Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Sărbătoare la Cetatea de Baltă

 
FOTO: Sărbătoare la Cetatea de Baltă
  • 13 Feb 2015
  • 7495

Credincioșii greco-catolici din Cetatea de Baltă, au celebrat în 11 februarie 2015 cea de-a XXIII Zi Mondială a Bolnavului, instituită de către Sântul Papă Ioan Paul al II-lea în anul 1992, prin rugăciune, bucurie și comuniune fraternă, sărbătorind totodată al treilea an de când cu ajutorul Domnului au reuşit să realizeze o grotă, inspirată de cea de la Lourdes, ce adăposteşte statuia Maicii Sfinte şi a sfintei Bernadeta. În mijlocul lor l-au avut pe PS Claudiu Lucian POP, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, pe Pr. Vicar Mitropolitan Ioan Fărcaș, pe Pr. Protopop de Târnăveni Vasile Onoriu Ciulea, alţi preoți din protopopiat, pe primarul ing. Mihăilă Cucui și o parte din membrii Grupului Folcloric Dor de pe Târnavă din Cetatea de Baltă.

Programul zilei de miercuri a început cu primirea solemnă a PS Claudiu Lucian POP, și a continuat cu celebrarea Paraclisului Maicii Domnului. Episcopul Curiei a transmis binecuvântarea şi salutul PF Lucian Cardinal Mureșan. La sfârșit Pr. Paroh Sorin Ioan Ivan a mulțumit PS Sale și l-a rugat să transmită PF Lucian, bucuria și sentimentele de aleasă prețuire din partea tuturor credincioşilor.

Un cuvînd de salut şi mulţumire a fost transmis şi de către domnul primar Mihaila Cucui, acesta apreciind în mod special activitatea părintelui paroh Ivan Sorin în slujba comunităţii şi a bunei înţelegeri între diferitele culte religioase din comună.



Membri Grupului Folcloric Dor de pe Târnavă, au susţinut un scurt concert de pricesne, îmbrăcați în frumoasele costume populare specifice acestei zone şi pe care aceşti credincoși le poartă cu mare bucurie și dragoste, pentru trecutul acestei localități încărcată de o bogată istorie, dorind mereu să lase ca moștenire sfântă acest port și obicei tuturor celor care le vor urma.



A urmat procesiunea spre Grota Maicii Sfinte din Cetatea de Baltă, realizată după modelul celei de la Lourdes, cu lumânări și intonând "Ave Maria". Ajungând la Grotă în fața statuilor Maicii Domnului şi a Sf. Bernadeta PS Sa Claudiu Lucian POP a rostit o rugăciune pentru cei bolnavi şi a binecuvântat și stropit pe toţi cei prezenți cu apă de la Lourdes.