Robert Spaemann este o figură majoră a peisajului filosofic german. S-a născut în 1927 și a fost profesor la universitățile din Stuttgart, Heidelberg și München. Este autorul a numeroase lucrări în domeniul eticii și un apropiat al Papei Benedict al XVI-lea. (N.tr.)
„Nu poate fi vorba de a te adapta unor persoane sau mode, ci de a oferi mărturia că există și o altă cale mai frumoasă de a trăi”. Un interviu de Julia Wächter. (Dieceza de Regensburg)
Wächter: Căsătoria nu mai este astăzi în unele cercuri un concept înțeles de la sine. Noțiunea Bisericii despre căsătorie este chestionată. Ce-i de făcut? Ați putea spune că Biserica renunță la idealul său despre căsătorie dacă cedează acestor mode contemporane?
Spaemann: Da. Există o mare tentație de a ceda acestor tendințe pentru a evita pierderea credincioșilor. Dar trebuie mereu să ne uităm în Evanghelie. Mulțimile îl urmează pe Isus, dar cu toate acestea el le spune că ei ar trebui să mănânce trupul său și să bea sângele său. El nu a „îndulcit” acest adevăr, iar oamenii au fost șocați și au plecat. Isus îi întreabă și pe apostoli: Și voi vreți să plecați? Petru însă îi răspunde: Nu, Doamne. De fapt, nici noi nu te-am înțeles, dar tu ai cuvintele vieții veșnice. Unde în altă parte am putea merge? Aceasta ar trebui să fie reacția oamenilor. Și în chestiunea divorțului nu poate fi vorba de a te adapta unor persoane sau mode, ci de a oferi mărturia că există și o altă cale, mai frumoasă, de a trăi. Oamenii nu trebui să fie educați abia la cursurile de pregătire de dinaintea căsătoriei, ci cu mult mai devreme. Ceea ce înseamnă o viețuire creștină ar trebui să fie clar deja din timpul școlii primare. Astfel, și interdicția asupra divorțului, afirmată clar de Hristos, poate fi înțeleasă.
Wächter: Aveți propuneri concrete pentru a realiza acest obiectiv?
Spaemann: Cuvântul cade la cineva pe pământ bun, la altcineva în pământ prost. Până la urmă, totul ține de cel pe care care îl va trage Tatăl. A te lăsa „tras”, „dus” de Tatăl – iată modul de viață al creștinului. Acest lucru trebuie învățat, și încă din copilărie.
Wächter: Își au aceste curente originea în imaginea dominantă despre Dumnezeu? Dumnezeul milostiv este adesea plasat deasupra tuturor. Ceea ce este înfricoșător este evitat, mai ales în cateheza copiilor.
Spaemann: O treime din învățătura lui Isus e formată din avertizări, iar unii ar dori să le elimine. „Nu e nimic primejdios, Dumnezeu ne acceptă așa cum suntem.” Aceasta e însă vorbărie. Mai degrabă ar trebui să se spună: Nu, Isus nu te acceptă așa cum ești. În predica sa el îndeamnă: Convertiți-vă, căci sunteți pe o cale greșită. Evident, Isus îi acceptă pe păcătoși, iar când fiul risipitor se întoarce, tatăl face un mare banchet. Dar de ce face el asta? Pentru că fiul s-a întors. Nu se duce în cocina porcilor.
Wächter: Milostivirea este și ea invocată în dezbaterea despre divorțații recăsătoriți și admiterea lor la sacramentul Euharistiei. Astfel se creează concepția potrivit căreia indisolubilitatea căsătoriei și milostivirea ar fi principii concurente. Cum se poate clarifica faptul că aceste principii nu stau în opoziție?
Spaemann: Milostivirea înseamnă a sta alături de cel care suferă, în situația sa concretă, și a-l ajuta să ajungă la viața veșnică. Creștinismul nu este o religie a simțămintelor pozitive („Wellnessreligion”). Dacă de exemplu medicul îmi spune: Nu trebuie să mai fumați, altfel veți muri într-o jumătate de an, iar noi i-am răspunde: Dar, domnule doctor, vă rog să fiți milostiv – aceasta ar fi o falsă milostivire. Medicul poate să ajute când pacientul se ține de cuvântul său. Biserica este în situația medicului. Atunci când o a doua relație este permisă pentru că în timp s-a stabilit că această nouă legătură s-a „maturizat”, se pune următoarea întrebare problematică: de câte ori trebuie să te culci cu cineva pentru ca acest act să nu mai fie un păcat, ci un lucru plăcut lui Dumnezeu pe care Biserica ar trebui să îl binecuvânteze? Fiecare act de adulter este un păcat grav. Aceasta e învățătura tradițională a Bisericii.
Wächter: În această situație este adesea uitat partenerul care a fost părăsit.
Spaemann: Rareori se vorbește despre el. Se vorbește mereu despre bietul făptaș și nu despre victimă. Astfel că putem găsi de pildă o femeie care rămâne singură cu patru copii. Brusc, bărbatul își găsește un alt loc iar această nouă situație este acceptată oficial. Și gândit mai departe: Ce-ar fi dacă el în final s-ar întoarce la prima soție? Aici apar dificultăți din care nu se poate ieși fără a spune: Doamne, tu ne-ai dat nouă și Bisericii tale sacramentele care ne aduc mântuirea, dar tu rămâi liber și cunoști inimile. Trebuie să-i încredințăm pe oameni îndurării lui Dumnezeu. Unui om care ajunge în situația de a nu mai putea fi admis la Împărtășanie, trebuie să i se spună: Mergi în continuare săptămânal la liturghie, roagă-te și fă ce poți iar Dumnezeu este îndurător. Dar Biserica nu își permite acest lucru. Dumnezeu însă poate să depășească orice obstacol.
Wächter: Care este semnificația sacramentelor?
Spaemann: Există azi un „sacramentalism”, ca și cum mântuirea oamenilor ar depinde de faptul că ei se împărtășesc. Domină ideea potrivit căreia prezența la liturghie trebuie să fie obligatoriu urmată de împărtășanie. Rând după rând, toți merg să se cuminece. Eu mă întreb: creștinii au devenit brusc niște sfinți? Este cu totul improbabil să existe astăzi oameni care să nu fie împovărați de păcate grele. Există niște condiții pentru împărtășanie. Una ar fi să se creadă în prezența lui Hristos sub forma pâinii și a vinului, iar a doua este ca omul să nu aibă pe conștiință vreun păcat pentru care nu s-a pocăit și spovedit. Cu aceste condiții te poți împărtăși. În plus, a rămâne departe este și un act de venerație, de adorare a lui Hristos și de solidaritate cu oamenii. E un lucru care exprimă o legătură profundă. Un om care trăiește în păcat, rămâne un păcătos și trebuie să rezolve acest lucru în prezența Domnului. E bine când el merge la liturghie în fiecare duminică, chiar dacă nu se cuminecă. Dar noțiunea păcatului grav aproape că a dispărut deja din orele de religie.
Wächter: Pe de altă parte, spovada este tot mai neglijată.
Spaemann: Da, scaunele de spovadă sunt goale, iar acest lucru este semnificativ. Căci oamenii nu mai au această dorință. Dacă cineva dorește neapărat să meargă la împărtășanie iar acest lucru este o chestiune serioasă pentru el, el ar trebui să meargă să se spovedească. Dacă el însuși nu dorește acest lucru, cum poate să își dorească să se împărtășească?
Traducere: Alin Vara
Sursa: http://www.bistum-regensburg.de/aktuelle-themen/kirchliche-ehe/#c17078