La cinci ani de la ultima expunere, Giulgiul din Torino este din nou prezentat pelerinilor în catedrala torineză de la 19 aprilie la 24 iunie 2015, cu ocazia bicentenarului de la nașterea Sfântului Ioan Bosco. Evenimentul a fost salutat de papa Francisc duminică, 19 aprilie, la rugăciunea pascală ”Regina Coeli”:
• «Începe astăzi la Torino expunerea solemnă a sacrului Giulgiu. Cu voia lui Dumnezeu, voi merge să-l venerez și eu pe 21 iunie. Formulez auspicii pentru ca acest act de venerare să ne ajute pe toți să găsim în Isus Cristos Chipul milostiv al lui Dumnezeu și să-l recunoaștem pe chipurile fraților, în special ale celor mai suferinzi».
Papa Francisc va merge în metropola piemonteză pe 21 și 22 iunie. ”Giulgiul este amintirea bunătății lui Dumnezeu care s-a manifestat în existența noastră”, a spus arhiepiscopul de Torino, mons. Cesare Nosiglia, la Sfânta Liturghie solemnă celebrată duminică pentru inaugurarea venerării publice a Giulgiului, pe tema ”Iubirea mai mare”. Împreună cu papa Francisc – a mai spus mons. Nosiglia, care este și custodele pontifical al Giulgiului – ”vom înțelege că nu noi suntem cei care privim acel Chip și că mai degrabă noi ne vom simți priviți de el și suntem îndemnați să nu trecem peste suferința din jurul nostru și din lume”.
Vizitele la sacrul Giulgiu au început duminică după amiază, 19 aprilie. Accesul este gratuit și deschis tuturor, dar este obligatorie rezervarea. Până acum s-au înscris peste un milion de pelerini și vizitatori.
Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea că Giulgiul, pânza de in care potrivit tradiției a fost folosită pentru a înfășura trupul lui Isus după ce a fost luat jos de pe cruce, reprezintă ”o oglindă a Evangheliei” dar și o continuă ”provocare pentru inteligență”. Nu întâmplător, noua expunere publică, a treia din anul 2000 până astăzi, a readus în discuție și chestiunea privind autenticitatea acestei relicve.
Deși dezbaterea științifică este în continuare deschisă, Giulgiul nu încetează să rămână un instrument de evanghelizare, notează arhiepiscopul Cesare Nosiglia, contactat de colegii noștri de la redacția centrală:
• ”Aș dori să amintesc aici cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea care în 1998 spunea despre Giulgiu: «Nefiind vorba de o materie de credință, Biserica nu are competența specifică de a se pronunța asupra cercetărilor pe care istoricii și oamenii de știință le fac în privința Giulgiului. Biserica îndeamnă la abordarea studierii Giulgiului fără poziții preconstituite care consideră scontate rezultate care, de fapt, nu sunt definitive”. Prin urmare – a reluat mons. Nosiglia - Biserica nu pune nicio limită în această privință dar nici nu absolutizează rezultatele cercetărilor, pentru că pe noi ne interesează în primul rând faptul că acest Giulgiu corespunde de o manieră atât de evidentă cu ceea ce ne spun Evangheliile despre patima Domnului. E ca și cum unul în loc să citească Evanghelia scrisă despre patima și moartea lui Isus, ar vedea-o prezentă pe giulgiu. Este un instrument care te ajută să intri în marea taină a patimii și morții Domnului și îți dai seama cu câtă iubire te-a iubit această iubire mai mare. Iată motivul pentru care multă lume este cuprinsă de emoție în fața Giulgiului. Acesta este și scopul expunerii, nu pentru a spune: «e adevărat» sau «nu e adevărat». Acestea sunt discursuri extra”.
Pe de altă parte, confirmă Gian Maria Zaccone, directorul științific la Muzeul Giulgiului din Torino, chestiunea autenticității Giulgiului este relativ modernă, aceasta făcându-și drum la presiunea raționalismului și a criticilor asupra relicvelor. Această atitudine a cunoscut un moment de ruptură după fotografia din 1898, care a scos la vedere pe negativul fotografic comportamentul amprentei lăsată de Giulgiu. Pe de o parte, fotografia punea în mare dificultate unele ipoteze care considerau giulgiul un material fabricat în epoca medievală iar, pe de alta, a stimulat o serie de întrebări fundamentale, care continuă să existe și astăzi, cu privire la modul în care s-a format această amprentă. Continuă prof. Zancone:
• ”Istoria Giulgiului este mai presus de toate o istorie de pietate și devoțiune. Fundamentul Giulgiului, în virtutea căruia va fi expus încă o dată, este tocmai dorința de a propune această imagine, pentru că cel care se așază în fața Giulgiului, se pune în fața unei imagini. Iar prin intermediul acestei imagini, poate face o meditație despre multe realități, dar mai ales despre misterul întrupării și al jertfei lui Isus, fără a fi desprinse de o reflecție despre înviere. Istoria și mărturiile oamenilor au demonstrat aceasta: unul nu merge acolo ca să verifice dacă giulgiul este sau nu autentic, dar merge pe urmele a milioane de pelerini care au fost înaintea noastră, ca să aibă această experiență prin intermediul acelei imagini pe care Providența a lăsat-o pe calea oamenilor, și trecând prin această imagine, să ajungă la ceea ce este adevărat în spatele ei, să ajungă la Isus”.
