Preotul greco-catolic Epaminonda Lucaciu este cel care a înfiinţat primul ziar românesc de pe continentul nord-american şi, totodată, cel care a creat prima parohie românească din Statele Unite ale Americii.FOTO- libertatea.ro
Preotul greco-catolic Epaminonda Lucaciu, fiul lui Vasile Lucaciu, cunoscut drept „Leul din Şişeşti“, artizan al Marii Uniri din 1918, a ajuns în America la începutul secolului al XX-lea. A pus bazele comunităţii religioase greco-catolice române de peste Ocean, dar şi ale primului ziar românesc, „Românul din America“.
Preotul greco-catolic Epaminonda Lucaciu este socotit unul dintre cele mai mari nume ale diasporei româneşti, cel care şi-a pus amprenta pe dezvoltarea culturii şi spiritualităţii româneşti de dincolo de Ocean. Fiul lui Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalităţi politice, culturale şi istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, Epaminonda s-a născut la 25 februarie 1877 în localitatea Sâncrai, judeţul Satu Mare. În Sâncrai, tatăl său, preot fiind, şi-a început pastoraţia.
La Satu Mare Epaminonda şi-a început studiile primare, pe care le-a întregit la Năsăud, la o şcoală frecventată de mai mulţi fii ai familiilor maramureşene, chiorene, sălăjene etc.
La studii în Italia
Nici nu terminase de copilărit când Epaminonda a fost trimis de părinţi Institutul „De Propaganda Fide“ din Roma, ajutat de cardinalul Ledochowschi, în ciuda administraţiei maghiare, care nu vedea cu ochi buni emanciparea unui vlăstar provenit din familia celui mai aprig luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.
La institut şi-a luat Bacalaureatul şi „Prolitae“ în teologie şi filosofie, în 1892, iar în 1898, a devenit „doctor“ în teologie şi filosofie, după cum se arată în cartea „Şişeştii“ a lui Valentin Băinţan. Aceeaşi sursă scrie că, întors acasă, a activat ca preot ajutător, alături de tatăl său, în Şişeşti. În 1901, episcopul dr. Demetriu Radu l-a numit preot în Cenadul Sârbesc.
Prima parohie din SUA
După ce a primit binecuvântarea ierarhilor săi, părintele Epaminonda Lucaciu a emigrat în anul 1905 în Statele Unite ale Americii. Aici a fost nominalizat ca misionar al organizării vieţii spirituale a românilor greco-catolici din Statele Unite ale Americii, datorită exarhului dr. Vasile Hossu, episcop, cât şi la cererea celor peste 150.000 de români de peste Ocean, de la vremea aceea.
S-a stabilit în oraşul Cleveland, în luna octombrie a anului 1905, găzduit de viitorii lui enoriaşi: Bârzu, Coman şi Lupescu. La scurt timp de la sosirea lui în Cleveland, a oficiat, într-un spaţiu restrâns, prima Sfântă Liturghie, iar la 19 octombrie, a înfiinţat prima parohie greco-catolică română din SUA.
Deşi situaţia materială a credincioşilor nu era înfloritoare, la 14 decembrie 1905, a cumpărat un lot de pământ pentru biserică şi pentru casa parohială, iar la 27 mai 1906, planurile construcţiei erau aprobate. La 16 septembrie 1906, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie în lăcaşul parţial terminat.
„Românul din America“
Tot în Cleveland, în 1906, Epaminonda Lucaciu a întemeiat şi prima gazetă românească din SUA, sub titlul „Românul din America“, fiindu-i redactor responsabil şi editor. Alături de el, au mai colaborat fraţii Nicolae şi Gavril Barbu, precum şi Vasile Moldovan, un gazetar care a emigrat ca să scape de anii grei de temniţă ce i-au fost atribuiţi de tribunalul unguresc transilvan, prin înscenarea unui proces.
Apoi, la conducerea gazetei a venit dr. Dionisie Moldovan, iar sediul publicaţiei a fost mutat la Youngstown. Marele merit al publicaţiei a fost realizarea uniunii spirituale a românilor din Statele Unite ale Americii.
Parohia din Cleveland a constituit punctul de plecare în instituirea celorlalte parohii greco-catolice, iar la întemeierea acesteia, de un mare sprijin i-a fost episcopul catolic irlandez Ignat Horstmann.
În 1907, Epaminonda Lucaciu revine la Blaj, pentru a aduce în parohiile pregătite tineri preoţi români. Primii doi au fost Alexandru Nicolescu, viitorul mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, pe care l-a instalat în Cleveland, şi Alexandru Pop, instalat la Scalp Level. Tot atunci, el va deveni paroh în Aurora.
