Crucea, culme luminoasă a iubirii lui Dumnezeu care ne păzeşte. Chemaţi să fim şi noi păzitori din iubire
Meditaţiile de la cele paisprezece staţiuni ale Căii Crucii - care va fi prezidată de papa Francisc la Colosseum în seara de Vinerea Sfântă (după calendarul romano-catolic), 3 aprilie 2015 - au fost scrise episcopul emerit de Novara, mons. Renato Corti.
Introducere
Era 19 martie 2013. Papa Francisc fusese ales de câteva zile. A ţinut omilia despre sfântul Iosif, "păzitorul" lui Maria şi al lui Isus (cf. Mt 1,24): stilul său era format din discreţie, umilinţă, tăcere, din prezenţă constantă şi din fidelitate totală.
În Calea Crucii pe care urmează s-o începem, va fi constantă referinţa la darul de a fi păziţi de iubirea lui Dumnezeu, îndeosebi de Isus răstignit, şi la misiunea de a fi, la rândul nostru, păzitori din iubire ai întregii creaţii, ai oricărei persoane, în special ai celei mai sărace, de noi înşine şi ai familiilor noastre, pentru a face să strălucească steaua speranţei.
Vrem să participăm la această Via Crucis în intimitate profundă cu Isus. Atenţi la ceea ce este scris în Evanghelii, vor fi percepute cu discreţie câteva sentimente şi gânduri care au putut să locuiască în mintea şi în inima lui Isus în acele ore de încercare.
În acelaşi timp ne vom lăsa interpelaţi de câteva situaţii de viaţă care caracterizează - în bine şi în rău - zilele noastre. Vom exprima astfel o rezonanţă care să exprime dorinţa noastră de a face vreun pas de imitare a Domnului nostru Isus Cristos în pătimirea sa.
O, Tată,
care au voit să-i mântuieşti pe oameni
cu moartea pe cruce a Fiului tău,
dă-ne nouă care am cunoscut pe pământ
misterul său de iubire,
să-i fim martori, în cuvinte şi fapte,
în viaţa cotidiană cu toţi cei pe care
ne faci să-i întâlnim.
Prin Cristos Domnul nostru.
Amin.
*
Staţiunea I
Isus este condamnat la moarte
Intimitate, trădare, condamnare
Din Evanghelia după Luca (22,19-20)
Acesta este trupul meu dăruit pentru voi; ... Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi.
Din Evanghelia după Marcu (15,12-13.15)
Pilat le-a spus din nou: "Atunci ce să fac cu cel pe care-l numiţi regele iudeilor?". Iar ei au strigat iarăşi: "Răstigneşte-l!". Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Tocmai am celebrat Paştele cu discipolii mei. Am dorit mult acest lucru (cf. Lc 22,15): ultimul Paşte, înainte de pătimire, înainte de a mă întoarce la Tine, Tată! Dintr-o dată, însă, a fost tulburat. Unui discipol de-al meu, diavolul i-a pus în inimă să mă trădeze (cf. In 13,9). În grădina Ghetsemani mi-a venit în întâmpinare. Cu un gest care semnifică iubire m-a salutat spunându-mi: "Bucură-te, Învăţătorule!". Şi mi-a dat o sărutare (cf. Mt 26,49). Ce amărăciune, în acel moment!
În timpul cinei Te-am implorat, Tată, pentru ca Tu să-i păzeşti pe discipolii mei în numele Tău, aşa încât ei să fie una, ca şi noi (cf. In 17,11).
Rezonanţa noastră
Chiar înaintea primilor discipoli, noi, Isuse, suntem fragili în credinţă. Riscăm chiar să te trădăm, în timp ce iubirea ta ar trebui să ne inducă să creştem în iubirea faţă de Tine.
Avem nevoie de rugăciune, veghere, sinceritate şi adevăr. Astfel credinţa va creşte. Şi va fi robustă şi bucuroasă.
Să ne rugăm
Păziţi de Euharistie
Trupul tău şi sângele tău,
Doamne Isuse,
să ne păzească pentru viaţa cea veşnică.
(cf. Liturghierul Roman, Riturile de Împărtăşanie, rugăciunea celebrantului. Cf. In 6,53-58; Ef 2,4-6).
Această minune să se petreacă pentru preoţii care prezidează Euharistia şi pentru noi toţi credincioşii care ne apropiem de altar pentru a te primi pe Tine, pâine coborâtă din cer.
