Marți, 17 martie, Pr. Mihály Szentmártoni, profesor în cadrul Universității Pontificale Gregoriana, dar și un colaborator și iubit apropiat al Colegiului Pontifical Pio Romeno, a ținut prima conferință pe tema vocației la preoție. Această îmbogățire spirituală este prima dintr-o serie de trei întâlniri care vor avea loc, sub frumoasa temă intitulată “Voi sunteți mărturisitori”.
În continuare vă prezentăm traducerea textului prezentat în cadrul conferinței de către Pr. Mihály Szentmártoni:
În Evanghelia Sfântului Luca (24, 36-49) se găsesc cuvintele de rămas bun ale lui Isus:
Pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!”. Speriați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh, dar el le-a spus: „De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele căci eu sunt. Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase, cum mă vedeți pe mine că am”. Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, le-a spus: „Aveți aici ceva de mâncare?” Ei i-au dat o bucată de pește fript. Luând-o, a mâncat-o înaintea lor. Apoi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile și le-a spus: „Așa este scris: Cristos [trebuia] să sufere și să învie din morți a treia zi și să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, voi veți fi martorii acestor lucruri. Și, iată, eu trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis, însă voi să stați în cetate, până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus”.
Voi veți fi martorii acestor lucruri! – aceste cuvinte ale lui Isus și misiunea Sa vor fi călăuza noastră într-o serie de conferințe despre preoție. Noi suntem martorii lui Isus. Ne întrebăm așadar: ce înseamnă a fi martor? Ca punct orientativ în aflarea unor răspunsuri la această întrebare, îi vom chestiona pe unii protagoniști cunoscuți din Evanghelie, observând astfel felul lor de a fi martori. Vom începe cu unul care s-a autodefinit martor al lui Isus, și anume Ioan Botezătorul. Prin urmare, începem reflecțiile noastre cu unele gânduri referitoare la chemarea lui Isus.
CHEMAREA LUI ISUS
Este mereu folositoare meditația asupra propriei vocații, deoarece în aceasta vedem iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi și prezența Sa constantă în viața noastră. Această aprofundare este cu totul specială în ziua de astăzi pentru că lumea nu înțelege și nu apreciază vocația preoției și, chiar mai mult, această rămâne un mister și pentru noi.
Două lucruri, în definitiv, nu trebuie să le uităm niciodată, dacă dorim să fim întotdeauna fericiți de alegerea noastră de viață: a) Vocația sacerdotală este o inițiativă a lui Dumnezeu, care ne-a ales, ne-a chemat și ne-a consacrat, iar aportul nostru este doar un răspuns la inițiativa Sa. b) Tocmai pentru acest motiv, vocația noastră urmează o logică divină care este una misterioasă. Paradigma acestui mister este convertirea și chemarea lui Saul, care ulterior devine Pavel (Fapte 9, 1-20).
Misterul fiecărei vocații
De regulă, momentul convertirii lui Saul nu este amintit pentru a face lumină cu privire la misterul vocației la preoție, însă putem să recunoaștem, în manifestarea misterioasă a harului din viața sa, istoria chemării noastre. Este interesant de văzut felul în care Saul caută să se îndepărteze de Domnul, însă Cristos, ca un «etern vânător », îl urmărește, îl ajunge din urmă și îl capturează.
Dumnezeu intră în viața fiecăruia dintre noi. Probabil că nu într-un mod dramatic ca și în cazul lui Pavel, dar este El, fără îndoială, cel care ne-a prins în mrejele iubirii Sale. Eternitatea noastră nu va fi altceva decât o veșnică admirație în fața descoperirilor pururi noi ale iubirii lui Dumnezeu. În viziunea beatifică vom exclama: «Doamne, acum înțeleg, tu m-ai iubit în fiecare moment al existenței mele pământești. Fiecare element al istoriei mele făcea parte din planul iubirii Tale». Să reflectăm astfel, încă o dată, la misterul chemării noastre.
Probabil că nimeni nu a simțit atât de puternic, precum a experimentat răzvrătitul Saul din Tars, dinamica harului care transformă. Atunci când forța înspăimântătoare a harului a târât în praf acest om mic – se spune că a fost mic de statură – și, cu toate că avea personalitatea răvășită, Saul s-a ridicat, întrebându-se, pentru tot restul vieții, cum se face că Cristos l-ar fi ales tocmai pe el, un neputincios, să-i fie discipol, apostol și martor.
