Blajul este considerat inima românească a Transilvaniei de acum 200 de ani. Soarta unui mic sat cu câteva zeci de familii a fost schimbată decisiv de episcopul greco-catolic Inocenţiu Micu Klein, cel care a şi trasat planurile viitorului oraş lăsat moştenire Ardealului şi apoi României.
Ioan Micu s-a născut în anul 1692 în familia unor ţărani români din satul sibian Sadu, unde a şi prins gustul învăţăturii. În adolescenţă, familia l-a încurajat să ia drumul Clujului pentru a urma cursurile colegiului catolic, apoi pe cele ale Facultăţii de Filosofie. Însă adevărata vocaţie l-a împins spre studiul teologiei la un seminar din Slovacia.
„Inocenţiu Micu are o copilărie interesantă. Biografii lui spun că multă vreme nu a reuşit să vorbească şi când a fost dat la şcoală la Tîrnava, Inocenţiu Micu Klein a fost unul din cei mai desăvârşiţi clerici”, a spus profesorul universitar Ion Buzasi. În februarie 1729, împăratul austriac Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu episcop şi consilier imperial. Odată cu titlul de baron şi-a schimbat numele în Inocenţiu Micu Klein şi a devenit primul român membru în Adunarea legislativă a principatului. Statut pe care l-a folosit apoi pentru a cere stăpânirii de la Viena drepturi pentru români. „Ales membru în Dieta Transilvaniei şi cunoscând diploma leopoldină Inocenţiu Micu Klein începe o luptă aprigă pentru emanciparea socială şi naţională a românilor din Transilvania pentru că starea de lucru era una care-l nemulţumea profund”, a mai spus profesorul.
În septembrie 1732 a fost înscăunat episcop la Făgăraş, iar cinci ani mai târziu reuşeşte, printr-un schimb de terenuri, o mutare care avea să facă istorie. O istorie a românismului, în inima Transilvaniei. „Inocenţiu Micu Klein este cel care a mutat sediul episcopiei de la Făgăraş la Blaj, schimbând două domenii ale episcopiei, Sâmbăta de Sus şi Gherla pentru domeniu Blajului. Ziua de mai 1737, când episcopul vine la Blaj echivalează, aşa cum ne spun cronicarii vremii, cu o adevărată descălecare voievodală”, a precizat Ion Buzasi.
Decizia a fost însoţită de strângerea unor fonduri pentru câteva obiective. Cele mai importante erau repararea castelului şi construcţia catedralei, a mănăstirii şi a şcolilor pe care dorea să le înfiinţeze. Episcopul greco-catolic a reuşit să-şi ducă toate aceste proiecte la bun sfârşit. „Lui Klein îi datorăm asemenea multe petiţii către Dieta Transilvaniei pentru obţinerea drepturilor românilor din transilvania.
Lupta aceasta a fost atât de aprigă încât la un moment dat el a căzut în dizgraţia celor din Austria, Casei de Austria şi a fost nevoit să ia calea exilului”, a mai spus Ion Buzasi. A rămas în exil la Roma 24 de ani, iar în anul 1751 a fost silit să renunţe la funcţia de episcop. A murit la 23 septembrie 1768 şi a fost înmormântat în biserica Madona del Pascolo, din capitala Italiei. Însă cei apropiaţi ştiau că Inocenţiu Micu Klein spusese şi scrisese de nenumărate ori că ar vrea să-şi doarmă somnul de veci în catedrala ctitorită de el, la Blaj.
Dorinţa i-a fost îndeplinită după aproape două secole. La 22 iunie 1997, a fost exhumat şi transferat la biserica Bunei Vestiri a Colegiului Român din Roma. Apoi, sicriul cu osemintele episcopului a fost adus în ţară şi depus în altarul Catedralei Blajului. „A fost un moment absolut emoţionant atunci. Locul încă nu era pregătit în catedrală unde să fie pus”, a spus protopopul Ioan Fărcaș, vicar mitropolitan.
Inocenţiu Micu Klein este o figură de prim-plan în galeria spiritualităţii neamului. A fost unul dintre deschizătorii drumului pentru afirmarea drepturilor naţiunii române din Transilvania şi pentru studiul în limba română. Astfel, moştenirea lăsată de el înseamnă infinit mai mult decât oraşul Blaj, al cărui întemeietor a fost.
