Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

VIDEO: Cea mai mare rețea de clinici pentru avort din SUA vinde ILEGAL organe de copii chiuretați. Cât costă o INIMĂ de copil

 
VIDEO: Cea mai mare rețea de clinici pentru avort din SUA vinde ILEGAL organe de copii chiuretați. Cât costă o INIMĂ de copil
  • 23 Iul 2015
  • 3770
Un clip postat pe Youtube care arată cum Directorul pentru Servicii Medicale al Planned Parenthood, dr. Deborah Nucatola, discută cu niște potențiali cumpărători despre vânzarea organelor copiilor avortați, a stârnit o furtună în SUA.
 
 
Planned Parenthood este cea mai mare rețea de clinici pentru avort din Statele Unite, fiind finanțată, încă din 1970, de statul american.
 
În clip, directoarea de la Planned Parenthood discută, senin, despre vânzarea organelor copiilor avortați. „Mulți oameni vor inimi intacte în zilele noastre, caută ceva anume. Unii vor extremitățile inferioare, ceea ce e simplu ( de obținut). E ușor. Nu știu ce fac cu ele, bănuiesc că vor mușchi”, spune ea, printre altele.
Directoarea instituției discută apoi prețurile.
 
„Dacă ar fi să arunc o sumă, aș spune că prețurile variază între 30 de dolari și 100 de dolari, depinde de complexitate și de tot ce implică operația”, spune Nucatola. Multă lume vrea ficat azi, spune directoarea, „dar alţii vor inimi intacte”, sau chiar „extremităţile de jos”. O altă ofertă este pentru „emisfere cerebrale”, care sunt mai greu de evacuat intacte în scopul transplantului curativ de celule din creierul bebeluşilor avortaţi.
 
Traficul de organe umane este delict federal şi se pedepseşte în SUA cu până la 10 ani de puşcărie şi o amendă de 500.000 $.

Dr. Nucatola spune că va avea loc “o adunare la începutul zilei” pentru a decide ce organe cer clienţii şi de la ce paciente programate în ziua respectivă se pot obţine acestea. Apoi se decide procedura de avort astfel încât respectivele organe de copil avortat să nu fie afectate.

“În acest scop, majoritatea furnizorilor noştri fac procedura cu ajutorul ecografului, ca să ştie exact de unde apucă cu forcepsul”, mai spune femeia. “Unii încearcă să schimbe prezentare fătului, ca să nu fie vertex (cucapul înainte). Deci, dacă începi să o faci din poziţie transversală (cu picioarele înainte)… la ultimul pas poţi evacua un calvarium (cap) intact.”

Ea mai adaugă că medicii care fac avortul prin dezmembrarea copilului din pântecle mamei vor decide: “Nu o să zdrobesc aici. O să zdrobesc mai jos sau mai sus şi să văd dacă pot scoate totul intact.”

O metodă de avort descrisă în video pare a fi una interzisă de legea federală din SUA (avort prin naştere parţială, care se pedepseşte cu doi ani de puşcărie şi o amendă de 250.000 $). Dr. Nucatola spune: „Am avut 8 cazuri ieri. Ştiam exact de ce avem nevoie, aşa că m-am uitat pe listă şi am zis okay, pentru ăsta la 17 săptămâni trebuie să fac dilatare cu 8 laminarii, şi la ăsta — ştiam care erau cazurile cele mai probabile de a ne furniza ce aveam nevoie şi am luat deciziile în funcţie de aceasta…”

Dr. Deborah Nucatola mai explică în video că, pentru reţeaua de clinici de avort Planned Parenthood, practica vânzării de ţesut fetal este profitabilă din mai multe puncte de vedere.  Aceasta deoarece va trebui astfel să plătească mai puţin pentru distrugerea copiilor avortaţi. Despre „deşeurile biologice” produse în urma avortului, ea spune: „Se duc la firma Stericycle într-o cutie etichetată ca deşeuri patologice. Trebuie etichetate aşa, ca să le sterilizeze la abur şi apoi să le arunce pur şi simplu. Dacă ar fi (etichetate) ca deşeuri biologice, ar fi trimise la incinerare, ceea ce ar adăuga costuri. Nu au decât câteva puncte de incinerare şi taxexază în plus pentru asta”.

Transcrierea integrală în engleză a videoului se găseşte aici.

Planned Parenthood a negat acuzațiile, afirmând că videoclipul este editat. Eric Ferrero, vicepreședintele pe comunicare al Planned Parenthood, a afirmat că este vorba doar de donare de țesut, așa cum se practică și în alte clinici.

Răspunsul Planned Parenthood a fost însă, rapid contracarat de către cei care au realizat înregistrarea cu camera ascunsă: aceștia au postat pe youtube întregul film, de peste trei ore, arătând că nu a fost editat.
Înregistrarea a provocat un scandal în SUA, inclusiv în rândul candidaților la președinția țării.
 
Astfel, Senatorul Ted Cruz a descris filmul ca „bolnav” și a cerut Congresului să înceapă o investigație asupra Planned Parenthood.
 
„Banii contribuabililor nu au ce căuta să finanțeze ogranizații care se ocupă cu uciderea vieților nevinovate, cu atât mai mult a celor care profită de pe urma trupurilor copiilor a căror viață le-au furat. Trebuie să reînnoim eforturile ca Planned Parenthood să nu mai primească un cent din banii publici”, a afirmat el într-o declarație publică.
 
Un alt senator, Rand Paul, care candidează și el la președinție a fost vehement: „Mă îngrozește lipsa de respect pentru viață pe care am văzut-o. E vremea să luăm atitudine: niciun ban pentru Planned Parenthood!”
Guvernatorul statului Louisiana, Bobby Jindal, a anunțat că a demarat o anchetă la nivel statal asupra Planned Parenthood. Organizația plănuiește să deschidă o clinică de avorturi în Louisiana, iar guvernatorul a ordonat Departamentului de Sănătate Publică să înceapă o investigație. Mai mult, acesta a cerut și FBI-ului să se implice.
 
Planned Parenthood are un buget anual de 1 miliard de dolari.


Sursa:stiripentruviata.ro