De Domenico Agasso jr
Cine mai bine decât preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie şi directorul săptămânalului "Famiglia Cristiana" poate să dialogheze şi să reflecte împreună după Sinodul extraordinar şi în vederea Adunării ordinare despre familie (4-25 octombrie 2015)? Analizele şi propunerile Monseniorului Vincenzo Paglia, respectiv ale părintelui Antonio Sciortino, se găsesc în cartea care va apare în aceste zile "Familia. Vocaţia şi misiunea în Biserică şi în lume" (La Famiglia. Vocazione e missione nella Chiesa e ne mondo, edizioni San Paolo), în care cei doi autori se concentrează asupra unuia dintre principalele obiective ale convocării din partea papei Francisc a celor două sinoade: să relateze frumuseţea căsătoriei şi a familiei.
În volum reiese ceea ce şi-a propus pontiful: a nu repeta o listă de precepte şi adevăruri, care nu ating "coardele" persoanelor şi locurile cele mai concrete ale cotidianului, ci "a lua asupra sa, cu responsabilitate pastorală, întrebările pe care această schimbare de epocă le aduce cu sine". Din carte rezultă o confirmare fundamentală: papa Bergoglio a voit un Sinod "îndrăzneţ", care să întreprindă drumul "carităţii creative". Iată pentru ce a invitat părinţii sinodali la "o confruntare sinceră, deschisă şi fraternă".
Acum Paglia şi Sciortino revin asupra temelor Sinodului, momentul istoric actual din punctul de vedere al nucleului familial. Şi nu ezită să atingă temele mai delicate şi spinoase, cum ar fi problema divorţaţilor recăsătoriţi şi accesul la sacramente, unirile de fapt, pregătirea la căsătorie pentru logodnici.
"Anul 2015 - scrie directorul de la «Famiglia Cristiana» în introducere - va fi anul familiei, chiar dacă nu există date oficiale stabilite de instituţii internaţionale ca ONU şi organisme asemănătoare. Ea revine protagonistă graţie intuiţiei papei Francisc care a voit două Sinoade, unul extraordinar şi celălalt ordinar, despre această realitate fundamentală pentru societate şi Biserică". Astfel, "de la 4 la 25 octombrie 2015 va fi a doua serie de lucrări sinodale, despre tema «Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană», din care vor reieşi noi linii operative şi împărtăşite pentru pastoraţia căsătoriei şi familiei. Dar despre familie se va vorbi şi în alte două întâlniri ecleziale importante: la Philadelphia, în Statele Unite, de la 22 la 27 septembrie 2015, cu ocazia celei de-a VIII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, deschisă nu numai lumii catolice ci tuturor oamenilor de bunăvoinţă care vor să se străduiască în favoarea unei noi primăveri a familiei, la care va participa şi papa Francisc; şi apoi, pentru celebrarea celei de-a 49-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale care, la alegerea papei Francisc în vederea Sinodului, are ca temă: «A comunica familia: loc privilegiat al întâlnirii în gratuitatea iubirii»".
Sciortino aminteşte că "numai Evanghelia, şi nu altceva, - a spus Francisc - este măsura şi verificarea "pasului nostru pe terenul provocărilor contemporane". Şi ne permite să deschidem şi să parcurgem "drumuri noi şi posibilităţi negândite". Deci, nici închideri nici fugi aventuroase, ci un "drum de discernământ spiritual şi pastoral".
Iată că "în faţa unei profunde crize care ameninţă familia, în confruntare cu problemele de muncă, sărăcie, individualism, migraţii, războaie, dezagregări, violenţe, abuzuri şi dependenţe - prezintă directorul Sciortino. Dar şi convieţuiri, uniri de fapt, divorţuri, noi căsătorii, mame necăsătorite, uniri între persoane de acelaşi sex, copii născuţi în contexte inedite, acces la sacramente pentru divorţaţii recăsătoriţi... teme care interpelează mai direct Biserica, mereu tensionată între fidelitatea faţă de doctrină şi milostivirea faţă de cel care suferă şi cere ajutor", Paglia subliniază: "Pentru prima dată în istorie se pune în discuţie acel triplu pilastru constituit de căsătorie, familie şi viaţă, şi se pretinde să fie montat şi demontat după propria plăcere".
Conform lui Sciortino "dacă vrem să începem un nou umanism este nevoie de o reînnoită sinteză între înţelepciunea biblică şi cultura contemporană. Aceasta este inima provocării, ai cărei interpreţi am devenit împreună cu Paglia. În intenţia de a implica pe oricine îndrăgeşte destinele familiei, credincios sau necredincios. De fapt, familia aparţine tuturor. Este un patrimoniu universal. Care trebuie ocrotit".
