Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sinod 2015. A fost prezentat ”Instrumentum laboris”

 
Sinod 2015. A fost prezentat ”Instrumentum laboris”
  • 23 Iun 2015
  • 3889

A fost prezentat marți, 23 iunie 2015, la Sala de presă a Sfântului Scaun documentul preparator – «Instrumentum laboris» - al următoarei adunări generale a Sinodului Episcopilor despre familie. Este vorba de textul de lucru pe baza căruia se vor structura intervențiile Părinților Sinodali și ale invitaților. Adunarea generală a Sinodului Episcopilor este programată la Roma de la 4 la 25 octombrie 2015 și are ca temă ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”.

Au intervenit la Conferința de presă secretarul general al Sinodului Episcopilor, cardinalul Lorenzo Baldisseri, relatorul general al celei de a XIV-a adunări generale a Sinodului Episcopilor, cardinalul maghiar Péter Erdő, și secretarul special al aceleiași adunări generale sinodale, arhiepiscopul și teologul italian Bruno Forte.

Dar ce se afirmă în «Instrumentum laboris»? Vă prezentăm în continuare o amplă sinteză de lucru difuzată de Radio Vatican. 

Provocările, vocația și misiunea familiei, constituie firul unificator al documentului pe baza căruia se vor desfășura lucrările adunării generale a Sinodului Episcopilor. Documentul din acest an preia integral Raportul final («Relatio Synodi») al precedentei adunări sinodale despre familie, desfășurat în octombrie 2014, și integrează sinteza răspunsurilor la chestionarul pe care Secretariatul Sinodului l-a propus în acest răstimp Bisericilor locale din lumea întreagă.

Nu se pornește de la zero, așadar. «Instrumentum laboris» din acest an cuprinde paragraf cu paragraf Raportul final («Relatio Synodi») din 2014, la care s-au adăugat contribuțiile primite din partea Conferințelor episcopale, a familiilor, universităților și instituțiilor academice. Documentul cuprinde trei părți: ascultarea provocărilor referitoare la familie, discernământul vocațional familial și misiunea familiei în timpurile noastre.

Se respinge eliminarea diferenței sexuale
Referitor la primul aspect, se scot în evidență ”contradicțiile culturale” din epoca noastră în care se spune că ”identitatea personală și intimitatea afectivă trebuie să se afirme într-o dimensiune desprinsă radical de diversitatea biologică dintre bărbat și femeie” sau în care se dorește recunoașterea ”titularității matrimoniale” cuplurilor înființate independent de diversitatea sexuală. De aici, rechemarea documentului ”la o mai bună aprofundare umană și culturală, nu doar biologică, a diferenței sexuale” pentru că eliminarea acesteia ”este problema, nu soluția”.

Familia, pilonul societății
În «Instrumentum laboris» sunt chemate în cauză și ”contradicțiile sociale” care conduc la dizolvarea familiei: război, migrație, sărăcie, camătă, cultura ”folosești și arunci”, conjunctura economică ”nefavorabilă și ambiguă”, în timp ce instituțiile nu-și fac simțită prezența, dovedindu-se incapabile de a susține nucleul familial. Acesta, în schimb, este considerat ”pilonul fundamental al vieții sociale la care nu se poate renunța, având nevoie, dimpotrivă, de politici adecvate care să țină cont de ”acțiunea compensatorie” a familiei în raport cu statul social.

Demnitatea celor vulnerabili și a femeii
De aceea, documentul de lucru al adunării sinodale pune în lumină importanța familiei ca instrument de incluziune, mai ales pentru persoanele mai vulnerabile, precum văduvii, cei bătrâni, persoanele cu dizabilități, care trebuie însoțite pentru a contrasta ”formele necruțătoare de înfierare și prejudecăți”. O pastorație specifică este de dorit, mai departe, pentru familiile de migranți, pentru că mai ales acolo unde nu există o autentică primire și respectarea drepturilor, se poate alimenta fenomenul fundamentalismului. Drama acestor persoane este și mai mare când migrația este ilegală, susținută de ”circuite internaționale ale traficului de carne vie”. În același context, «Instrumentum laboris» evidențiază rolul femeii în societate. Se amintesc paginile amare din viața femeii, de la exploatare, violență și avort, până la uterul închiriat și comerțul de gameți, dar exprimă și dorința unei mai mari valorificări a femeii în Biserică.

Căsătoria este indisolubilă
În cea de a doua parte a documentului se afirmă indisolubilitatea căsătoriei sacramentale dar se amintește în același timp că Biserica trebuie să însoțească momentele de suferință conjugală într-o optică de milostivire care nu afectează adevărul credinței. ”Toți au necesitatea de a dărui și de a primi milostivire”, se citește în partea a treia din «Instrumentum laboris», în care unele solicitări îndeamnă Biserica să arate o astfel de atitudine față de cei care au distrus uniunea căsătorească. Documentul revine la un punct de importanță centrală în Raportul final («Relatio Synodi») de anul trecut: cazurile de nulitate matrimonială. Referitor la gratuitatea procedurilor de recunoaștere a nulității înseși, se notează un amplu consens. Cât privește dubla sentință conformă, există ”o largă convergență” în sensul depășirii acesteia, în timp ce nu se bucură de un consens unanim ideea unei proceduri administrative sub responsabilitatea episcopului diecezan.

Forme de excluziune liturgico-pastorale a celor divorțați recăsătoriți civil
Cu privire la cei divorțați care trăiesc într-o nouă uniune civilă, documentul îndeamnă la o reflecție despre oportunitatea de a face să cadă ”formele de excluziune practicate în prezent în domeniul liturgico-pastoral, educativ și caritativ” pentru că acești credincioși „nu sunt în afara Bisericii”. Căile de integrare pastorală trebuie să fie, de acea, precedate de ”un discernământ oportun” și realizate ”în conformitate cu legea gradualității care respectă maturizarea conștiințelor”. Despre apropierea la Sf. Împărtășanie a celor persoanelor divorțate recăsătorite civil, documentul evidențiază ”acordul comun” asupra ipotezei unui ”drum de pocăință” sub autoritatea episcopului. În fine, afirmând că Biserica se împotrivește căsătoriilor între persoane de același sex, se subliniază că ”orice persoană, indiferent de propria tendință sexuală, trebuie respectată în demnitatea ei și primită, cu sensibilitate și delicatețe, în Biserică și în societate”. De aici, îndemnul de a realiza proiecte pastorale specifice pentru persoanele care se declară homosexuale și rudele lor.

Educația fiilor să țină cont de diferența sexuală
Documentul recunoaște importanța adopției și a încredințării legale, dar afirmă în același timp că ”educația unui copil se bazează pe diferența sexuală, la fel și procrearea”, care la rândul ei își are fundamentul în ”iubirea conjugală dintre bărbat și femeie”. «Instrumentum laboris» se încheie cu o referință la Jubileul extraordinar al milostivirii, care va începe în 8 decembrie 2015, în lumina căruia se situează apropiata adunare sinodală, programată de la 4 la 25 octombrie 2015 pe tema ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”.



Sursa:ro.radiovaticana.va