Membru de seamă al comunităţii
Epaminonda Lucaciu este considerat părintele spiritual al construcţiilor bisericeşti pentru confesiunea greco-catolică de peste Ocean. Sub îndrumarea lui s-au ridicat bisericile din Cleveland, construită în 1906, cu hramul Sfânta Helena, din Scalp Level, zidită în 1908 şi închinată Sfintei Maria, din Aurora, construită tot în 1908 sub patronajul Sfântului Michael, din Trenton, edificată în 1909, avându-l ca patron pe Sfântul Basil, şi din Roebling, întemeiată în 1915 şi dedicată Sfintei Maria. În toate parohiile pe care le-a condus a organizat coruri, echipe de teatru şi de dansuri, ocupându-se de şcolarizarea copiilor în limba română.
Bucurându-se de aprecierea şi de încrederea comunităţii româneşti, Epaminonda Lucaciu a fost ales preşedintele „Comitetului Naţional Român din SUA“ şi preşedinte al „Uniunii preoţilor români greco-catolici din SUA“. Sediul acestora era în Trenton, unde a pus în scenă piesa de teatru „Eliberarea neamului românesc de sub jugul unguresc“, scrisă de Ioan P. Matei, emigrant din Cean. Premiera a vut loc la 19 februarie şi a constituit un moment de mare însemnătate în viaţa culturală a românilor americani.
Într-un articol al lui Ioan Filip, apărut în ziarul „America“ în numărul din 1 martie 1974, se scrie despre Epaminonda Lucaciu: „Însă cel care a contribuit cel mai mult cu inteligenţa, zelul şi puterea sa la înfiinţarea şi consolidarea parohiilor greco-catolice române din SUA este fiul dr. preot Vasile Lucaciu, care a mers din loc în loc pentru a-i înjgheba pe conaţionalii săi de aceeaşi religie şi a-i forma în comunităţi parohiale...“. ;
Cu Unirea în audienţă la Casa Albă
În timpul şederii sale în Statele Unite ale Americii, Epaminonda Lucaciu a militat pentru dreptul românilor ardeleni de a-şi hotărî singuri soarta, iar după intrarea SUA în Primul Război Mondial, în anul 1917, preotul ardelean a încercat să organizeze o Legiune Română, cu recruţi din rândul emigranţilor din America de Nord, care să lupte de partea Antantei.
Unităţi militare asemănătoare fuseseră deja formate în Rusia, cu recruţi adunaţi din rândul foştilor prizonieri ardeleni şi bucovineni, care au decis să se înroleze în Armata Regală Română. Legiunea Română nu s-a mai concretizat, pentru că s-a sfârşit războiul.
Epaminonda Lucaciu a fost de un real sprijin delegaţiei române, din care făcea parte şi eminentul său părinte, într-o misiune istorică pentru atingerea şi îndeplinirea Marii Uniri. A participat la toate acţiunile şi manifestările organizate de această misiune, inclusiv la audienţa de la Casa Albă din 1918.
Vasile Lucaciu, tatăl său, a sosit în SUA în perioada 1918-1920, ca să facă lobby pentru recunoaşterea Marii Uniri. Activitatea celor doi preoţi ardeleni, tată şi fiu, împreună cu alţi lideri ai românilor, a fost încununată de succes, iar delegaţii românilor au fost primiţi de preşedintele american Woodrow Wilson, pe care l-au convins de justeţea cauzei lor.
De asemenea, au convins publicaţii de prestigiu, precum „Washington Post“ sau „The New York Times“, să pledeze pentru recunoaşterea Marii Uniri, lucru care a dus la conturarea unui puternic curent favorabil României în opinia publică americană, curent de opinie stimulat şi de vizita Reginei Maria a României peste Ocean.
Revine în ţară ca preot
În 1921, Epaminonda Lucaciu revine în ţară, stabilindu-se la Satu Mare, unde este preot militar la garnizoana din localitate. A devenit vicepreşedinte al Societăţii „Orfanii de război“ şi a fost decorat cu „Meritul sanitar“ clasa I, conferit prin Decretul Departamentului Sănătăţii, la 29 octombrie 1923.
După ce Transilvania a fost sfârtecată prin Dictatul de la Viena, din 1940, Epaminonda Lucaciu a devenit preşedintele „Asociaţiei refugiaţilor şi expulzaţilor din nordul Ardealului“. Încă dinaintea Dictatului de Viena, Epaminonda Lucaciu a fost cooptat în comisia italo-germană de apreciere a situaţiilor etniilor de pe frontiera de apus a ţării. După 23 august 1944, Epaminonda Lucaciu s-a retras la proprietatea sa din comuna sătmăreană Viile Apei, unde a fost etichetat „chiabur“ şi a suferit consecinţele nefaste ale regimului comunist. A murit într-un spital din Cluj-Napoca, la 29 iulie 1960, la vârsta de 83 de ani. Epaminonda Lucaciu a fost înmormântat în cavoul bisericii din Şişeşti, alături de părinţii lui.
