Cel ce se hrănește neîncetat la pășunea Sfintei Scripturi,
și care primește cu adevărat în inima sa toate sentimentele psalmilor
va ajunge să îi cânte nu ca pe o compoziție a profetului,
ci ca pe o rugăciune care izvorăște din sine însuși,
ca pe o rugăciune proprie însuflețită de o adâncă străpungere a inimii.
(Sfântul Casian)
Publicarea săptămânală a unui psalm dorește să fie un punct de sprijin pentru rugăciunea și meditația cotidiană a credincioșilor.
Trebuie precizat că analiza unor expresii mai vechi sau mai dificil de înțeles, se va face plecând de la traducerile Psalmilor în alte limbi moderne.
La finalul psalmilor se vor găsi explicații pentru anumite expresii ce apar de-a lungul versetelor, cu scopul de a clarifica sau de a îmbogăți înțelegerea acestora, precum și de a invita la o metodă de reflexie în timpul parcurgerii lor.
PSALMUL 1
Fericit este omul
Care nu intră în sfatul celor fărădelege,
Și nu se oprește pe calea păcătoșilor
Și nu se pune în rândul batjocoritorilor.
În Legea Domnului își găsește el bucuria
Legea lui o cugetă ziua și noaptea
El este precum copacul sădit lângă o apă curgătoare,
Își dă rodul la vremea cuvenită și frunzele lui nu se veștejesc.
Reușește în tot ceea ce face.
Necredincioșii însă nu sunt așa.
Ci ei se aseamănă cu pleava spulberată de vânt.
La judecată nu vor rămâne în picioare cei fărădelege,
Nici păcătoșii în adunarea drepților.
Pentru că Domnul cunoaște calea celui drept,
Iar calea necredincioșilor se pierde.
Fericit omul. Începutul psalmilor oferă și cheia în care trebuie citiți, aceea a fericirii la care omul este chemat, după ce a pierdut-o prin păcat. Fericirea este vocația profundă a omului, deoarece Dumnezeu l-a creat pentru asta, și se dobândește prin ascultarea față de Legea Domnului.
Își dă rodul la vremea cuvenită. Pe lângă imaginea roadelor care se dau de-a lungul vieții în momente precise, expresia se referă și la dimensiunea mai profundă a veșniciei, la plinirea timpurilor.
Domnul cunoaște calea celui drept. Se explică bine prin contradicție cu ceea se se întâmplă într-o parabolă din Noul Testament, când Domnul va spune celor de-a stânga la Judecata din Urmă că nu îi cunoaște (Mt 25,12) și vor trebui să plece de la fața Lui.
Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno
