de Lucia Braghini
Agenda de gen a devenit deja o expresie des întâlnită, dar atunci când Dale O`Leary a folosit-o, în 1997, ca titlu pentru vizionara sa carte The gender agenda – redefining equality (publicată în italiană de Rubettino cu titlul Maschi o femmine, la guerra de genere – Bărbați sau femei, războiul genului), puțini erau cei care înțelegeau ce se întâmplă.
Scriitoarea din Statele Unite se află în Italia pentru conferința De la diferența la indiferența sexuală. Echivocurile genului, desfășurată la Brescia pe 13 aprilie. Dale O`Leary este implicată, de mai mulți ani, în studierea aprofundată a mișcărilor feministe, a celor care susțin avortul și a celor „gender” (de gen).
Cum ați început să vă ocupați de aceste teme?
Totul a început în anii `80. În acea perioadă mă implicasem în mișcările pro-life (pentru susținerea vieții), încercând să studiez cercurile care susțineau avortul și ajungând, astfel, la concluzia că promotorii avortului nu se situează nicidecum de partea femeilor.
În 1994 am participat la Conferința de la Cairo, hotărându-mă pe neașteptate, după ce papa Ioan Paul al II-lea a alertat mediile pro-life și pro-familie cu privire la miza aflată în joc: forțarea în direcția recunoașterii avortului ca un drept uman. În grabă, folosind mijloace de transport puse la îndemână de noroc, au reșit să se mobilizeze și să fie prezente mai multe persoane, chiar dacă nu erau organizate: grupurile pro-life nu posedau forța necesară pentru a-și trimite reprezentanți, în timp ce organizațiile avorționiste (implicate în promovarea avortului) erau reprezentate masiv în rândul delegațiilor. A fost o activitate solicitantă, desfășurată printre multe dificultăți, dar la urmă rezultatul obținut a fost unul important.
Care?
Blocarea anumitor documente care ar fi avut un efect devastator. Dar era numai începutul: în timp ce era încă în desfășurare Conferința de la Cairo, începuse să se discute despre următoarea întâlnire: Conferința de la Beijing pe tema femeii. Mi-am spus: „Acesta este terenul tău. Trebuie să fii prezentă” (Dale O`Leary este specializată în istorie și deține cunoștințe aprofundate asupra gândirii feministe, nota redacției italiene).
Documentele care ulterior sunt supuse votării în lucrările Conferinței sunt elaborate de fapt înainte în ComPrep. Cu numai cincisprezece zile înaintea întâlnirii pregătitoare au fost puse la dispoziția delegaților textele Platformei de Acțiune, care denaturau în totalitate schemele precedente. În cele șaptezeci de pagini, termenul „gen” apărea în mod agasant, îl întâlneai în fiecare pagină, mai mult, în fiecare paragraf. Puțini și-au dat seama de fapt ce se întâmpla.
Ce vreți să spuneți?
Participanții la Conferința de la Cairo se ocupau de tematica avortului, dar nu erau pregătiți să se ocupe de implicațiile textelor înaintate de ComPrep. Erau convinși că „gen” însemna pur și simplu „bărbat sau femeie”. Era de fapt vorba despre negarea oricărei diferențe între bărbați și femei. Activitatea de promovare a acestei perspective a continuat apoi cu pași mari, confirmându-mi percepția inițială referitoare la pericolul prezent în acele texte.
În 1995 am avut ocazia să prezint cardinalului Ratzinger unele dintre lucrările mele care tratau această temă, mai ales un studiu intitulat Gender: The Deconstruction of Woman (Genul: Deconstrucția femeii). De aceea mi-au făcut plăcere cuvintele lui Benedict al XVI-lea, care a criticat teoriile acestea în Discursul către Curia Romană din 21 decembrie 2012.
Care sunt principalele forțe implicate în promovarea agendei genului?
Există trei actori principali: mediile feministe radicale, de inspirație marxistă, care folosesc conferințele ONU pentru a-și promova programele; organizațiile avorționiste, prima dintre acestea fiind International Planned Parenthood, iar apoi grupările care fac presiuni în direcția controlului demografic, implicate în răspândirea avortului și a măsurilor contraceptive.