Această întrebare duce la frământări lăuntrice pe fiecare creștin care meditează la viața proprie și, în special, pe noi preoții: «De ce Cristos m-a ales pe mine?» Pentru a răspunde, putem să ne întrebăm altceva: «De ce Isus, după Înviere, s-a arătat numai unor persoane și acelea erau oarecum nepotrivite? De ce nu a celebrat ca Înviat în Duminica Floriilor; de ce nu a intrat cu fast în Ierusalim și nu și-a manifestat întreaga Sa putere punându-și potrivnicii în genunchi? Urmând logica noastră, cel Înviat ar fi trebuit să se prezinte în fața lui Pilat, a lui Caiafa și a lui Irod și să-i impresioneze prin două vorbe: «Iată, sunt viu!». Isus, în schimb, se arată înainte de toate unei femei mai puțin respectabile în ochii lumii; pe urmă unui număr de zece bărbați ce tremură de frică; ulterior, unui apostol sfidător, lui Toma, a cărui nume a devenit sinonim cu îndoiala și, în final, altora, despre care nu le știm nici măcar numele. Pe această listă, care nu ilustrează punctul nostru de vedere, trebuie să adăugăm și numele lui Saul, însă deja aceasta este o altă poveste.
Nu încape îndoială că Pavel a reflectat mult asupra acestui lucru, până în momentul în care, într-un mod neașteptat, înțelesese că răspunsul, pentru noi toți, îl găsise Petru în casa lui Corneliu: «Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți» (Fapte 10,40).
Noi suntem martori aleși. Dumnezeu ne-a chemat să fim martorii lui Cristos Înviat în acest moment al istoriei. El și-a confirmat alegerea prin însemnul statornic al Botezului și prin chemarea la preoție. De aceea, noi suntem responsabili de prezența lui Cristos în lume. Cum? Trăind conform logicii Evangheliei. Logica pe care lumea nu o poate înțelege. Aș dori să subliniez un singur aspect al logicii noi a Evangheliei.
Logica ilogică a vieții creștine
Vom face trimitere la trei momente din Evanghelie care ilustrează o nouă logică: înmulțirea pâinilor, cele trei femei care merg la mormânt după Înviere și cuvintele lui Pavel: «Suntem persecutați și totuși suntem liberi…». Avem de-a face cu o logică ilogică pentru că ni se cere să dăm ceea ce nu avem, să facem ceva ce ne depășește puterile.
Primul episod: Înmulțirea pâinilor (cf. In 6,1). Isus le poruncește apostolilor Săi să sature o mulțime de oameni cu cinci pâini și câțiva pești. Ne putem imagina mirarea și indignarea apostolilor: «Doamne, ce spui? Nu avem suficientă mâncare pentru toată lumea! Însă Isus îi încurajează: «Mergeți și dați-le să mănânce». Și tocmai în momentul în care ei ascultă, minunea se întâmplă: pâinea este suficientă și din abundență.
Al doilea episod: Cele trei femei care merg la mormântul lui Isus (cf. Mc 16, 1-5). Iată, trei femei merg să îndeplinească o misiune ce depășește puterile lor. Ele știu că nu pot să miște piatra enormă de la intrarea în mormânt. Ele știu și faptul că nu se pot aștepta să fie ajutate de către soldați și că vor fi mai degrabă îndepărtate de la locul îngropării. Și totuși merg, împinse de o forță interioară.
În cele trei femei vedem imaginea noastră. Asemenea lor, și noi suntem chemați să îndeplinim o misiune care, din punct de vedere uman, depășește capacitățile noastre. Suntem în fața unui șir de contradicții.
Al treilea episod: Pavel și logica absurdă de a fi martori (2Cor 6, 8-10):
«în glorie și necinste, în defăimare și în vorbire de bine; [considerați] ca înșelători, deși suntem [fideli] adevărului; ca niște necunoscuți, deși suntem bine cunoscuți; ca unii care sunt pe moarte, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, dar nu omorâți; ca niște întristați, deși totdeauna ne bucurăm; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca unii care nu au nimic, deși stăpânim toate».