*
Staţiunea a II-a
Isus îmbrăţişează crucea
"Socotit în rândul celor nelegiuiţi"
Din Evanghelia după Marcu (15,20)
Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Mă înconjoară soldaţii guvernatorului. Pentru ei, nu mai sunt o persoană, ci un lucru. Vor să se joace cu mine, să mă ia în râs. De aceea mă îmbracă rege. Este pregătită şi coroana, dar de spini. Mă lovesc pe cap cu o trestie. Mă scuipă. Mă conduc afară (cf. Mc 15,16-20).
Răsună în mine cuvintele dramatice ale profetului Isaia despre Slujitorul Domnului. Se spune că nu are aparenţă de frumuseţe; este dispreţuit; este omul durerilor; este ca un miel condus la înjunghiere; este eliminat de pe pământul celor vii; este lovit mortal. Acel Slujitor sunt eu, pentru a dezvălui măreţia iubirii lui Dumnezeu faţă de om (cf. Is 53,2-8).
Rezonanţa noastră
Tu, Isuse, ai fost aşadar "socotit în rândul celor nelegiuiţi" (Is 53,12; cf. Lc 22,37). În prima generaţie creştină, tocmai pentru că vorbeau public despre tine, Petru şi Ioan, Paul şi Sila au trecut pragul închisorii (cf. Fap 5,17-33; 16,16-24). Aşa s-a întâmplat de multe ori de-a lungul secolelor.
Chiar şi în aceste zile există bărbaţi şi femei care sunt închişi, condamnaţi sau chiar măcelăriţi numai pentru că sunt credincioşi sau angajaţi în favoarea dreptăţii şi a păcii. Ei nu se ruşinează de crucea ta. Sunt pentru noi exemple minunate de imitat.
Să ne rugăm cu cuvintele unui martir
Shahbaz Bhatti
În dimineaţa zilei de 2 martie 2011, pakistanezul Shahbaz Bhatti, ministru pentru minorităţi, a fost ucis de un grup de oameni înarmaţi. În testamentul său spiritual el a scris:
"Îmi amintesc de o zi de vineri de Paşti când aveam numai treisprezece ani: am ascultat o predică despre jertfa lui Isus pentru răscumpărarea noastră şi pentru mântuirea lumii. Şi m-am gândit să corespund acelei iubiri a lui dăruind iubire fraţilor şi surorilor noastre, punându-mă în slujba creştinilor, în special a săracilor, a nevoiaşilor şi a celor persecutaţi care trăiesc în această ţară islamică.
Vreau ca viaţa mea, caracterul meu, acţiunile mele să vorbească pentru mine şi să spună că îl urmez pe Isus Cristos. Această dorinţă este aşa de puternică în mine încât m-aş considera privilegiat dacă Isus ar vrea să accepte jertfa vieţii mele".
În lumina acestei mărturii, să ne rugăm:
Doamne Isuse,
susţine interior pe cei persecutaţi.
Să se răspândească în lume dreptul fundamental
la libertatea religioasă.
Îţi mulţumim pentru toţi cei care,
ca "îngeri",
oferă semne minunate ale Împărăţiei tale care vine.
*
Staţiunea a III-a
Isus cade sub povara crucii
"Iată Mielul lui Dumnezeu"
Din cartea profetului Isaia (53,5)
Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Mă clatin în timp ce fac primii paşi spre Calvar. Deja am pierdut mult sânge. Îmi este greu să susţin povara lemnului pe care trebuie să-l port. Şi astfel cad la pământ.
Cineva mă ridică. În jurul meu văd multă lume. Cu siguranţă sunt şi din aceia care mă iubesc. Alţii sunt doar nişte curioşi. Mă gândesc la Ioan Botezătorul care, la începutul vieţii mele publice, a spus: "Iată mielul lui Dmnezeu, care ridică păcatul lumii!" (In 1,29). Acum se revelează adevărul acelor cuvinte.
Rezonanţa noastră
O, Isuse, aceasta este ziua în care nu trebuie să ne asemănăm cu fariseul care se laudă pe sine însuşi, ci cu vameşul care nu îndrăzneşte nici măcar să-şi ridice capul (cf. Lc 18,10-13). De aceea îţi cerem cu încredere Ţie, Miel al lui Dumnezeu, iertarea păcatelor noastre săvârşite cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea.