Ce îi motivează pe promotorii acestei ideologii?
Două lucruri, în principal. Primul este filozofia marxistă care se situează la baza gândirii lor: exercitarea egalității de gen ca formă a luptei de clasă. În al doilea rând, sunt experiențele lor personale. Dacă se investighează puțin trecutul multora dintre persoanele de frunte, descoperim bărbați și femei cu o existență foarte tulbure. Să ne gândim doar la Betty Friedan, Gloria Steinem sau la o autoare fundamentală a istoriei feminismului, Judith Butler, a cărei existență a fost marcată de nebunie. Este vorba despre persoane care, în baza propriilor experiențe traumatizante, au elaborat teorii pentru a-și explica rațional durerea. Dar din dragoste pentru adevăr, nu putem accepta ca o experiență traumatică să ia locul realității.
Care ar fi obiectivele?
Obiectivul, din punct de vedere filozofic, este revoluția sexuală ca luptă de clasă. Mai există apoi tentativa, adesea reușită, de a ocupa poziții de putere. În acest sens administrația lui Barack Obama numără mulți reprezentanți ai acestui ambient cultural. Unul dintre obiectivele principale este rescrierea legilor referitoare la drepturile omului folosind un limbaj care să le facă astfel utile promovării agendei genului, a cărei puncte principale sunt: separarea genului, ca rol social construit, de sexul biologic; extinderea drepturilor umane pentru a include drepturile sexuale și reproductive; eliminarea problemei de identitate a genului din lista problemelor psihologice; includerea în legile împotriva discriminării a aspectului tutelării orientării sexuale și a identității și manifestării de gen; încurajarea recurgerii la chirurgie pentru „schimbarea de sex”.
Cum s-a ajuns de la feminismul radical la cultura transgen (transgender)?
A avut loc o transformare progresivă: în cercurile feministe radicale de inspirație marxistă a crescut, în timp, influența feministelor radicale marxiste lesbiene. Pasul următor a fost aproprierea revendicărilor privind drepturile transgen. S-a trecut astfel de la lupta pentru egalitatea de gen la cea pentru recunoașterea drepturile sexuale și reproductive, la redefinirea căsătoriei în vederea echivalării uniunilor homosexuale și a posibilității de adopție pentru perechile formate din persoane de același sex. Acest traseu este descris cu claritate în scrierile activiștilor, dar și Principiile de la Yogyakarta (Yogyakarta Principles) ajută la formarea unei idei cu privire la ce se întâmplă (este vorba despre reformularea, în mediile ONU, a drepturilor omului în cheie homosexuală, nota redacției italiene). Legat de aplicarea legilor internaționale a drepturilor omului referitor la orientarea sexuală, se cere guvernelor să împiedice tratamente medicale sau psihologice care să considere – implicit sau explicit – orientarea sexuală sau identitatea de gen (adică percepția interioară și subiectivă a propriului gen, independent de sexul primit la naștere) o afecțiune care trebuie curată. Se mai cer de asemenea garanții că libertatea de gândire și de exprimare nu încalcă drepturile și libertățile persoanelor cu identități de gen sau orientare sexuală diferite.
De fapt Principiile de la Yogyakarta susțin revendicările transgen, spre exemplu cea referitoare la căsătorie și la modificarea documentelor personale pentru a le adapta la noua identitate de gen, indiferent dacă persoana a recurs sau nu la o intervenție chirurgicală. Recent, a avut loc o întâmplare emblematică: un bărbat, care a ales să se identifice ca femeie, chiar dacă nu a recurs la chirurgie, a pretins să poată folosi vestiarele destinate femeilor într-o sală de sport, surprinzându-le astfel pe fetițele care s-au trezit cu el dinainte și care, din „respect” pentru alegerea de gen operată de bărbat, au fost printre altele certate, spunându-li-se că stupoarea lor era deplasată...
Care este noua frontieră?
Este genderQueer, sau revendicarea libertății de a nu se identifica cu nici un gen sau, dimpotrivă, cu mai multe genuri în același timp sau pe rând.
Traducere: P. Ioan Balea
Sursa:
lanuovabq.it
