„ Mi-a arătat calea spre fericire”
Benedetta Frigerio
Îndrăgostită fiind de rock and roll, a scris pentru reviste de muzică importante din SUA înainte să împlinească 20 de ani, a cunoscut multe staruri și localuri exclusiviste din New York și apoi, pe neașteptate s-a îndrăgostit de operele apărătorului ortodoxiei catolice, Gilbert K. Chesterton. A citit toate cărțile sale ca și unic confort într-o viață dezordonată, până a început un nou drum, cel al credinței.
Este povestea jurnalistei Dawn Eden autoarea cărții The Thrill of Chaste: Finding Fulfillment While Keeping Your Clothes On. Un titlu bizar pentru o evreică progresistă născută în 1968 la New York, fiică model a revoluției sexuale. „Când aveam cinci ani părinții mei au divorțat. Și în sinagoga pe care o frecventam, unde am fost educată după tradiția reformată și liberală, s-a petrecut primul abuz. Al doilea a fost în casa mamei mele, care știind ce se întâmplă nu a făcut nimic”. Eden o va ierta mai târziu pe mama sa, care ulterior s-a căit, „dar din cauza divorțului și a abuzurilor am început să-mi pierd credința în Dumnezeu. La început am continuat să cred în existența sa, dar nu mă gândeam că ar putea să mă iubească pe mine. Mă simțeam groaznic, învinovățindu-mă pentru tot ce s-a întâmplat”.
„Mi-au fost prezentate două adevăruri, iar această contradicție m-a făcut să cred că nu există niciun adevăr”. De aceea, ”am devenit agnostică”. Și, pentru că nu știam unde să caut, mi-am creat o identitate falsă, agresivă și provocatoare. Eram vulnerabilă și încercam cu disperare să fiu iubită. Pe de-o parte doream să mă căsătoresc, iar pe de altă parte îmi era frică de bărbați. Și apoi nu credeam să aibă o valoare, cu atât mai puțin să cred că cineva m-ar vrea pentru totdeauna”.
„Mă îmbrăcam provocator să atrag atenția bărbaților, mă comportam și acționam să plac celorlalți, gândindu-mă că voi obține iubirea pe care o căutam”. Totuși, nu doar că această iubire nu mai apărea, dar Eden se simția și mai neliniștită. Nici măcar serviciul la care orice tânără modernă visa nu era suficient să umple golul pe care-l simțea. „Mă îndrăgostisem de muzică și am început să scriu despre rock. Frecventam artiști de top ai momentului, dar în acel ambient în loc să găsesc satisfacție am căzut în depresie: comportamentul meu de autodistrugere se refăcea”. Din anii nouăzeci au început și gânduri de sinucidere și ”cu cât căutam confort în sex, cu atât mai mult mă disprețuiam”.
A fost ceva ieșit din comun ce a deschis o breșă nouă în lumea pe care o cunoștea Eden: „Era în decembrie 1995, aveam 27 de ani, l-am întrebat pe Ben Eshbach, liderul grupului rock din Los Angeles chemat ”Sugar Plastic”, ce citește. Mi-a răspuns: "Omul care era joi" de Chesterton”. Pentru a face impresie bună am cumpărat și eu un exemplar. «M-a impresionat o frază: ”Cel mai poetic lucru din lume este să nu te simți rău”. Era adevărat , deoarece eu, la acea vreme urmam trei tratamente, nu găseam pace cu atât mai puțin poezie».
Eden era din totdeauna convinsă că creștinismul era o formă acceptată de mulți prin tradiție, „în timp ce eu căutam o identitate care să mă facă unică. Eeh, Chesterton îmi zice că m-am păcălit, deoarece sunt două tipuri de rebeli. Unul e anarhist care se amăgește că e liber, dar care știe doar să distrugă. Al doilea e rebelul adevărat, un creștin care se opune lumii în apărarea adevărului și a frumuseții”. Chesterton era „unicul om care mă făcea fericită. Îmi amintesc, de exemplu, bucuria când eram la Londra cu un logodnic, un editor englez: aveam în mâini o cartea de-a lui și mă simțeam dintr-odată fericită”...
„Încercam să înțeleg de unde Chesterton avea atâta înțelepciune și bucurie, prin urmare mi-am cumpărat o Biblie”. Era în octombrie 1999 când, citind Evanghelia, „după un lung drum în care Dumnezeu m-a schimbat încetul cu încetul, m-am converit: ” Îndreptați fiind prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” (Romani 5,1). Îmi amintesc perfect că în acel moment am înțeles că Isus mă iubea și că nu era un om care a trăit în trecut. Vorbea cu mine”. Primul lucru pe care Eden l-a făcut a fost să ceară botezul protestant, deoarece „credeam da în El, dar nu în Biserica Catolică”.
În acel timp jurnalista scria pentru New York Post, „când mi s-a cerut să scriu despre un așa numit ”Miracle baby”, născut prin fecundare artificială. Am descoperit că din trei embrioni ”produși”, unul era mort, deci am refuzat să prezint știrea pozitiv, punând în lumină contradicția. Directorul meu m-a chemat, știam că s-ar putea să mă concedieze. Panicată mă gândeam să încerc dacă acel lucru cu sfinții catolici funcționează. Pentru protestanți e idolatrie, dar nu aveam nimic de pierdut. Am căutat protectorul jurnaliștilor și l-am găsit pe Massiliano Kolbe. Citind biografia sa m-a emoționat pentru că și el apărase o viață. Am început să vorbesc așa: „Auzi Massimiliano am probleme, te rog ajută-mă”. Așteptând un miracol, Eden primise altceva: ”Mă așteptam la ceva magic, mă gândeam că șeful meu pe lângă faptul că mă păstra, mă și promova. În loc de toate acestea simțeam că nu îmi e frică. Simțeam că sunt puternică și de partea lui Dumnezeu. Nu mă temeam de nimic”. Acest lucru a mișcat-o atât de mult încât dorea să trăiască și mai mult în comuniune cu sfinții, „care există în Biserica Catolică, unde în Joia Mare din 2006 primeam botezul”. Îmtre timp, „am descoperit iubirea lui Dumnezeu în rugăciune, în sacramente și în comuniunea Bisericii. Am înțeles că iubirea pe care o căutam se obținea trăind castitatea, care vindeca rănile mele, depresia mea și frica mea”.
Bucuria pe care Eden o trăiește astăzi „nu gândeam că există pe acest pământ. După botez am și publicat o carte despe castitate”. Știind că pentru lumea „căreia îi aparțineam castitatea e o privare a iubirii, am încercat să demonstrez că e o neînțelegere: castitatea este un da zis iubirii lui Dumnezeu care te face capabil să iubești într-un mod profund pe toți oamenii, având ceva în plus ca soție, mamă, soră, prietenă”. Pentru ea, astăzi consacrată, „ nu e vorba de un statut care mă privește doar pe mine. Și cine este căsătorit trebuie să trăiască așa, iubind cu adevărat. Deoarece iubirea, ca să fie iubire, trebuie să fie exclusivă și deschisă vieții pe care Dumnezeu vrea să ți-o dăruiască ție și celui ce îți e soț. În afara acestei deschideri raporturilor sunt manipulate”. Concepte greu de digerat de ”lumea sa cea veche”, dar „toți știu că iubirea necondiționată are cea mai mare valoare”. Să iubești în acest fel e nevoie să înveți „de la Dumnezeu: pentru aceasta și eu Îl ating pe El, ca și Chesterton, în Euharistie și în rugăciunea ce alimentează iubirea primită în comunitatea creștină”.
Traducere: AMR
