Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Provocările pastoraţiei familiei analizate de preşedinţii Conferinţelor Episcopilor din sud-estul Europei

 
Provocările pastoraţiei familiei analizate de preşedinţii Conferinţelor Episcopilor din sud-estul Europei
  • 21 Apr 2015
  • 4160

Reluând o tradiţie care durează din 2002, preşedinţii Conferinţelor Episcopilor din ţările din sud-estul Europei s-au întâlnit între 17 şi 21 aprilie 2015, la Bucureşti (România). Întâlnirea, realizată sub egida Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), s-a desfăşurat în România la invitaţia arhiepiscopului mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, Excelenţa sa Mons. Ioan Robu.

Asemănarea provocărilor pastorale şi situaţia Bisericii Catolice din aceste ţări este motivul acestor întâlniri. Ele au două scopuri: întărirea relaţiilor de comuniune eclezială prin împărtăşirea provocărilor pastorale comune şi aprofundarea unor problematici referitoare la tema familiei în vederea următorului Sinod Ordinar al Episcopilor (octombrie 2015) în lumina Sinodului Extraordinar din 2014.

În dialogul-confruntarea pe tema familiei, prelaţii au insistat asupra următoarelor provocări pastorale:

1. Asupra căsătoriile mixte între catolici şi ortodocşi. Există provocări şi probleme din cauza diferitelor modalităţi de a concepe căsătoria şi sacramentalitatea sa; însă logodnicii trebuie însoţiţi pe un drum de credinţă, ca diferenţele să nu îi conducă la relativism şi indiferenţă religioasă. Dacă sunt bine trăite, căsătoriile mixte sunt o experienţă de autentic dialog ecumenic. Această temă a fost obiectul unei reflecţii aprofundate la întâlnirea lor de la Sofia din 2008.

2. Asupra economiei globalizate care nu are grijă nici atenţie faţă de săraci şi faţă de tineri şi că adesea obligă lumea din aceste regiuni ale Europei să emigreze în alte zone ale lumii în căutarea unui loc de muncă. Emigrările sunt o mare provocare pentru familie care necesită o atenţie specială din partea Bisericii. Multe familii sunt separate din cauza emigrării. Se speră o mai strânsă colaborare pastorală între ţările de origine şi cele în care ajung, ca de exemplu, în ceea ce priveşte pregătirea la căsătorie: comunităţile catolice din ţările care îi primesc pe emigranţi ar trebui să garanteze o pregătire şi mai apoi o însoţire a logodnicilor care vin mai apoi să se căsătorească în ţările lor de origine.

3. Asupra pregătirii la căsătorie; aceasta trebuie să fie în orice caz serioasă şi urmată în logica pastorală a ospitalităţii, pentru ca fiecare să se simtă primit şi disponibil pentru un drum de pregătire care să fie şi un timp de întâlnire cu Isus şi credinţa. Trebuie să se ţină cont şi de provocările culturii digitale care, permiţând accesul la o largă informare, nu întotdeauna este integrată într-o personalitate matură capabilă de a lua hotărâri definitive şi să îşi asume responsabilitatea familiei.

4. Asupra pastoraţiei familiei, care nu poate fi o pastoraţie de masă, ci mai degrabă o pastoraţie de apropiere şi de contacte personale. În ţările din sud-estul Europei, simţul familiei este foarte viu. Familia este preţuită şi dorită de tineri. Pentru o astfel de pastoraţie sunt importanţi atât preoţii, cât şi familiile care au un rol important atât în momentele de fericire, cât şi în clipele de încercare.

5. Asupra grupurilor de familii. Participanţii au luat act cu satisfacţie, dar şi cu speranţă de prezenţa grupurilor de familii şi a acelor mişcări care au o carismă specială dedicată familiei şi care constituie o resursă fundamentală a pastoraţiei familiei.

6. În concluzie participanţii au dorit să amintească faptul că familia creştină se fondează, creşte şi se dezvoltă cu "Euharistia duminicală", când împreună cu toată Biserica, familia se aşază la masa Domnului. "El ni se dăruieşte nouă tuturor, pelerini în istorie către scopul întâlnirii ultime când «Cristos va fi totul în toţi» (Col 3,11)" (Papa Francisc, Mesajul celei de-a III Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor).

La sfârşit participanţii, impresionaţi de periculoasa construcţie ilegală a unui edificiu construit lângă catedrala "Sfântul Iosif", declarat monument istoric de interes naţional şi internaţional în 1955, au semnat o declaraţie, mărturisind solidaritatea lor cu eforturile Bisericii Catolice din Bucureşti pentru a rezolva această problemă. Prelaţii şi-au exprimat speranţa ca autorităţile publice să respecte deciziile irevocabile ale Curţii de Apel din Ploieşti şi ale Curţii Supreme de amenajare a parcului existent anterior.

În timpul zilelor petrecute la Bucureşti, Marea Mediterană a trăit o ulterioară tragedie, înghiţind viaţa a mai mult de 700 de persoane în căutarea unei vieţi mai demne, care au fost exploataţi de oameni fără scrupule. Participanţii la întâlnire s-au rugat pentru ei, pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa în mod asemănător şi pentru rudele acestora, unind vocea lor cu a acelora care refuză să se resemneze în faţa violenţei şi a exploatării reamintind că fiecare om trebuie respectat în demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu.

La întâlnire au participat Eminenţa sa cardinalul Vinko Puljić, arhiepiscop de Sarajevo şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Bosnia şi Herţegovina, Excelenţa sa Mons. Angelo Massafra, OFM, arhiepiscop mitropolit de Scutari-Pult şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Albania şi vicepreşedinte CCEE, Excelenţa sa Mons. Fragkiskos Papamanólis (OFMCap), episcop emerit di Syros-Creta-Santorini şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Grecia, şi Excelenţa sa Mons. Christo Proykov, exarh apostolic de Sofia şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Bulgaria.

Pr. Eduard Mihai Coşa

Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 20 din 21 aprilie 2015, semnat de pr. Eduard Mihai Coşa (tel. 0744584934, e-mail: secretariat@episcopat.ro), secretar general al Conferinţei Episcopilor din România. Fotografia a fost preluată de pe site-ul www.angelus.com.
 



Sursa:ercis.ro