Meditând asupra poverii crucii tale, nu ne vom ruşina să trasăm pe trupul nostru semnul crucii: "Este un ajutor eficace: gratuit pentru cei săraci şi, pentru cel care este slab, nu cere niciun efort. De fapt, este vorba despre un har al lui Dumnezeu" (Ciril din Ierusalim, Cateheză baptismală 13, 36).
Să ne rugăm
Fiul tău a împărtăşit viaţa noastră umană
Noi te lăudăm, Părinte sfânt,
pentru că de multe ori, prin intermediul profeţilor,
ai învăţat să sperăm în mântuirea ta.
Te lăudăm pentru că atât de mult ai iubit lumea
încât ni l-ai trimis pe Fiul tău unicul născut.
Pentru a realiza planul tău de răscumpărare,
el a împărtăşit în toate, în afară de păcat,
condiţia noastră umană.
A vestit săracilor Evanghelia mântuirii,
robilor răscumpărarea,
celor îndureraţi bucuria. (Cf. Liturghierul Roman, Rugăciunea euharistică IV)
Mulţumim, Tată!
*
Staţiunea a IV-a
Întâlnirea cu Mama
O sabie străpunge sufletul
Din Evanghelia după Luca (2,34-35.51)
Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar o sabie va străpunge sufletul tău"... Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Prin mulţime este Mama mea. Îmi bate inima. Nu reuşesc s-o văd bine. Sângele mi-a coborât şi pe faţă.
Când aveam numai patruzeci de zile am fost dus, după Legea lui Moise, la templu pentru oferire. Tatălui meu şi mamei mele le-a vorbit un profet. Se numea Simeon. M-a luat în braţe. A spus că eu voi fi un "semn de contradicţie" şi că mamei "o sabie va străpunge sufletul". Cuvinte care în acest moment sunt realitate arzătoare pentru ea şi pentru mine. Astăzi are împlinire deplină oferirea din acea zi (cf. Lc 2,22-24.28.33-35).
Rezonanţa Mariei
"O, Fiul meu de neam divin, eşti târât de mâinile acestor genii rele şi suporţi asta; ai venit să te pui în lanţuri şi de bunăvoie te laşi condus de ei, tu care eşti eliberatorul din lanţuri al neamului omenesc înlănţuit" (...) Cât sunt de distrusă! Spune-mi, spune-mi un cuvânt, Cuvânt al lui Dumnezeu Tatăl, nu trece mai departe în tăcere, în faţa slujitoarei tale devenită Mama ta" (Grigore din Nazianz, Pătimirea lui Cristos, 445-460).
O, Isuse, drama pe care Tu o înfrunţi împreună cu Mama ta pe o străduţă din Ierusalim, ne face să ne gândim la multele drame familiale prezente în lume. Există pentru toţi: mame, taţi, copii, bunice şi bunici. Este uşor a judeca, dar mai important este să ne punem în locul altora şi să-i ajutăm atât cât ne este posibil. Vom încerca să facem asta.
Să ne rugăm
"Faceţi tot ce vă va spune"
Preasfântă Marie,
mama lui Isus, soţia lui Iosif,
îşi cerem să însoţeşti Sinodul Episcopilor
dedicat familiei.
Mijloceşte pentru Papa, pentru Episcopi
şi pentru toţi cei care sunt direct implicaţi.
Să fie docili faţă de Duhul Sfânt
şi să ajungă la un discernământ valabil.
Să ţină cont mereu de psalmul care spune:
"Iubirea şi adevărul se vor întâlni" (Ps 85,11).
La Cana, o, Marie, ai sugerat servitorilor:
"Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5).
Susţine-i pe soţii şi pe părinţii creştini,
chemaţi să mărturisească frumuseţea
unei familii inspirate
şi conduse de indicaţiile lui Isus.
*
Staţiunea a V-a
Simon din Cirene îl ajută pe Isus să ducă crucea
Întorcându-se de la câmp
Din Evanghelia după Luca (23,26)
Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Aud strigătele din jurul meu. Iau cu forţa un ţăran care trecea pe acolo, probabil din întâmplare. Fără prea multe explicaţii îl constrâng să ia asupra sa povara mea. Mă simt uşurat. Îi poruncesc să stea în spatele meu. Vom merge împreună până la locul supliciului.
De mai multe ori, predicând Împărăţia lui Dumnezeu, am spus: "Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu" (Lc 14,27). Dar acum acest om o poartă chiar pe a mea. Probabil că nu ştie nici măcar cine sunt, dar între timp mă ajută şi mă urmează.
