Un interviu interesant cu Arhiepiscopul Georg Gänswein în Christ & Welt, un supliment săptămânal al ziarului Die Zeit din Germania. Interviul clarifică niște aspecte interesante ale noilor evenimente din Vatican, precum discursul de Crăciun al Papei Francisc adresat Curiei, relația Papei cu mass-media, Sinodul, Papa emerit Benedict XVI și câteva aspecte personale. Merită citit.
C&W: De Crăciun, Papa Francisc a făcut ceva furori cu discursul său despre cele cincisprezece boli ale Curiei Romane. Ați fost așezat chiar lângă Papă. La ce punct v-ați oprit din numărat?
Arhiepiscopul Georg Gänswein: Ca Prefect al Casei Papale, am stat, ca de obicei în astfel de ocazii, la dreapta Papei. Și, ca de obicei, aveam o copie a discursului în servietă, dar nu am avut timp să o citesc înainte. Când a început enumerarea listei de boli, m-am gândit „acum începe să devină interesant” și a devenit tot mai interesant. Am numărat până la cea de-a noua boală...
La ce v-ați gândit?
În mod normal, Papa profită de recepția de Crăciun pentru membrii Curiei pentru a face un rezumat al anului care a trecut și a trasa direcții pentru anul ce vine. A fost diferit de data aceasta. Papa Francisc a preferat să pună o oglindă a conștiinței în fața cardinalilor și a episcopilor, printre care se găseau și câțiva care deja se retrăseseră din oficiile lor.
V-ați simțit interpelat?
Desigur că m-am întrebat: „Pe cine privește acest discurs? De ce boli ești afectat? Ce are nevoie să fie corectat?” La un moment dat a trebuit să mă gândesc la multele mele cutii de la mutare.
Vă referiți la anecdota despre iezuitul care avea nenumărate bunuri? Papa Francisc a spus că mutarea era un semn al „bolii acumulării”.
Exact. De când am părăsit Palatul Apostolic după retragerea Papei Benedict, în februarie 2013, destul de multe din lucrurile mele sunt păstrate în cutii într-un depozit. Dar eu nu văd un semn de boală în asta.
Ce a intenționat Papa Francisc cu acest act de flagelare? Poate fi demotivant.
Aceasta este o întrebare pe care au pus-o mulți dintre colegii mei. Papa Francisc este în oficiu de aproape doi ani deja și cunoaște destul de bine Curia. Desigur că el a considerat că este necesar să vorbească clar și să provoace un examen al conștiinței.
Care au fost reacțiile?
A fost o trufanda pentru mass-media, desigur. În timpul discursului deja puteam vizualiza titlurile: „Papa îi dojenește pe prelații Curiei”, „Papa le citește regulile angajaților săi”! Din nefericire, în exterior s-a creat impresia că există o ruptură între Papă și Curie. Acea impresie este înșelătoare, și nu coincide cu realitatea. Dar discursul a făcut să apară așa.
A fost discursul criticat în interior?
Reacțiile au variat de la surprindere la șoc și neînțelegere.
Poate că, odată cu Francisc, Curia trebuie să se adapteze unor exerciții spirituale permanente?
S-a adaptat de mult. Papa Francisc nu face niciun secret din formarea sa religioasă. El este iezuit, modelat îndelung de spiritualitatea fondatorului ordinului său, Sfântul Ignațiu de Loyola.
Ce credeți despre Francisc, la doi ani după alegerea sa?
Papa Francisc este un om care a arătat clar încă de la început că va trata în mod diferit lucrurile pe care el le vede diferit. Aceasta se aplică la stilul său de viață, la mașina cu care merge, la întregul proces al audiențelor în general, și în special la protocol. S-ar putea crede că la început doar se obișnuia cu lucrurile și dorea un grad mare de flexibilitate. Dar acum a devenit un standard. Sfântul Părinte este un om de o creativitate extraordinară și cu un spirit latino-american.
Mulți încă se întreabă unde ne îndreptăm.
