„Pacea lui Isus nu-i nimicește pe ceilalți, nu este niciodată o pace armată. Armele Evangheliei sunt rugăciunea, bunătatea, iertarea și iubirea gratuită față de aproapele, față de fiecare dintre aproapele nostru. Acesta este modul de a aduce pacea lui Dumnezeu în lume. De aceea, agresiunea armată din aceste zile, ca orice război, este o ofensă adusă lui Dumnezeu, o trădare blasfematoare a Domnului Învierii, preferând chipului său blând cel al falsului dumnezeu al acestei lumi.”
“Ne aflăm în mijlocul Săptămânii Sfinte, care începe în Duminica Floriilor și se încheie în Duminica Paștelui. Ambele duminici sunt caracterizate de sărbătoarea care are loc în jurul lui Isus. Dar sunt două sărbători diferite.”
Astfel a explicat papa Francisc la începutul catehezei audienței generale de miercuri, 13 aprilie, din Aula Paul al VI-lea din Vatican.
“Duminica trecută” – a continuat – “l-am văzut pe Cristos intrând solemn în Ierusalim, ca într-o sărbătoare, întâmpinat ca Mesia: pe drum i se întindeau mantii (cf. Lc 19,36) și ramuri tăiate din copaci (cf. Mt 21,8). Mulțimea exultantă binecuvântează cu glas tare “pe cel care vine, regele” și aclamă: “Pace pe pământ și glorie în înaltul cerurilor” (Lc 19,38). Acea mulțime sărbătorește pentru că vede în intrarea lui Isus sosirea unui nou rege, care ar fi adus pace și glorie. Aceasta era pacea pe care o așteptau acei oameni: o pace glorioasă, rodul unei intervenții regale, cea a unui Mesia puternic care ar fi eliberat Ierusalimul de sub ocupația romană. Alții visau probabil la restaurarea unei păci sociale și vedeau în Isus regele ideal, care va hrăni mulțimile cu pâini, așa cum făcuse deja, și va face mari minuni, aducând astfel mai multă dreptate în lume”.
“Dar Isus” – a explicat pontiful – “nu vorbește niciodată despre acest lucru. Îl așteaptă un alt Paște, nu un Paște triumfal. Singurul lucru care îl interesează în pregătirea intrării sale în Ierusalim este să urce pe spinarea “unui măgăruș pe care nimeni nu s-a așezat niciodată” (v.30).”
“Iată cum aduce Cristos pacea în lume – și acest aspect trebuie evidențiat bine – prin bunătate și blândețe, simbolizate de acel măgăruș legat, pe care nimeni nu șezuse vreodată. Nimeni, pentru că modul lui Dumnezeu de a face lucrurile este diferit de cel al lumii. De fapt, chiar înainte de Paște, Isus le explică ucenicilor: “Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea” (In 14,27). Sunt două modalități diverse, diferite. Într-un fel este dată pacea de către lume și în alt fel este dată de Dumnezeu. Sunt modalități diferite. Pacea pe care Isus ne-o dăruiește de Paște nu este pacea care urmează strategiile lumii, care crede că o poate obține prin forță, cucerire și diverse forme de impunere. Această pace, în realitate, este doar un interval între războaie. Pacea Domnului urmează calea blândeții și a crucii: este asumarea responsabilității față de ceilalți. Căci Cristos a luat asupra Sa răul nostru, păcatul nostru și moartea noastră. A luat asupra sa toate acestea. În acest fel ne-a eliberat. El a plătit pentru noi. Pacea Lui nu este rodul unui compromis, ci se naște din jertfa de sine. Această pace blândă și curajoasă este însă greu de acceptat. De fapt, mulțimea care l-a lăudat pe Isus este aceeași mulțime care, câteva zile mai târziu, strigă ,Răstignește-l’ și, speriată și dezamăgită, nu face nimic în favoarea lui”.