Rezonanţa noastră ca laudă adusă lui Simon
"Fericit eşti şi tu, Simon, care ai purtat în timpul vieţii crucea în spatele Regelui nostru. Sunt mândri cei care poartă însemnele regilor, dar vor dispărea regii cu însemnele lor. Fericite sunt mâinile tale care s-au ridicat şi au purtat în procesiune crucea lui Isus care ne-a dăruit viaţa" (Efrem Sirul, Imnuri despre răstignire, IX, 1).
Poate că şi pentru unii dintre noi întâlnirea cu tine, Doamne, a avut loc în mod cu totul neprevăzut. Dar apoi a crescut.
Considerăm un mare har al tău faptul că nu lipsesc printre noi cireneeni. Ei poartă crucea altora. Fac asta cu perseverenţă. Ceea ce îi motivează este iubirea. Prezenţa lor devine izvor de speranţă. Pun în practică invitaţia sfântului Paul: "Purtaţi-vă unii altora povara" (Gal 6,2). Şi astfel îi păzesc pe fraţi.
Să ne rugăm
Cine nu are nevoie de un cirenean?
Doamne Isuse, Tu ai spus că
"Este mai mare fericire a da decât a primi" (Fap 20,35).
Fă-ne disponibili şi pe noi
să desfăşurăm misiunea "cireneanului".
Cine observă stilul nostru de viaţă să fie încurajat,
văzându-ne cultivând ceea ce este frumos,
drept, adevărat, esenţial.
Cine este fragil ne va vedea umili pentru că,
în multe aspecte, suntem fragili şi noi.
Cine primeşte de la noi semne de gratuitate,
va percepe că noi înşine avem mii de motive
pentru a spune "mulţumesc".
Chiar şi cine nu poate să alerge,
poate să stea liniştit pentru că ne este drag.
Ne va găsi pregătiţi să încetinim:
nu vrem să-l lăsăm în urmă.
*
Staţiunea a VI-a
Veronica şterge faţa lui Isus
Ucenice
Din Evanghelia după Luca (8,1-3)
Isus trecea prin cetăţi şi sate, predicând şi ducând vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu el; de asemenea, unele dintre femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care scosese şapte diavoli, şi Ioana, soţia lui Cuza, administrator al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau cu ceea ce aveau.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Prin mulţime sunt multe femei. Gentileţea o determină pe una dintre ele să se apropie pentru a-mi şterge faţa. Acest gest face să reapară în gândurile mele diferite întâlniri. Una a fost în urmă cu o săptămână. Am luat cina, din prietenie, la Betania, oaspete al Martei, Mariei şi al lui Lazăr. Maria mi-a uns picioarele cu ulei parfumat de nard. I-am spus, cu uimirea ei, să-l păstreze pentru înmormântarea mea (cf. In 12,1-7).
Mă văd aşezat şi la fântâna din Sicar. Eram obosit şi însetat. Vine în acel moment o femeie samariteană cu o găleată. Îi cer apă. Fac aluzie la o apă care ţâşneşte pentru viaţa veşnică. Părea că aştepta acest dar pentru a deschide inima sa. Voia să-mi spună totul despre ea. Am văzut-o, cu uimire, săpând în propria conştiinţă. S-a întors în sat vorbind despre mine şi spunând: "Oare este el Cristos?" (In 4,29).
Rezonanţa noastră
O, Isuse, în această seară printre noi este semnificativă prezenţa feminină. În Evanghelii femeile au un loc relevant. Te-au asistat pe Tine şi pe apostoli. Unele dintre ele au fost prezente în timpul pătimirii tale. Şi vor fi primele care vor duce vestea învierii tale.
Geniul feminin ne determină să trăim credinţa cu afect faţă de tine (cf. J. Ratzinger, Femeia, păzitoare a fiinţei umane - Introducere la Scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem, Giornale di Teologia, 195, Brescia 1990, 16-17). Ne învaţă asta toţi sfinţii. Vrem să parcurgem drumul lor.
Să ne rugăm
Darul maternităţii spirituale
Doamne Isuse,
vestirea credinţei în lume
şi drumul comunităţilor creştine
sunt foarte susţinute de femei.
Păstrează-le ca martori ai acelei fericiri
care înfloreşte din întâlnirea cu Tine
şi care constituie secretul profund al vieţii lor.
Păzeşte-le ca semn luminos de maternitate
alături de cei din urmă care, în inima lor, devin cei dintâi.
