Ioan Paul al II-lea şi sfârşitul comunismului. Perioada de tranziţie 1978 -1989 în Polonia ('Giovanni Paolo II e la fine del comunismo. La transizione in Polonia dal 1978 al 1989') este volumul care a câştigat în acest an a XIV-a ediţie a unui premiu promovat de Institutul Luigi Sturzo din Roma pentru a răsplăti studiile în domeniul Bisericii şi ale Creştinismului.
Autorul acestuia, Massimiliano Signifredi, a reparcurs impactul pe care Karol Wojtyla l-a avut în instituirea la Varşovia a primului guvern necomunist din Europa. Un interviu pentru Radio Vatican:
„Ioan Paul al II-lea a înlăturat frica de schimbare şi a crezut în primul rând el – o mare convingere personală – că trecerea spre democraţie este posibilă fără vărsare de sânge, ci prin dialog. Ioan Paul al II-lea a crezut nestăvilit în dialog. El spunea, referindu-se la rugăciunea pentru pace: «la Assisi nu ne-am rugat degeaba». În ceea ce priveşte sfârşitul comunismului, Ioan Paul al II-lea credea în forţa istorică a rugăciunii, de aceea contribuţia sa a fost aceea a unui creştin care cu forţa rugăciunii s-a opus unui sistem ce nu a dat nici cea mai mică importanță religiei”.
Pentru publicarea acestui volum au fost consultate şi arhivele comuniste din polonia, autorul mărturisind de asemenea că a reuşit să adune anumite voci şi mărturii ale colaboratorilor apropiaţi ai lui Ioan Paul al II-lea, precum şi ale adversarilor, precum cea a generalului Jaruzelski şi a altor exponenţi ai guvernului comunist polonez, care, spune el „după atâţia ani nu neagă rolul ne neînlocuit al papei pentru o schimbare pacifică”.
Wojciech Jaruzelski a introdus în anul 1981 legea marţială în Polonia, drept opoziţie lui Solidarność, înainte de a avea loc primele alegeri democratice.
!Jaruzelski este o persoană pentru care Ioan Paul al II-lea avea foarte mult respect, trebuie să spunem aceasta. Mie Jaruzelski mi-a spus că Ioan Paul al II-lea i s-a părut întotdeauna un patriot, cu care se poate coopera. Concluzia pacifică a perioadeid e tranziţie poloneze, care a început după părerea mea odată cu alegerea Papei Ioan Paul al II-lea, în ’78 şi s-a încheiat în ’89, cu căderea comunismului în Polonia, a demonstrat că Jaruleski şi comuniştii au descoperit un mod de colaborare: au descoperit dialogul. Un prieten apropiat al Sfântului Ioan Paul al II-lea, studios al filosofiei dialogului, spunea «dialogul creează ceva ce nu există, îi face pe interlocutori să se apropie şi îi face să înţeleagă poziţiile lor unul faţă de celălalt». Comuniştii şi non-comuniştii în Polonia au căzut de acord!”
Întrebat la final dacă alegerea cardinalului Wojtyla, în 1978, ca Succesor la scaunul lui Petru, a influenţat rolul rolul Papei Ioan Paul al II-lea în Biserica poloneză a rămas autorul cărţii răspunde:
„Până în octombrie 78, cardinalul Wojtyla a fost arhiepiscop de Cracovia, dar nu era o fost o figură publică în Polonia, a fost un episcop pastoral, păcuitor, care a vrut Sinodul arhiepiscopiei de Cracovia, din '72 la 79, în timpul primei sale călătorii - pentru că el a fost ales Papă între timp, dar nu avea o voce publică care să îl facă leader. Wojtyla a fost mereu un pas în spatele cardinalul Wyszynski – primatul Poloniei– care a reprezentat rezistenţa acestei Biserici neîmblânzit și pline de oameni, preoți, călugări și călugărițe, care trebuia să înfrunte încercarea comunistă de a o reseta şi a o face ineficiente, în cadrul unei națiuni profund catolice”.
„Oriunde o fiinţă umană este redusă la un obiect al manipulării, de către un director, un şef de magazin, un om de ştiinţă, un politician sau un iubit, are loc pulverizarea unicităţii fundamentale a persoanei umane”, spune călătorul convins că „Nu există război sfânt; numai pacea este sfântă”: Ioan Paul al II-lea.
