fi lăsat luminaţi şi transfiguraţi de iubire, vom putea să schimbăm feţele desfigurate din jurul nostru. Deoarece noi nu am urcat la munte ca să fim cercetaşi numai pentru o săptămână, ci, dimpotrivă, am mers în tabără pentru a găsi resurse să fim cercetaşi şi acasă, pentru cel puţin încă un an.
Încă derulez fotografii şi văzând zâmbetele contagioase ale tinerilor realizez de cât de puţine lucruri avem nevoie pentru a ne apropia de fericirea promisă celor „asemenea copiilor” (Matei XVIII, 3). Bocanci, un cort, un sac de dormit, ceva alimente primite din mila cea mare a intendenţei, spirit de echipă, o doză mare de altruism şi dispoziţia de a petrece momentele zilei, inclusiv rugăciunea, alături de camarazii care îţi împărtăşesc acelaşi set de principii şi de valori morale, precum: curăţia, devotamentul şi sinceritatea (care, de altfel, au şi devenit virtuţile cercetaşului). E de-a dreptul minunat să poţi asista la o potecă albă şi să-i vezi pe tinerii cercetaşi cum vorbesc despre Dumnezeu, despre Biserică şi despre Patrie, cu naturaleţe.
De fapt, întreaga săptămână de tabără a fost una minunată şi plină de revelaţii. Spre exemplu, cine se aştepta ca, după o săptamână în care nu au avut acces la telefoane şi internet, tinerii să fie total dezinteresaţi de acestea când le-au fost înapoiate? E vorba de aceiaşi tineri ar căror cordon ombilical - care îi ţine legaţi de lume - a devenit conexiunea la internet. Însă cercetaşele şi cercetaşii au mers pe munte şi au reuşit să se înalţe deasupra lumii, tocmai pentru a întrerupe conexiunea cu aceasta şi pentru a se putea conecta în schimb la Cer, de aproape. Aceştia sunt tinerii care m-au avut în grijă în ultima săptămână şi pe care, la plecare, aş fi dorit să îi iau acasă, pe toţi, până la ultimul. Când îi veţi întâlni - indiferent dacă îşi vor purta sau nu uniformele şi cravata -, apropiaţi-vă de ei şi cereţi-le sprijin, pentru că ei sunt întotdeauna gata să vi-l ofere!
Sursa:victorostropel.blogspot.ro
