O rugăciune curajoasă, smerită şi puternică, face minuni: a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată luni dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican.
Liturgia Cuvântului a prezentat luni în Evanghelie episodul în care discipolii lui Isus nu reuşesc să-l vindece pe un copil bolnav. Intervenind Isus în persoană, denunţă necredinţa celor prezenţi. Tatăl copilului bolnav, în schimb, primeşte încurajarea lui Isus, care-i spune: „Toate sunt cu putinţă pentru cel care crede” (Mc 9, 14-29).
Sfântul Părinte a observat că deseori chiar şi cei care-l iubesc pe Isus nu îndrăznesc să ceară prea mult în modul lor de a crede şi nu-şi pun toată încrederea în El. De ce această necredinţă? „Probabil”, a spus Papa, „pentru că inima nu se deschide. Este din cauza inimii închise, a inimii care vrea să aibă toate sub control”. O inimă care nu se deschide, nu-i dă lui Isus controlul asupra lucrurilor. Când discipolii îl întreabă pe Isus de ce nu au fost în stare să-l vindece pe cel bolnav, Domnul răspunde: „acest fel de diavoli nu poate fi scos cu nimic altceva decât cu rugăciune” (v. 29).
Fiecare dintre noi, a continuat Sf. Părinte, avem un pic de necredinţă. Este necesară o rugăciune puternică, iar această rugăciune smerită şi puternică face astfel încât Isus să împlinească minuni. Rugăciunea care cere o minune, o lucrare ieşită din comun – a continuat Papa – „trebuie să fie o rugăciune împărtăşită, la care să participe toţi”.
Papa Francisc a povestit în acest sens un episod care s-a întâmplat în Argentina. O fetiţă de 7 ani s-a îmbolnăvit, iar medicii îi mai dădeau doar câteva ore de viaţă. Tatăl fetiţei, electrician, om de credinţă, aproape că şi-a ieşit din minţi de durere şi – a povestit Papa – în această stare a luat un autobuz ca să meargă la sanctuarul Maicii Domnului de la Lujan, la aproape 70 de km. „A ajuns la scurt timp după ora 9 seara, când sanctuarul era deja închis. El a început să se roage la Maica Domnului ţinându-se cu mâinile de grilajul de fier. Se ruga, plângea şi iar se ruga. A rămas acolo toată noaptea. Dar acest om ducea o luptă: se lupta cu Dumnezeu, se lupta cu Dumnezeu pentru vindecarea fetiţei sale. Pe la 6 dimineaţă a luat autobuzul şi s-a întors acasă, iar pe la 9 s-a dus la spital. Aici, soţia lui era în lacrimi. El s-a gândit la ce era mai rău. «Dar ce s-a întâmplat? Nu înţeleg». Soţia a răspuns: «Au venit doctorii şi mi-au spus că febra a dispărut, că respiră bine, că nu are nimic. O vor mai ţine două zile în plus, dar nici ei nu înţeleg ce s-a întâmplat». Acestea – a reluat Papa – se întâmplă în zilele noastre: minunile există!”.
Dar e necesar ca rugăciunea să pornească din inimă: „O rugăciune curajoasă, care se luptă pentru a ajunge la acea minune. Nu ca acele rugăciuni pe care le facem din politeţe (…) Nu, trebuie să fie o rugăciune curajoasă, asemenea rugăciunii lui Abraham care se lupta cu Domnul pentru a cruţa cetatea, ca rugăciunea lui Moise care avea mâinile ridicate şi oboseau rugându-l pe Domnul; ca rugăciunea atâtor persoane care cred şi se roagă cu credinţă”.
„Rugăciunea face minuni, dar trebuie să avem credinţă! Mă gândesc că am putea face o rugăciune frumoasă şi să spunem astăzi în timpul zilei: «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele…» (v. 24). Şi când ni se cere să ne rugăm pentru atâta lume care suferă în război, pentru refugiaţi, cei care trec prin atâtea drame din timpurile noastre, să ne rugăm, dar, cu inima către Domnul, să spunem «Ajută-i!» şi, în acelaşi timp: «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele», necredinţei care vine şi în timpul rugăciunii mele!”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
