Dacă s-ar scoate sărăcia din Evanghelie, mesajul lui Isus nu mai poate fi înțeles: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii de marți dimineață, celebrată în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta” cu participarea mai multor grupuri de credincioși. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii de marți, săptămâna a XI-a din timpul de peste an pentru calendarul roman sau latin (2 Cor 8,1-9 și Mt 5,43-48), Pontiful a vorbit pe larg despre opoziția dintre bogăție și sărăcie și a subliniat că este injust a-i considera comuniști pe preoții și episcopii care vorbesc deseori despre cei săraci.
În prima lectură a Sfintei Liturghii apostolul Paul vorbește de organizarea unei colecte în prima comunitate din Corint destinată Bisericii din Ierusalim, unde credincioșii trec prin momente grele de sărăcie. Pornind de la scrisoarea paulină, Papa a vorbit la predică de ”teologia sărăciei” și a remarcat că acum, ca și atunci, sărăcia este ”un cuvânt care întotdeauna pune în încurcătură”. De multe ori, a observat, se aude spunând: ”Dar cutare preot vorbește prea mult despre sărăcie, cutare episcop vorbește de sărăcie, cutare creștin, cutare călugăriță vorbesc de sărăcie. Nu cumva sunt comuniști?”. În schimb, a continuat Pontiful, ”sărăcia se află chiar în centrul Evangheliei. Dacă noi am scoate sărăcia din Evanghelie, nu s-ar mai înțelege nimic din mesajul lui Isus”.
Sfântul Paul, a continuat papa, referindu-se la creștinii din Corint, evidențiază care este adevărata lor bogăție: ”aşa cum sunteţi mai presus în toate, în credinţă şi în cuvânt, în cunoaştere şi în orice străduinţă şi în iubirea pe care v-am împărtăşit-o, la fel să fiţi mai presus şi în această binefacere” (v.7).
• «Dacă aveți atâta bogăție în suflet, această bogăție atât de mare – zelul, caritatea, cuvântul lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu – faceți în așa fel încât această bogăție să atingă buzunarele. Aceasta este o regulă de aur. Când credința nu ajunge la buzunare, nu este una autentică. Este o regulă de aur pe care (apostolul) Paul o formulează aici: ”Voi sunteți bogați în atâtea lucruri, acum, în acest fel, fiți darnici în această faptă de generozitate!” Există această contrapunere între bogăție și sărăcie. Biserica din Ierusalim e săracă, se află în dificultăți economice, dar e bogată, pentru că are comoara vestirii evanghelice. Această Biserică din Ierusalim, săracă, a îmbogățit Biserica din Corint cu vestirea evanghelică, i-a dăruit bogăția Evangheliei».
Voi, pare să continue Sfântul Paul, ”care sunteți bogați din punct de vedere economic, care sunteți bogați în atâtea lucruri, erați săraci fără vestirea Evangheliei, dar ați îmbogățit Biserica din Ierusalim, lărgind poporul lui Dumnezeu”. ”Din sărăcie vine bogăția – a adăugat papa Francisc – este un schimb reciproc”. Iată, așadar, baza pentru ”teologia sărăciei”: ”Isus Cristos, care, deşi era bogat, din bogăția lui Dumnezeu, s-a făcut sărac”, s-a înjosit pentru noi. De aici se înțelege mai bine semnificația primei Fericiri: ”Fericiți cei săraci în duh”. Altfel spus, ”a fi sărac înseamnă a se lăsa îmbogățiți cu sărăcia lui Cristos și a nu căuta să fii bogat cu alte bogății decât cu cele ale lui Cristos”.
• «Când noi îi ajutăm pe cei săraci, creștinește vorbind nu facem o faptă de binefacere. O asemenea faptă e bună, este omenească, faptele de binefacere sunt lucruri bune și omenești, dar nu aceasta este sărăcia creștină pe care o vrea și o predică Sfântul Paul. Sărăcia creștină înseamnă că eu dau celui sărac dintr-al meu și nu din superfluu, chiar și din necesarul meu, pentru că știu că el mă îmbogățește. Și de ce un sărac mă face mai bogat? Pentru că Isus a spus că El însuși este în cel sărac».
”Când unul renunță la ceva, dar nu doar la ceva superfluu, pentru a da unui sărac sau unei comunități sărace, a continuat Sfântul Părinte, aceasta mă îmbogățește. Isus lucrează în mine când fac aceasta și Isus lucrează în el pentru a mă îmbogăți când fac aceasta”.
• «Aceasta este teologia sărăciei, pentru că sărăcia se află în centrul Evangheliei, nu este o ideologie. E însuși acest mister, misterul lui Cristos care s-a înjosit, s-a umilit pe sine, s-a făcut sărac pentru ca noi să devenim bogați. Se înțelege astfel de ce prima dintre Fericiri este ”Fericiți cei săraci în duh”. A fi sărac în duh înseamnă a merge pe această cale a Domnului: sărăcia Domnului care se înjosește atât de mult încât acum se face ”pâine” pentru noi la această jertfă. El continuă să se înjosească în istoria Bisericii, în memorialul pătimirii sale, al înjosirii și umilinței sale, în memorialul sărăciei sale și, cu această ”pâine”, El ne îmbogățește»
Sursa:ro.radiovaticana.va
