O lumină răsare şi un nou orizont ni se deschide. Ce facem cu el? Cei zece leproşi suntem noi, umanitatea scăpată de umbrele întunericului. Există o primă întâlnire cu lumina, una esenţială, în care rănile întunericului se închid. Un singur cuvânt este suficient pentru a ne vindeca, deoarece este cuvântul Creatorului: “Toate prin El s-au făcut, şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Un singur moment de ascultare este suficient: “Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor”. Ascultă şi pe cale sunt vindecaţi. Şi apoi? Cei ce au văzut lumina se reîntorc în grotele întunecate pe care le cunosc prea bine? Au cerut şi au primit. Ce să vrei mai mult? Ce să-ţi doreşti mai mult? Unul dintre ei însă, un samarinen, pare încă însetat, aşa că se întoarce la lumină. Îşi dă seama că totul e dar. Gratuit. Nemeritat. Din iubire. Vrea de aceea să trăiască încontinuu în preajma Luminii. Vrea să alunge pe veci umbrele întunericului, nu doar o dată. Vrea să-şi vindece de lepră nu doar trupul, ci viaţa întreagă. Iar vocea Luminii îi şopteşte cald şi blând ca un vânt de primăvară: “Mergi în pace, credinţa ta te-a mântuit”. Samarineanul devine de acum sursă de lumină la rândul lui şi izvor de apă vie. Nu mai este trimis să se arate preoţilor, ci lumii întregi. Purtător de lumină, trebuie să împartă la rândul lui lumina şi apa vie, vindecarea şi mantuirea. Întunericul nu mai are putere asupra lui, a devenit fiu al luminii, fiindcă a fost capabil să vadă darul lui Dumnezeu. Să mulţumească şi deci să recunoască dincolo de dar pe Cel ce dăruieşte.
Biserica numeşte cea mai importantă acţiune din viaţa ei “Euharistie”, adică în limba greacă “mulţumire”. Asta pentru a indica fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu că toată viaţa noastră e un dar. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem. Suntem viermi ai pământului, cum spunea Padre Pio, creaţi din nimic, spunea şi fratele Mihai, dar meniţi să împărăţim veşnic cu Cristos, prin darul lui Dumnezeu. Leproşi, cărora Lumina Cerului s-a arătat cu un nume: Isus, adică “Dumnezeu mântuieşte”.
Toate orgoliile şi calităţile noastre se frâng în faţa morţii. Dar moartea însăşi se frânge în faţa umilinţei Fiului lui Dumnezeu şi a noastră, fii în Fiul, atunci când suntem capabili să recunoaştem darul lui Dumnezeu şi să mulţumim. Atunci când devenim capabili de Euharistie.
PS Claudiu
Episcopul Curiei