În urma Congresului Euharistic Internațional de la Dublin ne îndreaptă cu gândul la Monseniorul Ghika, care a fost prezent la câteva dintre acestea. Conform informațiilor pe care le deținem, primul Congres la care a participat activ cu o conferință este cel de la Sydney (Australia), care s-a desfășurat în perioada 6-9 septembrie 1928, cu tema: ”Sfânta Fecioară Maria și Euharistia”.
”Ne aflăm aici la această oră, pentru a putea revela mai bine lumii această identitate și această veșnicie; pentru a arăta că El este același pentru toate rasele, pentru toate națiunile, pentru toate timpurile; pentru a dovedi odată mai mult, printr-un pelerinaj de la un capăt al lumii la celălalt, al cărui scop rămâne cu toate acestea neclintit în inima noastră, că toți sunt făcuți pentru a-l recunoaște, a-l adora, a trăi din el, a trăi prin El aceeași viață, pentru a ajunge la viața veșnică. Ne aflăm aici pentru a repeta, la celălalt capăt al lumii, două lucruri: că aceeași Pâine a vieții, care este Trupul lui Cristos, hrănește pentru viața veșnică sufletele tuturor popoarelor, din toate zările și în toate secolele; și că noi vrem să-i mulțumim cu toată tăria Aceleia care ni l-a dăruit.
Fără îndoială, tot ce ne vine de la Isus ne vine indirect de la Maria, și legitimează o neîncetată recunoștință, fixează în noi o atenție aducătoare de învățături și haruri.
(...) Maria seamănă cu Euharistia ( și de altfel ce este așa de uimitor în faptul că ea seamănă cu ceea ce este fiul său, după cum fiul său îi seamănă, în capodopera pe care a realizat-o fiul ei!). Ceea ce ea a fost este după acest model; ceea ce ne-a rămas nouă de la ea este la fel, dar într-un mod diferit.
Euharistia seamănă cu Maria ( și, iarăși, ce poate fi uimitor când vine de la ea prin acela care se dăruiește aici?)
Maria ne ajută să înțelegem Euharistia și să o iubim. Euharistia ne ajută să o înțelegem pe Maria și să o iubim, și aceasta atât în ordinea ideilor pure și a realităților esențiale, cât și în lucrurile pe care Providența le face și lasă să fie făcute printre noi, de-a lungul secolelor, în Biserică, unde până și sanctuarele Mariei par consacrate preamăririi Sfântului Sacrament, în timp ce Sfântul Sacrment pare să-și ia sarcina de a face totdeauna să strălucească și mai mult măreția Mariei.
Dacă trebuie să mă părăsească într-o zi fără ca eu să-l pot urma, dacă trebuie să-l dau lumii conform teribilelor avertismente ale profeților, să-mi lase ceva care să fie mai mult decât o urmă a venirii sale în inima mea... să fie e, tot el, chiar el, cu totul el... să găsească acel ceva să mă pot hrăni, dacă nu cu vederea lui la care trebuie să renunț, cel puțin cu o prezență reală a Dumnezeului meu care totul poate, a fiului meu care nu mă poate părăsi! Dacă profeții sunt profeți și inima mea este un profet. Dacă pe acest fiu unic, mi-l smulg pentru a-l dărui tuturor, să fie păstrat, redat, multiplicat într-o formă pentru mine și pentru toți. Tu ești Atotputernicul... Fiul meu și Dumnezeul meu, nu mă vei părăsi nici chiar cu trupul tău care a fost zămislit din mine, nici nu sângele pe care-l ai din inima mea. Tu ai creat toate lucrurile din nimic... fă aceasta... găsește ceea ce poate fi o jertfă fără a fi un abandon, un dar fără a înceta să fie un mister... Fă-o în numele iubirii noastre, fă-o în amintirea mea...
Plămădită din dorințele ei, ca pentru ea anume ( singura care îl poate primi în mod desăvârșit și care poate satisface dubla nostalgie a Fiului Divin și a Maicii Preacurate), Pâinea vieții a fost primită de ea spre bucuria Dumnezeului celui viu, cum nici o ființă de pe lume nu putea s-o facă. Ce putea fi această luare înapoi a sufletului mamei prin tandrețea fiului și această bucurie a Dumnezeului celui Drept de a găsi un suflet nepătat și aproape fără limite pentru a se odihni în el? Va fi mai multă bucurie în cer, a spus Domnul nostru, pentru un singur păcătos care se convertește decât pentru nouzeci de drepți care nu au nevoie de convertire ( Lc 15, 7), dar Maria, topindu-se încă în bucuria intimă și personală a fiului ghemuit în ființa mamei sale, există toate aceste bucurii pentru Inima lui Isus; toți păcătoșii ei îi datorează iertarea divină, iar toți drepții, pe autorul perseverenței lor”.
( Fragment din discursul rostit de Monseniorul Ghika la deschiderea Congresului Euharistic de la Sydney, din volumul Memoria tăcerilor, de Elisabeth de Miribel)
Iulie 2012, Actualitatea Creștină