Dacă ascultați cu atenție cuvintele Papei, veți auzi în ele un mesaj clar. Cu toate acestea, mereu apare întrebarea: „Unde vrea Francisc să conducă Biserica? Ce țel are?”
Acum un an spuneați: „Încă așteptăm standarde substanțiale”. Pot fi văzute acum?
Da, cu mult mai clar decât acum un an. Să ne gândim la Scrisoarea Apostolică Evangelii gaudium. În ea, Papa a prezentat o busolă a pontificatului său. În plus, a publicat documente importante și a susținut discursuri majore de-a lungul anului, cum ar fi cel de la Strasbourg, adresat Parlamentului European și Consiliului Europei. S-au trasat niște linii și s-au stabilit priorități clare.
Cum ar fi?
Cea mai importantă prioritate este misiunea, evanghelizarea, Acest aspect este ca un fir roșu. Nu contemplare internă a ombilicului, nu autoreferențialitate, ci împărtășirea Evangheliei cu lumea. Acesta este motto-ul.
Îl înțelegeți pe Francisc George, arhiepiscopul de Chicago retras din funcție, care a criticat faptul că adesea cuvintele Papei sunt ambivalente?
Au fost într-adevăr cazuri când purtătorul de cuvânt al Vaticanului a trebuit să clarifice lucrurile după anumite publicații. Sunt necesare corecții atunci când anumite afirmații conduc la neînțelegeri, care pot fi adunate de diverse site-uri.
Francisc stăpânește mai bine media decât predecesorul său Benedict?
Francisc tratează cu media în mod ofensiv. El se folosește de media în mod intens și direct.
Și cu mai mult talent?
Da, se folosește de mijloace cu foarte mult talent.
Cine sunt cei mai apropiați sfătuitori ai lui?
Această întrebare revine întotdeauna și se pune în mod constant. Nu cunosc.
Cu Sinodul despre pastorația familiilor din toamna trecută și din cea care vine, Francisc a creat un punct focal. Mai ales problema privind admiterea la sacramente a credincioșilor divorțați și recăsătoriți provoacă multe neînțelegeri. De asemenea, unii au impresia că Francisc este mai interesat de pastorație decât de doctrină...
Nu împărtășesc această impresie. Creează o opoziție articifială, care nu există. Papa este primul garant și păstrător al doctrinei Bisericii, și totodată, primul păstor, primul învățător. Doctrina și grija pastorală nu sunt în opoziție, ci sunt îngemănate.
Există viziuni opuse ale actualului Papă și ale Papei emerit cu privire la dezbaterea despre catolicii divorțați și recăsătoriți?
Nu cunosc nicio afirmație doctrinală a Papei Francisc care să fie contrară cu afirmațiile predecesorului său. Aceasta ar fi și absurd. Este un lucru să accentuezi eforturile pastorale pentru că situația o cere. Este cu totul alt lucru să faci o schimbare la nivel de învățătură. Nu pot acționa cu o sensibilitate pastorală, conștient și coerent, decât atunci când o fac pe baza învățăturii catolice complete. Substanța sacramentelor nu este lăsată la discreția păstorilor, ci i-a fost dată Bisericii de către Domnul. Acest lucru este adevărat și pentru sacramentul căsătoriei, în mod special.
A existat o vizită a unor cardinali la Benedict în timpul Sinodului, cu cererea ca el să intervină să salveze dogma?
Nu a existat nicio astfel de vizită la Papa Benedict. O presupusă intervenție a Papei emerit este o pură invenție.
Cum răspunde Benedict la încercările tradiționaliștilor de a-l recunoaște ca antipapă?
Nu cercurile tradiționaliste au încercat aceasta, ci reprezentanți ai profesiei de teolog și unii jurnaliști. A vorbi de un antipapă este de-a dreptul stupid, și de asemenea, iresponsabil; merge în direcția unui incendiu teologic.
Recent a existat o rumoare legată de o contribuție în cel de-al patrulea volum, recent publicat, al Operelor Complete ale lui Joseph Ratzinger. Autorul a schimbat pe o notă mai strictă unele concluzii pe tema divorțaților recăsătoriți. Prin aceasta, Benedict urmărește să se implice în dezbaterea Sinodului?
