(Duminica Vindecării unui lunatic)
Două motivații sunt oferite de Isus pentru eșecul ucenicilor în fața Celui rău. Pe de o parte lipsa de credință, iar pe de alta, faptul că acest “neam” iese doar cu post și rugăciune. Deci credința, postul și rugăciunea ar trebui să ne caracterizeze în lupta pe care fiecare dintre noi o avem de dus împotriva puterilor întunericului, ața cum ne amintește Sfântul Pavel în capitolul 6 al Epistolei către Efeseni.
În primul rând credința. Am avut ocazia să medităm asupra credinței și în duminica trecută. Petru, plin de credință în cuvântul Domnului pășește pe ape la fel ca Maestrul său. Însă în doar câteva clipe, atenția lui este atrasă de forța vijeliei. Ochii lui nu mai privesc înspre Isus, credința începe să se clatine, iar picioarele lui se afundă în apele învolburate. Aceasta este schema după care dintotdeauna suntem atacați, încă dintru începuturi. Primii oameni își întorc privirea de la Dumnezeu, la îndemnul șarpelui. Nu mai privesc înspre Creator, ci înspre șarpe și ofertele lui. Și încep să se scufunde în neascultare și în moarte.
Astăzi Isus coboară de pe muntele Schimbării la față în timp ce o parte dintre ucenici sunt în prima linie a luptei cu Cel rău. Primul reproș răsună cu putere: “aduceți-l la mine”. E întotdeauna o gravă eroare aceea de a crede că suntem chemați să luptăm doar prin capacitățile și puterile noastre. Adevărata noastră bătălie are loc în umbra Mântuitorului, lângă El, împreună cu El.
Apoi Fiul lui Dumnezeu le spune: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Muntele pe care Isus îl îndică este muntele Schimbării la față, cel de lângă ei. Prin credință, le spune Mântuitorul ucenicilor, trebuie să poarte în sufletele lor pretutindeni acel munte, din care strălucește gloria Fiului lui Dumnezeu. Să-l mute tot timpul acolo unde ei își desfășoară misiunea. Din acea glorie contemplată să-și reînnoiască tot timpul curajul și credința, mai ales în momentele grele ale vieții.
Rugăciunea și postul sunt de fapt mijloacele de a rămâne în mod spiritual, lăuntric pe acest munte în fiecare clipă. În rugăciune vorbim cu Domnul și nu cu altcineva. Suntem cu Dumnezeu față către față. Postind, mărturisim credința noastră că cel care ne dă viață, cel care ne susține este Tatăl nostru din Ceruri. El ne dăruiește pâinea care este hrana cea de toate zilele și de aceea nu avem nevoie de roadele înveninate oferite de șarpele din vechime.
Oricum, adevărata victorie asupra celui rău este cea descrisă de ultimele versete: "Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia." Prin credință și rugăciune să ne împărtășim din această victorie a Cerului, trăind prin Sfintele Sacramente și devenind tot mai mult mădulare vii ale Trupului mistic al lui Cristos, Biserica Sa.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 17,14-23
În vremea aceea s-a apropiat de Isus un om, căzând în genunchi, si zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Isus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Isus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Isus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Isus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
