Din Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, site-ul
nostru vă propune CALEA CRUCII – CALE DE VINDECARE. În fiecare zi din
Săptămâna Mare vom publica câte două meditații (două stațiuni).
Staţiunea a 9-a: Mântuitorul cade a treia oară
Incredinţează-Mi toate acele momente în care nu mai poţi să înaintezi, fiindcă înţeleg bine ceea ce simţi! Zăceam aici din iubire pentru tine. Incredinţează-Mi nevoia ta şi crede în puterea Numelui Meu. Cheamă Numele Meu: "Isus". Te iubesc atât de mult, şi te cunosc după numele tău. Incredinţează-Mi toate cuvintele inutile, acelea care i-au rănit pe ceilalţi şi care te-au rănit pe tine însuţi. Voi pune pe gura ta tăcerea dragostei şi cuvinte de binecuvântare şi de laudă. Priveşte la Maica Mea, a cărei inimă atât de duioasă Mi-a dat curajul să Mă ridic şi să merg mai departe.
Staţiunea a 10-a: Mântuitorul este dezbrăcat de hainele Sale
Incredinţează-Mi toate acele bunuri pe care ţi le-am încredinţat la început, dar de care ţi-e atât de greu să te desprinzi. Incredinţează-Mi bunurile cele mai preţioase şi Eu îţi voi da adevărata libertate a inimii şi a spiritului. Incredinţează-Mi toate bogăţiile tale materiale, intelectuale şi spirituale. Oferă-Mi tot ceea ce ţi-am dăruit, şi în schimb Eu te voi copleşi cu şi mai multe haruri. De ce ţi-e frică, copilul Meu! Eu sunt Dumnezeu şi pot să am grijă de tine! Incredinţează-Mi lipsa ta de dăruire şi Eu îţi voi da toată dăruirea Mea.