Data când s-a petrecut faptul trebuie fixată între Rusaliile evreieşti şi sărbătoarea Corturilor, în al doilea an de viaţă publică a lui Isus, când El s-a ocupat în mod deosebit de formarea apostolilor. Desigur, muntele izolat era un loc potrivit pentru meditarea adevărurilor mari, în tăcere solemnă şi în aerul rarefiat care tempera căldura verii. Într-un asemenea cadru sugestiv, Isus s-a arătat privirilor celor trei aleşi, în toată splendoarea trupului său glorios, aşa cum, de fapt, ar fi trebuit să apară în orice clipă, ca urmare a viziunii beatifice de care sufletul său se bucura în orice clipă; dar, printr-un miracol de iubire şi de umilinţă, El i-a impus fiinţei sale umane purtarea învelişului de trup supus suferinţei şi morţii, pentru a-l oferi Tatălui ceresc, drept sacrificiu pentru mântuirea noastră.
Prin viziunea supranaturală de pe Muntele Tabor, Isus a întărit mărturia lui Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu”. Acea clipă de mărire supraomenească reprezenta un semn şi o garanţie a strălucirii învierii: „Fiul Omului va veni în mărirea Tatălui său”. Chiar subiectul convorbirii cu Moise şi Ilie era o confirmare a vestirii pătimirii şi morţii lui Mesia.
Schimbarea la Faţă, eveniment însemnat în desfăşurarea misterului mântuirii, a fost cinstită de Biserică, atât în Apus, cât şi în Răsărit, în cadrul liturgic al slujbelor, în diferite moduri şi la zile deosebite; Papa Calixt al III-lea a ridicat amintirea Schimbării la Faţă la rangul de mare sărbătoare şi a fixat-o la data de 6 august, în amintirea victoriei repurtate de armatele creştinilor împotriva turcilor la Belgrad, în anul 1456; vestea despre această biruinţă a ajuns la Roma în ziua de 6 august.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă pentru viaţa creştină este o amintire a datoriei de a lucra fără încetare la îndepărtarea vălului ignoranţei şi al răutăţii de pe faţa inimii, pentru ca măreţia lui Dumnezeu să schimbe şi sufletul creştinului: „Ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte... Cât despre noi toţi, care, cu faţa descoperită, oglindim măreţia Domnului, suntem preschimbaţi în aceeaşi înfăţişare, tot mai măreaţă, de către Duhul Domnului” (2 Cor. 3,17–18).