*
Staţiunea a VII-a
Isus cade pentru a doua oară
"Nu te îndepărta de mine" (Ps 21,12a)
Din Evanghelia după Matei (26,36-39)
Atunci Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsimani... ca să se roage. Şi, luând cu sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura. Atunci le-a spus: "Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine!" Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ rugându-se şi spunând: "Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine paharul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu".
Din Evanghelia după Luca (22,43-44)
Atunci i s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. Şi, fiind în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui a devenit ca picăturile de sânge care cădeau pe pământ.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Oboseala nu este numai fizică. Există ceva mai profund cu care trebuie să mă confrunt. Ieri seara l-am rugat îndelung pe Tatăl, prosternat la pământ. Sudoarea mea era asemenea cu picături de sânge. Eram de acum înlăuntrul agoniei. Împărtăşeam experienţa supremă şi dificilă a oricărei fiinţe umane apropiate de moarte.
Mulţumesc, Părintele meu, că ai trimis în acel moment un înger din cer ca să mă consoleze!
Rezonanţa noastră
Isuse, câtă tristeţe în abisul multor suflete, rănite de singurătate, abandonare, indiferenţă, boală, moartea unei persoane dragi!
Apoi, este incomensurabilă suferinţa celor care sunt înlăuntrul evenimentelor crude, al cuvintelor de ură şi falsitate; sau care întâlnesc inimi de piatră care provoacă lacrimi şi conduc la disperare.
Inima omului - inima noastră a tuturor - aşteaptă cu totul altceva: păzirea iubirii. Ne înveţi asta Tu, Isuse, pe noi şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă: Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi (cf. In 13,34).
Să ne rugăm
Inima mea, păzeşte şi consolează!
Deschide-te, inima mea.
Fii largă ca inima lui Dumnezeu.
Deschide-te pentru a duce speranţă.
Deschide-te pentru a te îngriji.
Deschide-te pentru a asculta.
Deschide-te pentru a pune unguent pe răni.
Deschide-te pentru a dărui lumină celui care este în întuneric.
Păzeşte şi consolează astăzi, mâine şi întotdeauna.
*
Staţiunea a VIII-a
Isus întâlneşte femeile din Ierusalim
"Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13.14)
Din Evanghelia după Luca (23,27-28)
Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri".
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Este de câteva zile în urmă intrarea mea în Ierusalim. O mică mulţime de discipoli mi-a făcut sărbătoare. Chiar m-a aclamat spunând: "Binecuvântat cel care vine, regele, în numele Domnului" (Lc 19,38). În simplitatea sa, acel moment a fost solemn. Şi totuşi fariseii au arătat că nu le este pe plac. Sărbătoarea nu mi-a împiedicat lacrimile provocate de vederea cetăţii (cf. Lc 19,41). Acum, în timp ce merg cu trudă spre Golgota, răsună glasuri de femei care plâng asupra mea şi îşi bat pieptul.
Rezonanţa noastră
Probabil că şi astăzi, Isuse, văzând oraşele noastre, poţi avea motiv pentru a plânge. Şi noi putem fi orbi faţă de tine, fără înţelegerea căii de pace indicate de tine (cf. Lc 19,41).
Dar acum simţim drept chemare a ta aceea pe care ai exprimat-o în Predica de pe Munte: "Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu". Şi apoi ceea ce ai spus discipolilor tăi: "Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii... Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,8-9.13.14.16).
Să ne rugăm
În lumina Ierusalimului din cer
Doamne Dumnezeule,
ne-ai chemat la Ierusalimul din cer,
care este cortul lui Dumnezeu cu oamenii.
Ne-ai promis că va fi ştearsă
orice lacrimă din ochii noştri.
Nu va mai fi moartea, nici plâns,
nici jale, nici durere.
Tu vei fi Dumnezeul nostru şi noi poporul tău (cf. Ap 21,4; Is 25,6-9).
Păzeşte în noi speranţa că,
după timpul obositor al semănatului cu lacrimi,
vine cel bucuros al secerişului (cf. Ps 126,5).
*
Staţiunea a IX-a
Isus cade pentru a treia oară
"Călătoria" lui Isus
Din Evanghelia după Ioan (16,28)
Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume, iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Călătoria mea pământească urmează să se termine. Când m-am născut, Mama mea m-a aşezat într-o iesle (cf. Lc 2,7). Am petrecut aproape toată viaţa mea la Nazaret. M-am cufundat în istoria poporului ales.
