Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Relicve ale Sfântului Maximilian Kolbe la Sanctuarul Noilor Martiri din Roma

 
Relicve ale Sfântului Maximilian Kolbe la Sanctuarul Noilor Martiri din Roma
  • 14 Apr 2015
  • 3487

Luni, 13 aprilie a.c., la ora 20.30, în bazilica Sfântul Bartolomeu de pe insula Tiberină din Roma, sanctuar al Noilor Martiri ai secolului XX și XXI încredințat comunității Sfântul Egidiu, a fost oferită spre păstrare o relicvă aparținând Sfântului Maximilian Maria Kolbe.

Preotul călugăr franciscan polonez, Maximilian Kolbe a fost ucis în lagărul nazist de exterminare la Auschwitz, în 1941, oferindu-se să moară voluntar în locul unui alt prizonier, tată a mai multor copii, condamnat la moarte după fuga unui deținut.

La Sfânta Liturghie de canonizare, care a avut loc pe 10 octombrie 1982, Ioan Paul al II-lea l-a numit "patron al secolului nostru atât de dificil".

Intrat de foarte tânăr în Ordinul Fraților Minori Conventuali, părintele Kolbe a fondat "Miliția Neprihănitei", mișcare devenită destul de activă în rândul populației din mediul rural și printre muncitorii din Polonia.

În 1922, Kolbe a edificat, în apropiere de Varșovia, mănăstirea Niepokalanów – "Cetatea Neprihănitei Fecioare Maria" – care a devenit centru de renaștere spirituală și religioasă într-o epocă de profunde transformări sociale și culturale.

În ciuda unei sănătăți destul de șubrede, în 1930 părintele Kolbe avea să plece misionar în Japonia și India, simțind chemarea de a predica Evanghelia acolo unde Cuvântul Domnului nu ajunsese încă. Revenit în Polonia, a fost arestat imediat după invazia trupelor germane.

La Auschwitz, locul care – mai mult decât oricare altul – simbolizează abisul răului din secolul al XX-lea "a murit un om, dar s-a salvat umanitatea", scria Karol Wojtyła în 1976, pe când era arhiepiscop de Cracovia, referindu-se la Maximilian Kolbe.

Împreună cu relicva, Sanctuarului Noilor Martiri din secolele XX și XXI i-a fost încredințată de asemenea o carte de rugăciuni cu o dedicație autografă a Sfântului Maximilian Kolbe, din 1937, în care spune: "Fratelui Jarosław. Maria. Cel care o iubește cu devoțiune pe Neprihănita Fecioară Maria se va mântui, va deveni sfânt și-i va conduce și pe alții la sfințenie. [semnat]  Fratele Maximilian Kolbe".

Ceremonia de încredințare a relicvei a fost prezidată de mons. Marco Gnavi din cadrul Comunității Sfântul Egidiu și de fratele Marco Tasca. Ministrul general Frații Minori Conventuali.



Sursa:ro.radiovaticana.va