De Viviana Dimcev
Până azi, eram mândră că am studiat între pereții săi, pe urmele unor mari personalități ale culturii române. Azi, am aflat că propune ca model și vrea să acorde titlul de doctor honoris causa unui om care susține că viața unui bebeluș cu dizabilități nu e mai valoroasă decât aceea a unui porc.
De fapt, ceea ce susține Peter Singer e "logic": dacă ne putem debarasa de un copil cu dizabilități încă dinainte de a se naște, e clar că „nimic magic nu se produce la naștere” și ne putem dispensa de bebeluș la fel de ușor și fără nicio urmă de vinovăție sau de „sentimentalism”. La fel și cu cei bolnavi, bătrâni sau inutili societății, ale căror costuri de întreținere sunt mult prea împovărătoare.
Iar protestelor bine întemeiate ale părinților copiilor cu dizabilități, Universitatea le răspunde printr-un comunicat de presă „obiectiv”: „Distincția ce urmează a fi acordată reflectă recunoașterea reputației științifice de care se bucură profesorul Peter Singer în mediul academic internațional și nu afilierea Universității din București la toate opiniile formulate de către acesta”. Pe același considerent, aștept cu interes recunoașterea postumă a Elenei Ceaușescu, „savant de renume mondial”, dar și a doctorului Mengele, utilizator al unor metode extrem de științifice.
Oare cum se simt studenții cu dizabilități al căror studiu îl facilitează această instituție? Să-l invităm pe dl. prof. Singer să își dea cu părerea despre aptitudinile lor. Vor trece testul de selecție naturală? Sau se va analiza că este prea costisitor, de exemplu, să se amenajeze în Universitate rampe pentru accesul a două-trei scaune cu rotile, când cu banii respectivi se pot face proiecte pentru mii de studenți „normali”?
„Activitatea științifică suscită în permanență controverse, uneori extrem de aprinse. Universitatea din București continuă să susțină principiile libertății de expresie și al dezbaterii libere și responsabile a ideilor în mediul academic”.
Mă tem că aici nu are loc dezbaterea liberă și responsabilă, ci doar promovarea unei agende. Pe băncile Universității din București am învățat cum să citesc în spatele textelor ideologiile pe care acestea le-au propagat, iar Peter Singer susține o ideologie radicală cu accente stângiste, care nu acordă persoanei umane o demnitate mai mare decât unei maimuțe, pe considerentul că un copil de trei ani nu are creierul mai dezvoltat decât acela al unei primate.
În Universitate i-am citit pe Platon, Toma de Aquino și Umberto Eco; prin această validare a lui Singer, Universitatea din București șterge cu buretele secolele de umanism și se revendică direct de la vechea Spartă și de la programul de selecție prin care erau păstrați doar cei viguroși, iar cei slabi erau aruncați în prăpastie. Am absolvit Facultatea de Litere, care are în centru expresia limbajului uman; acum, prin exaltarea doctrinei lui Singer, se recunosc meritele inefabile ale porcului, care, de altfel, conform lui Orwell, va ajunge să ne guverneze pe toți.
Nu e de ajuns să porți ceas și pantofi din plastic, ca să nu iei pielea sărmanului animal. Și Hitler a fost vegetarian. La Singer, omul – rațiunea de a fi a Universității din București, a Universității, de la Atena socratică încoace – este considerat nu doar capital, ca la Marx, ci capital activ: dacă nu produce, dacă nu își justifică existența, nu merită să trăiască. Când știința face loc ideologiei, putem să punem lacăt pe biblioteci și să alergăm după indexul cărților prohibite: de aici până la arderea în piața publică a ideilor contrare neo-marxismului nu mai e decât un pas.
Mai mult decât rușine, însă, simt o părere de rău imensă pentru Universitatea din București, pentru câțiva oameni remarcabili pe care i-am întâlnit acolo și de care sunt convinsă că se țin departe de această pseudo-sărbătoare a „spiritului”.
„La sfârșit, Partidul va anunța că doi plus doi egal cinci, și va trebui să credeți asta…” (George Orwell, 1984)
