"La Parlamentul european religia nu este nici o matrice care defineşte preferinţele individuale sau colective, nici o bază suficientă pentru a mobiliza. Rămâne o semnificativă resursă simbolică de distincţie pentru a construi un profil politic şi public şi pentru a se diferenţia în competiţie": acesta este, în sinteză extremă, rezultatul unei investigaţii coordonate de François Foret, director de cercetări politice de la Institutul de Studii Europene (Bruxelles) şi prezentată recent în timpul unei reuniuni a nou-constituitului intergrup de la Parlamentul european despre libertatea de religie sau credinţă şi toleranţa religioasă. Scopul acestui proiect de cercetare era să investigheze pe rază largă "credinţele membrilor Parlamentului european" şi ce consecinţe are crezul fiecărui parlamentar asupra acţiunilor lor, dar şi care este "impactul religiei asupra socializării politice", modul de a trata teme care au o "însemnătate religioasă" şi chiar pentru ce "strategii" este eventual utilizată religia. Trebuie notat că studiul se referă la configurarea Parlamentului în legislatura trecută (2009-2014) şi că se bazează pe răspunsurile pe care 167 de membri ai parlamentului din 736 (adică 22,7%) au acceptat să le dea la cele 23 de întrebări ale chestionarului distribuit în 9 limbi.
Un "factor social"? Chemaţi să evalueze influenţa religiei asupra funcţionării Parlamentului, 63,2% dintre cei care au răspuns afirmă că religia are o importanţă, şi spun asta mai ales deputaţii care se definesc nereligioşi sau atei. "Asta sugerează că religia este mai vizibilă pentru cei care sunt străini de ea sau ostili, în timp ce aceia care cred consideră că rolul său la Parlament este insuficient în relaţie cu rolul pe care ea îl desfăşoară în viaţa lor individuală", explică Foret, specificând că protestanţii (mai ales printre deputaţii germani şi englezi) "resimt o influenţă catolică în procesul decizional european, în timp ce ortodocşii (mai ales români) cred că religia este prea echivocă şi că nu se ţine suficient cont de ea". Şi totuşi majoritatea parlamentarilor europeni (66,7%) spune că rar (47,1%) sau niciodată (19,6%) ia în considerare religia, în timp ce numai o treime dintre deputaţi face asta adesea sau mereu. Una dintre explicaţiile posibile pentru acest paradox, conform lui Foret, ar fi în faptul că religia este tratată ca un "factor social", independent de preferinţele sau de implicarea personală.
Cultura şi tradiţia creştină. Al paradox se observă cu referinţă la tema culturii europene şi legătura cu tradiţia creştină: cu privire la lipsa menţionării rădăcinilor creştine ale Europei în Tratatul de la Lisabona, raportul între dezamăgiţi şi satisfăcuţi este în jurul procentului de 50% cu un 0,3% în plus de "satisfăcuţi". Însă sunt 77% parlamentarii europeni intervievaţi care recunosc că factorul religios şi cultural a marcat modul în care a fost tratată până acum problema intrării Turciei în UE. Oricum religia are importanţă în mod diferit în funcţie de ambientele politice: în fruntea listei sunt sectoarele legate de drepturile fundamentale, politicile sociale, cultura, educaţia; în ultima poziţie sunt relaţiile internaţionale. În toate contextele, semnalează Foret, religia poate să devină "un mod pentru a trezi interes şi a polariza actorii politici şi mass-media" chiar fără a influenţa deciziile politice.
"Lobby" religioase şi parlamentarii. 21% dintre parlamentari s-au declarat "în mod obişnuit în contact cu actori religioşi, o dată pe lună sau mai mult", în timp ce 15,8% nu au niciun contact. "Interlocutori mai asidui" sunt cei care sunt mai convinşi de influenţa religiei asupra Parlamentului şi cei care se declară credincioşi. Dar "nu există dovezi că a intra în contact cu lobby religioase duce la schimbarea de opinie într-un europarlamentar determinat". Cei mai puţin preocupaţi (şi mai obişnuiţi) să întâlnească aducători de interese specificie, deci şi "lobby" religioase, sunt britanicii; cei mai contrari la orice lobby şi cu atât mai puţin la cele de inspiraţie religioasă sunt desigur francezii. În lumea "eterogenă, plurală şi atomizată" ale ONG-urilor cu o dimensiune religioasă, COMECE, Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană "este organizaţia dedicată în întregime muncii de lobby religios mai frecvent citată" (22,2%), urmată de Conferinţa Bisericilor Europene (8,1%). În panoramă se pierde lumea protestantă, cu o "flotilă de mici entităţi" care "oglindesc natura de-instituţionalizată a acestei denominaţiuni". Sunt vizibile organizaţiile ebraice, cu profil public scăzut, dar "eficiente în strategiile lor". Ortodocşii şi musulmanii "sunt aproape invizibili, în contrast cu importanţa lor demografică în populaţia europeană". Sunt apoi foarte vizibile organizaţii "cu interese specifice care lucrează în numele valorilor spirituale": prima dintre toate Caritas-ul.
Cred, nu practic... Ultima parte a investigaţiei se referă la convingerile, practicile şi atitudinile religioase ale parlamentarilor: 72% dintre cei care au răspuns au declarat că aparţin unei denominaţiuni religioase, dar numai 62% spun că sunt o "persoană religioasă", în timp ce 55% cred într-un Dumnezeu sau în vreo formă de spirit sau "forţă vitală". Concluzie: în line cu statisticile europene, "parlamentarii sunt un grup în care se întâlneşte apartenenţa fără a crede şi mai mult apartenenţa fără a practica".
(După agenţia SIR, 20 februarie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