Ca trimis itinerant al Tatălui, am vestit lărgimea iubirii sale, care nu uită pe nimeni; lungimea iubirii sale, fidelă prin toate generaţiile; înălţimea iubirii sale, speranţă care învinge şi moartea (cf. Ef 3,18-19; Col 1,27; 1Tim 1,1; Evr 6,18-20); şi adâncimea iubirii sale, care m-a trimis nu pentru cei drepţi, ci pentru păcătoşi (cf. Mc 2,17).
Mulţi m-au ascultat şi m-au urmat, devenind discipolii mei; alţii nu m-au înţeles. Apoi, unii m-au combătut şi în sfârşit m-au condamnat. Dar în acest moment sunt chemat, mai mult ca oricând, să revelez iubirea lui Dumnezeu faţă de om (cf. In 13,1).
Rezonanţa noastră
Isuse, în faţa iubirii tale şi a Tatălui ne întrebăm dacă nu riscăm să ne lăsăm îmbolnăviţi de lumea pentru care pătimirea şi moartea ta este "nebunie şi scandal", în timp ce este "puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu"? (cf. 1Cor 1,23-24). Oare nu suntem creştini lâncezi, în timp ce iubirea ta este un mister de foc?
Ne dăm seama că, înainte ca Dumnezeu să vină printre noi, nu ştiam cine era Dumnezeu? Când Tu, Fiule unicul născut, ai venit, Dumnezeu, care ne plăsmuise după chipul său, ne-a permis să ne ridicăm privirea spre El şi ne-a promis Împărăţia cerurilor. Aşadar, cum să nu-l iubim pe Cel care ne-a iubit cel dintâi? (cf. Scrisoarea către Diognet, VIII, 1; X, 2-3).
Să ne rugăm
"Abba, Tată"
Doamne Dumnezeule,
noi îndrăznim să spunem despre Tine: "Tatăl nostru".
A ne gândi pe noi înşine ca fii
este un dar minunat
pentru care îţi suntem veşnic recunoscători.
Ştim, Tată,
că nu suntem numai un grăunte de praf în univers.
Ne-ai dăruit o mare demnitate,
ne-ai chemat la libertate.
Eliberează-ne de orice formă de sclavie.
Nu lăsa să pribegim departe de Tine.
Păzeşte, Tată, pe fiecare dintre noi.
Păzeşte pe fiecare om care locuieşte pe pământ.
*
Staţiunea a X-a
Isus este despuiat de haine
Tunica
Din cartea Psalmilor (21,19)
Îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi tunica mea.
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Stau în tăcere. Mă simt umilit de un gest aparent banal. Am fost deja despuiat în urmă cu câteva ore. Gândul meu se îndreaptă spre Mama mea, prezentă aici. Umilirea mea este şi a ei. Şi în acest mod este străpuns sufletul ei. Ei îi datorez tunica smulsă de pe mine şi care este un simbol al iubirii sale faţă de mine (cf. Mt 27,35).
Rezonanţa noastră
Tunica ta, Doamne, ne face să medităm asupra unui moment de har şi în acelaşi timp asupra evenimentelor care încalcă demnitatea omului.
Harul este cel al Botezului. Pruncului abia devenit creştin i se spune: "Ai devenit o făptură nouă şi ai fost îmbrăcat cu Cristos. Această haină albă este semnul demnităţii tale. Ajutat de cuvintele şi exemplul celor dragi ai tăi, păstreaz-o nepătată pentru viaţa cea veşnică" (Ritualul Botezului copiilor, Încredinţarea hainei albe; cf. Gal 3,27). Aici se află adevărul cel mai profund al existenţei umane.
În acelaşi timp, iubirea cu care păzeşti orice creatură ne face să ne gândim la situaţii teribile: traficul de fiinţe umane, condiţia copiilor-soldat, munca ce devine sclavie, copii şi adolescenţi care sunt furaţi de fiinţa lor, răniţi în intimitatea lor, profanaţi în mod barbar.
Tu ne determini să cerem cu umilinţă iertare celor care îndură aceste chinuri şi să ne rugăm pentru ca în sfârşit să se dezvăluie conştiinţa celui care a întunecat cerul în viaţa persoanelor. În faţa Ta, Isuse, reînnoim propunerea de "a învinge răul cu binele" (cf. Rom 12,21).
Rugăciune
Cele două căi
Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiţi,
nu zăboveşte pe calea păcătoşilor
şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
dar îşi găseşte plăcerea în legea Domnului
şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea.
El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi în tot ceea ce face are succes (Ps 1,1-3).
*
Staţiunea a XI-a
Isus este pironit pe cruce
Catedra supremă a iubirii lui Dumnezeu
Din Evanghelia după Ioan (19,16.19)
Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit... Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor".
Sentimente şi gânduri ale lui Isus
Îmi pironesc mâinile şi picioarele. Braţele sunt deschise larg. Cuiele pătrund dureros în carnea mea. Sunt blocat în trup, dar liber în inimă, aşa cum în mod liber am mers în întâmpinarea pătimirii mele (cf. Liturghierul Roman, Rugăciunea euharistică II). Liber pentru că sunt locuit de iubire, o iubire care ar vrea să-i includă pe toţi.
Observ cine mă răstigneşte. Mă gândesc la cei care i-au poruncit asta: "Tată, iartă-i pentru că nu ştiu ce fac" (Lc 23,34). Alături de mine stau alţi doi condamnaţi la răstignire. Unul dintre ei îmi cere să-mi amintesc de el când voi fi în împărăţia mea. Da, îi spun: "Astăzi vei fi cu mine în paradis" (Lc 23,43).
Rezonanţa noastră
Te privim, Isuse, pironit pe cruce. Şi apar în conştiinţa noastră întrebări insistente: când va fi abolită pedeapsa cu moartea, practicată şi astăzi în numeroase state? Când va fi eliminată orice formă de tortură şi suprimarea violentă a persoanelor nevinovate? Evanghelia ta este cea mai trainică apărare a omului, a oricărui om.
Rugăciune
"Ai milă de noi!"
Doamne Isuse,
ai îmbrăţişat crucea
pentru a ne învăţa să ne dăm viaţa din iubire;
în ora morţii ai dat ascultare tâlharului căit.
Mântuitor nevinovat,
ai fost numărat printre cei fărădelege
şi te-ai supus judecăţii păcătoşilor.
(Liturgia ambroziană, Laudele din Vinerea Sfântă, Aclamaţii la Cristos Domnul)
Ai milă de noi!
*
Staţiunea a XII-a
Isus moare pe cruce
"O, Cristoase, Tu ne eşti necesar" (Fericitul Paul al VI-lea)
Cuvintele lui Isus pe cruce
Isus a strigat cu glas puternic: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Mt 27,46; Mc 15,34). Aşadar, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Apoi a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!" (In 19,26.27). Isus a zis: "Mi-e sete" (In 19,28); a spus: "S-a împlinit!" (In 19,30); şi în sfârşit: "Tată, în mâinile tale încredinţez duhul meu" (Lc 23,46).
Rezonanţa noastră
Pe cruce, Isuse, te-ai rugat. Chiar în acest mod ai trăit culmea vocaţiei şi misiunii tale.
În acel moment te-ai adresat Mamei tale şi discipolului Ioan. Prin ei, ni te adresai şi nouă. Am fost încredinţaţi Mamei tale. Ne-ai cerut s-o primim în viaţa noastră pentru a fi păziţi de ea aşa cum ai fost Tu.
Suntem puternic impresionaţi de faptul că, de-a lungul unei agonii care a durat ore, Tu ai strigat cu glas puternic la Dumnezeu cu cuvintele din Psalmul 21, care exprimă suferinţele, dar şi speranţele celui drept.
Evanghelistul Luca aminteşte că, puţin înainte de a muri, ai spus: "Tată, în mâinile tale încredinţez duhul meu" (23,46). Răspunsul Tatălui va veni: va fi învierea ta.
Rugăciune
"Omnia nobis est Christus"
Ne eşti necesar, Cristoase,
pentru a cunoaşte fiinţa noastră şi destinul nostru.
Ne eşti necesar
pentru a regăsi motive adevărate ale fraternităţii dintre oameni,
fundamentele dreptăţii, comorile carităţii,
binele suprem al păcii.
Ne eşti necesar, mare Răbdător al durerilor noastre,
pentru a cunoaşte sensul suferinţei.
Ne eşti necesar, Învingător al morţii,
pentru a ne elibera de disperare şi de negare.
Tu ne eşti necesar, Cristoase,
pentru a învăţa iubirea adevărată şi pentru a merge,
în bucuria şi în forţa carităţii tale,
pe drumul nostru obositor,
până la întâlnirea finală cu Tine,
iubit, aşteptat, binecuvântat în veci.
(G.B. Montini, Scrisoarea pastorală Omnia nobis est Christus, 1955, rugăciune finală).
