Există un continuu dans de cuvinte în evanghelia de astăzi între “atunci”, timp escatologic, al viitorului, al venirii Fiului lui Dumnezeu şi “când?” pe care Isus ni-l decriptează ca timp prezent al acţiunii noastre. Suntem constant purtaţi înainte şi înapoi între momentul final, al reîntoarcerii lui Cristos şi viaţa noastră cotidiană. Şi asta pentru a ne ajuta să înţelegem că judecata asupra faptelor şi vieţii noastre, nu se face în viitor, ci se face “acum”, în fiecare clipă pe care o trăim. Şi de fapt Isus ne confirmă acest lucru chiar de la începuturile evangheliei: “Împărăţia Cerurilor este în mijlocul vostru”. Este deja, este acum. Trăim deja în Împărăţie şi deci viaţa noastră actuală, chiar dacă finită, este parfumată de eternitate.
Evanghelia ne mai ajută să înţelegem că judecata nu o împlineşte Isus, ci noi: suntem noi cei care îl indepărtăm, refuzăm să-i dăm un pahar cu apă, să-i întindem o bucată de pâine din prea-plinul meselor noastre, să-l acoperim atunci când tremură de frig, să fim lângă el în boală şi-n multiplele forme de temniţă din lumea noastră. Isus nu face decât să citească sentinţa scrisă cu viaţa noastră, cu energiile noastre, cu alegerile noastre, clipă de clipă.
Un alt aspect este extrem de interesant: faptul că nici cei buni, nici cei răi, nu-l recunosc pe Isus şi nu-şi dau seama că ceea ce au făcut sau n-au făcut, îl avea ca destinatar pe Dumnezeu. Dar de fapt, nimic nou sub soare: nici Petru nu-l mai recunoaşte atunci când îl vede batjocorit, suferind, redus la nivelul cel mai de jos al demnităţii umane. Nici ceilalţi ucenici, risipiţi şi ascunşi în temniţele fricilor lor. Nici cei ce stau la picioarele crucii nu pot concepe o prezenţă divină în spatele acestui abis de suferinţă şi ar vrea să separe cele două realităţi pentru a crede: “dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, dă-te jos de pe cruce!”
Cât de misterioasă este prezenţa lui Isus în cei de lângă noi, în cei cu adevărat săraci, în cei ce suferă, în cei ce au nevoie de ajutorul nostru! Suntem obişnuiţi să concepem prezenţa Mântuitorului în Sfântul Sacrament, ascuns în taina bucăţii de pâine şi a picăturilor de vin. Dar mai greu ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Pavel: “câţi în Cristos v-aţi botezat în Cristos v-aţi şi îmbrăcat”. Există o taină a prezenţei lui Isus în suflete noastre, pe care o reînnoim ori de câte ori trăim cu adevărat taina botezului şi promisiunile făcute. Deasemenea ori de câte ori ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele Domnului la Sfânta Liturghie. Şi ori de câte ori avem un gest de atenţie, de tandreţe, de dragoste faţă de fraţii noştri, nu facem nimic altceva decât să confirmăm identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu în Isus Cristos şi de binecuvântaţi ai Tatălui. Ori de câte ori facem astfel, cele două cuvinte “atunci” şi “când” se contopesc în sufletul nostru, sentinţa o scriem noi cu cerneala iubirii şi a faptelor bune, veşnicia începe acum şi aici, iar glasul Dreptului Judecător ne învăluie cu îndurarea Sa: “Veniţi de moşteniţi Împărăţia!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 25,31-46.
Când va veni Fiul Omului întru marirea Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul maririi Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