Despre căsătoria "pentru totdeauna", Paglia reflectă: "Într-o societate care nu invită la asumarea propriilor responsabilităţi, care exaltă provizoriul şi banalizează angajamentele durabile, are încă sens căsătoria «pentru totdeauna»? Şi ce reprezintă convieţuirea şi sacramentul pentru cel care se căsătoreşte în Biserică? A avea atâtea experienţe, a încerca totul, a nu-şi pune în joc viaţa în mod serios, a nu-şi lua toate responsabilităţile, a nu se implica, a scăpa de limită este o ispită prezentă mereu. Dar tocmai limita e cea care ne defineşte, pentru că percepţia limitei devine cerere de ajutor. Sacramentul are o putere pe care noi nici nu ne-o putem imagina, uneori secretă şi ascunsă. Însă, are nevoie de a porni de la acel da al libertăţii noastre. Da-ul nostru poate să fie şi timid, şovăielnic, alegerea noastră poate fi formată chiar cu o conştiinţă copilă, dar Dumnezeu nu este niciodată banal. Şi apoi, cu cât noi acţionăm mai mult ca persoane serioase faţă de el, cu atât el este mai serios faţă de noi şi ne răspunde cu o promptitudine tulburătoare, fără a se lăsa vreodată învins în generozitate".
Cu privire la convieţuire, "adesea preferată de mulţi", Paglia afirmă: "Cu privire la căsătorie există o revoluţie copernicană: când se convieţuieşte se stă împreună până când lucrurile merg bine. Eventual se luptă cu toată angajarea, se dedică în mod serios, dar se admite deja de la început existenţa unei alternative. Nu trebuie mers nici la judecător, nici să se cheltuiască pentru avocaţi. În schimb, când doi se căsătoresc, nu mai sunt ei doi, fiecare, metrul simţirii lor. Nu se mai întreabă «cum merg lucrurile?», ci «ce se poate face pentru a merge tot mai bine lucrurile?», pentru că orice s-ar întâmpla, căsătoria trebuie să continue şi ar fi naiv să se creadă că pentru asta nu este nevoie de o continuă şi constantă «muncă». Atunci când doi se căsătoresc, nu mai sunt el şi ea, ci un «al treilea lucru», un singur lucru. Un «al treilea lucru» pe care psihologii îl numesc în atâtea moduri, dar pe care noi credincioşii îl numim sacrament, trezit de Spiritul Sfânt şi îmbogăţit de roadele sale, care sunt iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, blândeţea, stăpânirea de sine. Aceste roade Dumnezeu le trimite tuturor fiilor care i le cer. Mai mult decât să le trimită, îi inundă cu ele, nu pentru el sau pentru ea, ci pentru acel lucru nou care sunt împreună cei doi".
Apoi, cu privire la "Relatio Synodi" în care se percepe invitaţia părinţilor sinodali de a reflecta "asupra posibilităţii ca cei divorţaţi şi recăsătoriţi să aibă acces la sacramentele pocăinţei şi euharistiei", preşedintele Dicasterului Familiei spune: "Textul Raportului final al Sinodului receptează părerea majorităţii (deşi nu majoritatea de două treimi) episcopilor prezenţi să aprofundeze această problemă. Şi adaugă «Eventualul acces la sacramente ar trebui să fie precedat de un drum penitenţial sub responsabilitatea episcopului diecezan. Mai trebuie aprofundată problema, ţinând cont de distincţia dintre situaţia obiectivă de păcate şi circumstanţele atenuante, dat fiind faptul că imputabilitatea şi responsabilitatea unei acţiuni pot să fie diminuate sau anulate de diferiţi factori psihici sau sociali (Catehismul Bisericii Catolice, 1735)». Sunt cuvinte care îndeamnă cu decizie să se meargă înainte în căutarea posibilelor piste de soluţionare. În viaţa Bisericii au fost mereu - şi vor fi mereu - paşi înainte care au comportat schimbări în practica pastorală, şi chiar dezvoltări ale doctrinei. Biserica este vie şi credinţa sa trăieşte". Aşadar aceste schimbări "au fost mereu primite cu atenţie maximă de a nu răni coerenţa necesară cu revelaţia şi tradiţia sa, dar în acelaşi timp recunoscând cu sinceritate motivele obiective ale unei înţelegeri mai adecvate a învăţăturii şi unei coerenţe mai bune a practicii credinţei". Paglia îl citează pe sfântul Ioan al XXIII-la, care "cu mare înţelepciune pastorală, spunea celui care-l critica pentru deschiderile sale: «Nu Evanghelia se schimbă, noi suntem cei care o înţelegem mai bine». Sunt convins că şi pentru problema pe care o tratăm trebuie să se meargă în această perspectivă, adică să se înţeleagă doctrina în manieră mai profundă: nu pentru a fi de acord cu cedarea faţă de atitudine laxistă faţă de spiritul lumesc, ci pentru a lumina acţiunea pastorală în mod coerent cu simţul credinţei. Păstorul autentic, în Biserică, îi ajută pe credincioşi - chiar şi pe cei risipiţi - să se încreadă în Domnul: încurajând recunoaşterea păcatelor, dar susţinând şi drumul de convertire".
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