În cadrul catehezei, papa Francisc a amintit o istorisire a lui Dostoievski – așa-numita „Legenda Marelui Inchizitor” – cuprinsă în romanul „Frații Karamazov”. “Aceasta” – a explicat – “vorbește despre Isus care, după câteva secole, se întoarce pe Pământ. Este o legendă, nu-i așa? După câteva secole revine pe pământ și este imediat întâmpinat de mulțimea în sărbătoare care îl recunoaște și îl aclamă. ‚Ah, te-ai întors! Vino, vino cu noi!’. Apoi, însă, este arestat de Inchizitor, care reprezintă logica lumească. Inchizitorul îl interoghează și îl critică cu înverșunare. Motivul final al mustrării este că Cristos, deși putea, nu a vrut niciodată să devină Cezar, cel mai mare rege al acestei lumi, preferând să-l lase pe om liber decât să-l subjuge și să-i rezolve problemele prin forță. El ar fi putut instaura pacea în lume îndoind inima liberă, dar precară, a omului prin forța unei puteri superioare, dar nu a vrut să o facă: a respectat libertatea noastră. ‘Tu’, îi spune inchizitorul lui Isus, ‘acceptând lumea și purpura cezarilor, ai fi întemeiat împărăția universală și ai fi dat pacea universală’ („Frații Karamazov”, Milano 2012, 345); și cu o sentință biciuitoare încheie: ‘Dacă există cineva care a meritat mai mult decât oricine altcineva rugul nostru acela ești tu’ (348). Iată înșelăciunea care se repetă în istorie, tentația unei false păci, bazată pe putere, care duce apoi la ură și la trădarea de Dumnezeu.”
“În cele din urmă” – a continuat pontiful – “potrivit acestei istorisiri, inchizitorul ar dori ca Isus ‘să-i spună ceva, poate chiar ceva amar, ceva teribil’. Dar Cristos reacționează cu un gest blând și concret: ‘se apropie de el în tăcere și îl sărută ușor pe buzele lui bătrâne și uscate’ (352). Pacea lui Isus nu-i subjugă pe ceilalți, nu este niciodată o pace armată; niciodată. Armele Evangheliei sunt rugăciunea, bunătatea, iertarea și iubirea gratuită față de aproapele, iubirea față de fiecare dintre aproapele nostru. Acesta este modul de a aduce pacea lui Dumnezeu în lume. De aceea, agresiunea armată din aceste zile, ca orice război, este o ofensă adusă lui Dumnezeu, o trădare blasfematoare a Domnului Învierii, preferând chipului său blând cel al falsului dumnezeu al acestei lumi. Războiul este întotdeauna o acțiune umană destinată să impună idolatria puterii”
“Frați, surori, Paștele înseamnă ‚trecere’. Este, mai ales în acest an, ocazia binecuvântată de a trece de la Dumnezeul lumesc la Dumnezeul creștin, de la lăcomia pe care o purtăm în noi la caritatea care ne eliberează, de la așteptarea unei păci aduse cu forța la angajamentul de a fi martori concreți ai păcii lui Isus. Frați și surori, să ne așezăm în fața Celui Răstignit, izvorul păcii noastre, și să-i cerem pacea inimii și pacea în lume” – a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 13 aprilie, de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului, audiență desfășurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican.
În cadrul saluturilor în diferite limbi, adresându-se pelerinilor vorbitori de limbă italiană, pontiful s-a referit la „Triduumul pascal, punctul culminant al anului liturgic și al vieții Bisericii, care „se află acum în fața noastră”. „Vă îndemn” – a spus – „să vă pregătiți inimile pentru a urma cu credință celebrările din următoarele zile”.
De asemenea, gândul pontifului s-a îndreptat către persoanele în vârstă, către bolnavi, tineri și tineri căsătoriți. „În această Săptămână Sfântă, răspundeți cu generozitate lui Cristos, care ne cheamă să ne unim mai profund cu moartea și învierea sa. El vrea să ne umple de viața lui, dându-ne o ‚speranță care nu dezamăgește’.”