Observăm unele dintre aceste contradicții în vocația noastră:
- noi suntem bolnavi și bătrâni, și totuși chemați să dăm mărturie despre tinerețea veșnică a lui Dumnezeu și a vieții veșnice;
- noi suntem nepregătiți, și totuși chemați să dăm mărturie despre înțelepciunea inefabilă a lui Dumnezeu;
- noi trăim deseori la marginea evenimentelor din societate, din politică, din economie, și totuși suntem chemați să dăm mărturie despre stăpânirea absolută a lui Dumnezeu asupra fiecărui lucru și asupra fiecărui eveniment;
- noi suntem păcătoși, fragili și slabi, și totuși suntem chemați să dăm mărturie despre bunătate, despre victoria iertării…
Acestea sunt cerințele care ne depășesc capacitățile. Însă, în ciuda tuturor lucrurilor, noi mergem mai departe pentru că, întocmai ca Pavel, simțim cum iubirea lui Cristos ne împinge și credem că am fost capturați de El.
Acceptăm că viața noastră este de neînțeles pentru mulți, dar noi nu pierdem niciodată din vedere motivul pentru care îndeplinim fiecare lucru. Și noi, ca Pavel, într-un moment anume al vieții noastre, l-am întrebat pe Cristos: «Doamne, ce vrei ca eu să fac?, iar El ne-a răspuns: «Du-te și mărturisește acestea fraților Mei…»
Ioan Botezătorul – Martor al lui Isus
Ioan Botezătorul va fi primul îndrumător în aprofundarea vocației noastre la preoție ca martori ai lui Isus.
La figura lui Ioan Botezătorul se poate medita în diverse feluri. Am putem să ne oprim asupra vieții sale austere pentru a înțelege importanța renunțării, a disciplinei și a ascezei în viața spirituală. Asceza, de fapt, nu este altceva decât o luptă continuă pentru a dobândi libertatea proprie.
Se poate medita și asupra curajului lui Ioan Botezătorul, prin care îndrăznea să reclame răul și fariseismul. Acestea l-au costat viața. Și noi suntem chemați să trăim pentru idealuri mărețe, înalte, care ne depășesc, până în punctul în care e nevoie de sacrificiul propriei vieți, iar dacă nu în sens material, cel puțin în cel spiritual. Și noi trăim într-un context în care valorile noastre nu sunt înțelese. E nevoie de curaj pentru a le trăi în mod demn.
Însă astăzi vă invit să medităm la episodul evanghelic în care Ioan dă mărturie înainte de toate despre el, și pe urmă despre Isus. În aceasta recunoaștem caracteristicile vocației și ale misiunii noastre. Aceste două realități sunt inseparabile (In 1, 19-34).
Caracteristicile misiunii lui Ioan Botezătorul
Sunt patru caracteristici ale misiunii lui Ioan Botezătorul:
Caracteristicile vocației noastre
Pășind pe calea de pregătire pentru Sfintele Paști, să ne lăsăm inspirați și încurajați încă o dată de exemplul lui Ioan Botezătorul cu privire la măreția chemării noastre. Este evident că în această dezbatere apar și sentimente de regret; de aceea, în mod special putem să ne revizuim atitudinea cu privire la vocația noastră prin cele patru puncte ce urmează:
Suntem chemați să fim martori. Un mic exemplu ne-ar putea ajuta să înțelegem un aspect al misiunii noastre.
Un copil
Era odată un copil care avea un apropiat, un domn de peste 80 ani rămas de curând văduv. Văzându-l plângând în grădina sa, copilul a sărit gardul și i s-a așezat pe genunchi, unde a rămas pentru o vreme.
Întors acasă, mama l-a întrebat ce i-a spus omului necăjit.
«Nimic», răspunse copilul. «Și-a pierdut soția, iar acest lucru îi provoca suferință. Eu am mers doar să-l ajut să plângă».
Mesaj pentru noi: cel mai bun prieten este cel cu care poți sta pe plajă sau poți să te plimbi fără a-i spune un cuvânt, iar odată despărțiți simți că a fost cea mai bună conversație pe care ai avut-o vreodată.
Traducere realizată de George Marius Nicoară
Dumitraș Ioan – Ștefan