*
Staţiunea a XIII-a
Isus este coborât de pe cruce
Calea regală pentru Biserică
Din Evanghelia după Matei (27,54-56)
Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus... au spus: "Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!". Erau acolo şi multe femei... Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.
Isus a trecut din această lume la Tatăl. Pătimirea sa ne dăruieşte harul de a descoperi, în cadrul istoriei, pasiunea lui Dumnezeu faţă de om. Sfinţii au răsplătit-o devenind discipoli şi apostoli. La asta suntem chemaţi şi noi.
Rezonanţa noastră
"În Tine, Isuse - cuvânt făcut trup - suntem chemaţi să fim Biserica milostivirii.
În Tine - sărac prin alegere - Biserica este chemată să fie săracă şi prietenă a săracilor.
Contemplând faţa ta, faţa noastră nu va putea să fie diferită de a ta.
Slăbiciunea noastră va fi forţă şi victorie dacă va reprezenta umilinţa şi blândeţea Dumnezeului nostru".
(Cf. Carlo Maria Martini, Scrisoare de prezentare a celui de-al 47-lea Sinod al Diecezei de Milano, 1 februarie 1995, în: Cuvinte adresate Bisericii, cuvinte adresate cetăţii, Bologna 2002, 986-989).
Să ne rugăm
Extinde, Tată,
la toată familia umană
împărăţia dreptăţii şi a păcii
pe care ai pregătit-o prin Fiul tău unicul născut,
regele şi mântuitorul nostru.
Astfel pacea adevărată şi preadulce va fi dăruită oamenilor;
săracii vor găsi dreptate;
vor fi mângâiaţi cei întristaţi
şi toate triburile pământului vor fi binecuvântate în el,
Domnul nostru şi Dumnezeul nostru,
care vieţuieşte şi domneşte cu tine, în unitatea Duhului Sfânt,
în toţi vecii vecilor.
(Liturgia ambroziano a Orelor, vol. IV, Timpul de peste an, săptămâna a II-a, Vespere, joi).
*
Staţiunea a XIV-a
Isus este depus în mormânt
Păziţi pentru totdeauna
Din Evanghelia după Ioan (19,38-40)
După acestea, Iosif din Arimateea... i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus. A venit şi Nicodim... şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre. Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei.
Sentimentele a doi prieteni ai lui Isus
Trupul condamnaţilor la răstignire era judecat nedemn nici măcar de înmormântare. Însă doi oameni cu autoritate, Iosif din Arimateea şi Nicodim, au păzit în schimb cu grijă trupul lui Isus.
"Ce noroc pentru mine şi pentru voi - ne spune Iosif din Arimateea - că am devenit discipoli ai lui Isus! (cf. Mt 27,57). Înainte stăteam ascuns. Acum în schimb găsesc în mine un mare curaj. L-am înfruntat până şi pe Pilat pentru a avea trupul lui Iosif (cf. Mt 27,58). Mai mult decât curajul, au fost decisive afectul şi bucuria. Sunt bucuros că am pus la dispoziţie un mormânt nou, săpat în stâncă (cf. Mt 27,60). Vă spun vouă: Iubiţi-l pe Mântuitorul nostru!".
Nicodim ar putea să adauge: "Am trăit în ore nocturne prima mea întâlnire cu Isus. Am fost invitat de el să mă renasc de sus (cf. In 3,2-15). Numai încet-încet am înţeles acele cuvinte ale sale. Acum sunt aici pentru a cinsti membrele sale. Am procurat cu plăcere un amestec de smirnă şi aloe (cf. In 19,39). Dar adevărul este că El a făcut mult mai mult pentru mine: a parfumat viaţa mea!".
Maria vorbeşte inimii noastre
"Ioan a fost aproape de mine. Sub cruce credinţa mea a fost pusă la grea încercare. Aşa cum s-a întâmplat deja la Betleem şi apoi la Nazaret, şi acum meditez în tăcere (cf. Lc 2,19.51). Mă încred în Dumnezeu. Nu este stinsă speranţa mea de mamă. Încredeţi-vă şi voi! Pentru voi cer harul unei credinţe puternice. Pentru cei care trec prin zile întunecate, consolarea".
Să ne rugăm
Bucură-te, Marie, cea plină de har,
Domnul este cu tine.
Binecuvântată eşti tu între femei
şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus.
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,
roagă-te pentru noi păcătoşii,
acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
