Numele lui este Martin Pistorius. Este un om de afaceri. Acum are 39 de ani, o soție, și locuiește în Harlow, Anglia. Un om ca oricare altul, cu excepţia scaunului cu rotile. Dar nu este doar atât: povestea sa este aceea a unui "băiat fantomă."
La 12 ani, în Africa de Sud, unde s-a născut, Martin Pistorius s-a îmbolnăvit. Treptat, şi-a pierdut vocea şi apetitul. Apoi a început să doarmă, și să doarmă... A început să se ascundă de oameni. 18 luni mai târziu, era total handicapat, nu comunica deloc, a fost considerat în "stare vegetativă". Medicii estimau că nu mai era nimic de făcut.
Așa că l-au trimis acasă. Părinții lui, Rodney și Joan Pistorius, au fost nevoiţi să accepte că fiul lor este o legumă. Nu puteau să mai facă nimic, doar să-i asigure îngrijire până când va muri.
Dar misterioasa boală nu a evoluat cum se credea. Părinții se ocupau de el, uimiţi fiind că fiul lor continuă să trăiască. O poveste de dăruire, dar care a cunoscut momente dificile pentru părinţi, anturaj şi pentru Martin.
Timp de doi ani, băiatul a rămas într-o stare reală de inconștiență. Nu are nici o amintire de atunci. Dar, treptat, după doi ani, a început să se trezească, să fie conştient. A început să audă, să vadă, să-şi simtă corpul. Dar era incapabil să se miște în mod voluntar, era în imposibilitatea de a vorbi, în imposibilitatea de a da cel mai mic semn de conștiență.
Calvarul a durat zece ani. Zece ani în care tatăl său a avut grijă de el neîncetat. Se trezea la ora cinci pentru a-l pregăti pe Martin, care a fost primit într-un centru specializat în îngrijirea peste zi. În fiecare zi mergea să-l aducă după opt ore. Îi făcea baie. Îl hrănea. Îl pregătea pentru somn. După toate astea Rodney se punea să doarmă la rândul său, dar nu fără a pune alarma să sune după două ore: pentru a fi sigur că se va trezi să-l întoarcă pe fiul său în pat pentru a preveni escarele ...
Martin, între timp, striga, striga în sinea sa. Dar încerca, de asemenea, să se bucure de fragmente de viață din lumea exterioară. Ce fel de bucurii avea? Asculta radioul din maşina tatălui său, auzea rezultatele ultimului meci de cricket; îl încuraja pe fratele său și glumea când acesta juca un joc video şi avea comentarii; identifica unghiul luminii atunci când oamenii indicau ora. S-a refugiat în vise sau în contemplarea luptelor de furnici - și, uneori, în întuneric, în refuzul lumii din jurul său. Simțea durerea și greutatea corpului său, legat în scaun. În orice caz, nu avea nici o speranță.
Într-o bună zi mama sa, ne mai suportând situaţia, se exprimă: "Sper să mori." A fost un șoc. Conştientiza "adevărul dureros". "Voi petrece restul vieții mele în acest mod: complet singur." Aspira la sensibilitate, la iubire, dar îi era frică că nu le va primi. Se simţea condamnat pentru totdeauna. Și în cele din urmă se resemna: mama lui oare nu-şi va plânge copilul viu și zburdalnic pe care l-a ştiut? "Am fost invizibil: un băiat fantomă."
Nimeni nu se uita la el. Ca și cum el nu era acolo... Cu excepţia unei infirmiere care a început treptat să descopere realitate și s-a zbătut să-l conducă pe Martin la o clinică specializată în stabilirea de comunicare pentru persoanele cu handicap de toate tipurile. Treptat, el va învăța să comunice prin calculator, înainte de a-i reveni treptat controlul asupra întregului corp.
Această poveste este spusă frumos de Thaddeus Baklinski pe LifeSite. Vorbitorii de limbă engleza pot găsi cartea lui Martin Pistorius, Ghostboy.
În urma acestei minunate poveşti de viaţă, mulţi francezi şi nu numai se gândesc la Vincent Lambert. Acesta nu a fost în cazul lui Martin, diagnosticat greșit cu "stare vegetativă". Vincent Lambert a fost diagnosticat doar într-o stare de "conștiință minimă" motiv pentru care i s-a făcut o primă procedură pentru ai pune capăt zilelor, la Reims, în aprilie 2013.
Astăzi, experți numiți de către Consiliul de Stat din Franţa consideră, pe baza câtorva teste, că starea sa este "ușor degradată" și este într-o stare vegetativă cronică. Dar, ce înseamnă mai exact asta? Starea de conştienţă este un mister ...
Traducere: ACC
