Celebrând această sărbătoare împărătească a Coborârii Sfântului Spirit (Rusaliile), apar în mod spontan câteva întrebări asupra identităţii Sfântului Spirit: Cine este Sfântul Spirit? Ce este Sfântul Spirit? Cum se poate exprima şi reprezenta persoana sa, fiinţa sa proprie?
Nu este uşor să dăm o definiţie precisă şi accesibilă din punct de vedere uman Spiritului Sfânt. De fapt dintre cele trei Persoane Dumnezeieşti, Sfântul Spirit este cel mai misterios şi ascuns. Despre Tatăl cunoaştem câteva aspecte descrise de către Isus, aspecte ce pot fi asemănate figurii umane a paternităţii. Despre Fiul Isus ştim cu toţii că s-a arătat, s-a revelat în mod perfect în realitatea umană când s-a întrupat şi a devenit om asemenea nouă, cu excepţia păcatului. Despre Sfântul Spirit în schimb, nu cunoaştem nici o reprezentaţie adecvată, putem doar să întrevedem misterul său prin intermediul simbolurilor, a imaginilor, sau a numelor care au fost propuse de Sfânta Scriptură şi de Tradiţia Bisericii. Imaginile cele mai folosite sunt: vânt, suflu, porumbel, foc, ulei, apă, Mângâietor, dar, Spirit, iubire, şi altele.
Noutatea revelaţiei adusă de Isus Hristos constă în faptul că Sfântul Spirit nu este doar o energie, un vânt, o suflare, nu este doar o putere a lui Dumnezeu în sens generic, ci este o PERSOANĂ; o persoană ce există şi acţionează împreună cu Tatăl şi cu Fiul şi posedă aceeaşi demnitate divină ca cea a Tatălui şi a Fiului. În discursurile lui Isus adresate apostolilor înainte de a se despărţi de ei, Sfântul Spirit apare ca o persoană diferită de Tatăl şi de Fiul. Este diferită de Fiul deoarece este un alt Mângâietor (In 14,16), este trimis de Fiul apostolilor şi care mărturiseşte despre El. Este diferit de Tatăl pentru că vine şi este trimis de Tatăl la cererea Fiului şi spune ceea ce aude de la Tatăl (In 16,13). Deşi este diferit de Tatăl şi de Fiul, Sfântul Spirit acţionează într-un strâns raport de comuniune cu Tatăl şi cu Fiul, formând împreună o unică realitate ce constituie fiinţa unitrinitară a lui Dumnezeu.
Datele conţinute în Sfânta Scriptură, în Tradiţia Bisericii, în teologia liturgică şi explicate de magisterul Bisericii ne oferă o lumină asupra identităţii Sfântului Spirit şi a acţiunilor sale. Această lumină constă în folosirea constantă a cuvântului «dar» atribuit Sfântului Spirit. Prin urmare se poate spune că Sfântul Spirit este definit ca «persoană - dar». Iată darul constituie astfel un element ce descrie esenţa proprie a celei de a treia persoană a Sfintei Treimi.
Sfântul Spirit nu trebuie considerat ca un dar oarecare, un dar generic, ci este un dar ce există ca persoană; Sfântul Spirit este de fapt numit «darul Tatălui şi al Fiului», este vorba de darul iubirii reciproce ce există între Tatăl şi Fiul. Tatăl iubeşte în mod total pe Fiul în calitate de Părinte, iar Fiul la rândul său iubeşte total şi perfect pe Tatăl în calitate de Fiu, prin urmare între cei doi are loc o comuniune perfectă de iubire. Cine îi uneşte pe cei doi, sau care este motivul comuniunii dintre cei doi? Motivul uniunii dintre cei doi în constitui însăşi darul iubirii. Cine este acest dar al iubirii dintre Tatăl şi Fiul? Este Sfântul Spirit; prin urmare Sfântul Spirit este iubirea ce îi uneşte în mod desăvârşit şi veşnic pe Tatăl şi pe Fiul. Tocmai acest dar de iubire dintre Tată şi Fiu este revărsat la sărbătoarea Cincizecimii (a Rusaliilor) asupra apostolilor şi asupra întregii Biserici în persoana Sfântului Spirit; iată de ce Sfântul Spirit este persoană şi dar în acelaşi timp.
Sfântul Spirit nu are o înfăţişare bine distinctă pentru că nu posedă o constituţie independentă de Tatăl şi de Fiul, deoarece el este tocmai darul lor comun ce exprimă de fapt unirea inimilor lor în mod perfect şi veşnic.
De aici rezultă un adevăr surprinzător: a treia persoană din Preasfânta Treime ce nu poate fi cuprinsă în trăsături determinate sub un aspect uman, de fapt tocmai această persoană se prezintă ca fiind cea mai apropiată de om deoarece intră în sufletul omului, atinge inima omului introducându-o în raportul veşnic de iubire dintre Tatăl şi Fiul. Această persoană a Sfântului Spirit, deşi nu are o înfăţişare omenească posedă o forţă interioară prin care îşi face simţită prezenţa, chiar dacă nu se văd conotaţiile unei înfăţişări. Prin urmare Sfântul Spirit se poate cunoaşte nu atât în sine însuşi, cât datorită lucrărilor şi a misiunii sale.
Sfântul Spirit joacă un rol foarte important în opera de mântuire pentru că în ea misterul iubirii Fiului şi a Tatălui atinge maxima revelare. Sfântul Spirit este tocmai mărturia personală a iubirii lor, a Tatălui şi a Fiului care, în momentul înălţării Domnului şi trimiterii Sfântului Spirit această iubire se dezvăluie în mod universal lumii.
Sfântul Spirit aşadar, împreună cu Tatăl şi cu Fiul intervine în opera mântuitoare în favoarea omului în conformitate cu identitatea sa de dar şi realizează comuniunea dintre Dumnezeu şi om în modul cel mai profund posibil până când se ajunge la prezenţa lui Dumnezeu în om, realizându-se astfel un autentic raport interpersonal.
Pentru cei care vor să aprofundeze această temă pot să consulte studiul: Renzo Lavatori, Spiritul Sfânt darul Tatălui şi al Fiului. Studiu asupra identităţii Spiritului Sfânt ca dar, Ed. Galaxia Gutenberg.
Pr. Aurel Rus