Câtuși de puțin. Revizuirea articolului respectiv din 1972 a fost încheiată și trimisă către editură cu mult înainte de Sinod. Trebuie să amintim că fiecare autor are dreptul să facă schimbări în scrierile sale. Orice persoană informată știe că Papa Benedict nu a împărtășit concluziile acelei contribuții încă din 1981, adică de mai bine de 30 de ani! Ca Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, a exprimat clar acest lucru în diferite comentarii.
Atunci, sincronizarea dintre publicarea noii ediții și Sinod a fost orice altceva decât fericită...
Cel de-al patrulea volum al Operelor Complete, în care este tipărit articolul, trebuia să fie publicat în 2013. Publicarea a fost amânată din diverse motive și a avut loc abia în 2014. Că în același timp va avea loc un Sinod pe tema familiei a fost complet neprevăzut, atunci când s-a realizat planificarea publicării volumelor separate.
La retragerea sa, Benedict XVI a spus că va trăi „ascuns de lume”. Totuși, el continuă să aibă apariții publice. De ce?
Când este prezent la evenimente importante ale Bisericii, o face deoarece este invitat personal de Papa Francisc; de exemplu, atunci când a luat parte la consistoriul din februarie trecut, la canonizarea lui Ioan Paul II și Ioan XXIII în aprilie și la beatificarea lui Paul VI în octombrie. A scris și un discurs festiv pentru inaugurarea sălii Auditorium Maximum, de la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma, care a fost numită după el. Papa Benedict a fost invitat acolo, dar nu a acceptat invitația.
În discurs, pe care l-ați citit la momentul respectiv în numele lui, el a făcut totuși afirmații teologice clare. „Eliminarea adevărului este letală pentru credință”, a scris.
Discursul a fost o contribuție impresionantă la tema „Adevăr și Misiune”. Se putea auzi musca, atât de liniște era în timpul citirii în sala aglomerată. Din punct de vedere al conținutului, discursul a fost un clasic al scrierilor de teologie. Papa Francisc, care a primit înainte de eveniment textul de la Benedict, a fost foarte impresionat și i-a mulțumit pentru el.
Se întâmplă ca Benedict să vorbească uneori despre retragerea sa? Se simte liniștit?
Este în pace cu el însuși și e convins că decizia a fost corectă și necesară. A fost o decizie a conștiinței, pentru care s-a rugat și a suferit mult, iar în acestea, omul stă singur în fața lui Dumnezeu.
V-ați luptat interior cu retragerea istorică a lui Benedict în februarie 2013. Cum priviți acum la acel pas?
Este adevărat că decizia a fost dificilă pentru mine. Nu a fost ușor de acceptat interior. M-am luptat ca să cooperez. Acum, acea luptă s-a încheiat de mult.
Ați jurat că-i veți fi loial lui Benedict până la moarte. Aceasta înseamnă că veți rămâne alături de el, și în același timp, și în Vatican?
În ziua alegerii sale ca Papă am promis că îl voi ajuta in vita et in morte. Desigur că la acel moment nu am luat în calcul posibilitatea retragerii. Dar promisiunea este încă adevărată și rămâne validă.
Episcopii trebuie să fie păstori. Ca arhiepiscop în Curia Romană, nu vă simțiți uneori ca un păstor fără turmă?
Da, uneori. Dar primesc tot mai multe invitații la confirmări, liturghii aniversare și alte celebrări. Inițial am răspuns oarecum defensiv și am acceptat doar câteva. Dar mai târziu, aceasta s-a schimbat. Contactul direct cu credincioșii este foarte important. De aceea accept îndatoriri pastorale de câte ori este posibil și îmi permit și celelate obligații ale mele. Aceasta este și bine, și necesar. Și este, de asemenea, cel mai bun medicament împotriva uneia dintre bolile Curiei menționate de Papa Francisc: pericolul de a deveni birocrat.
Traducere: Oana Viviana Dimcev
