Date biografice, profiluri şi curiozităţi ale viitorilor cardinali numiţi de Bergoglio în Consistoriul din 14 februarie.
De Salvatore Cernuzio
Unii vorbesc despre o manevră pentru a direcţiona următorul conclav, "slăbind" anumite curente (ca de exemplu cel italian, "roman" mai exact, din totdeauna mai numeros). Alţii în schimb aplaudă libertatea cu care încă o dată, pentru a doilea Consistoriu al său, Bergoglio a sărit peste orice practică seculară şi nescrisă de a lega automat cardinalatul de unele sedii, decizând în schimb să confere purpura zonelor din lume unde un cardinal n-a fost văzut niciodată.
De fapt, toţi au rămas uluiţi de lista de cardinali rostită de Pontif în timpul rugăciunii Angelus de duminică. De fapt, dacă anul trecut ne uimeam văzând un cardinal care vine din Haiti, anul acesta pare incredibil să vedem apărând în lista viitorului Consistoriu dieceze precum Tonga, Hanoi, Cabo Verde, Morelia. Cu atât mai mult cu cât pe aceeaşi foaie nu se regăsesc sedii precum Veneţia, Torino, Madrid şi Bruxelles în Europa, sau Chicago şi Philadelphia în Statele Unite, conduse încă de "simpli" episcopi. Cu atât mai puţin nu apar numele unor conducători de dicastere sau oameni eminenţi din Curie.
Aşadar, pentru Francisc adevăratul cardinal este mai degrabă "păstorul cu mirosul oilor" decât "principele" sau "senatorul" Bisericii. Cei care vine din zone ale lumii marcate de sărăcie şi violenţă, departe de Curia din Roma şi în schimb aproape de acele "periferii" unde, conform Pontifului, Biserica ar trebui să facă să înflorească misiunea sa. Dintre aceşti păstori, Bergoglio a ales circa 18 din 20.
În continuare câteva date biografice ale noilor cardinali.
* * *
Mons. Dominique Mamberti
Singurul "curial" din lista celor 15 cardinali electori. Arhiepiscop titular de Sagona, Mamberti este din 8 noiembrie 2014 prefect al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, după ieşirea din scenă a cardinalului ultraconservator Raymond Leo Burke. Născut la Marrakech în 1952, prelatul a intrat în Serviciul Diplomatic al Sfântului Scaun la 1 martie 1986, prestând serviciu la Reprezentanţele Pontificale din Algeria şi Chile, la Misiunea Permanentă la ONU la New York şi în Liban şi în sfârşit la Secţiunea pentru Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat. Numit nunţiu în Sudan, în 2002, şi delegat apostolic în Somalia, a primit consacrarea episcopală la 3 iulie 2002. La 19 februarie 2004 a fost numit şi nunţiu în Eritreea. La 15 septembrie 2006, Benedict al XVI-lea l-a ales secretar pentru raporturile cu statele, funcţie desfăşurată până în urmă cu câteva luni.
Mons. Manuel José Macario do Nascimento Clemente
Este patriarh de Lisabona (Portugalia), unde s-a născut şi a trăit, studiind acolo ca seminarist şi lucrând acolo cu diferite funcţii. La Universitatea Catolică Portugheză, Clemente a obţinut în schimb doctoratul în teologie, devenind apoi profesor. După aceea a fost vice-rector şi rector al Seminarului Mare. La 6 noiembrie 1999, a fost numit de Ioan Paul al II-lea titular de Pinhel şi auxiliar de Lisabona. Apoi Benedict al XVI-lea l-a numit episcop de Porto în 2007, în timp ce Francisc i-a conferit, în 2013, titlul de patriarh de Lisabona. Din 19 iunie 2013 este preşedinte al Conferinţei Episcopale Portugheze.
Mons. Berhaneyesus Demerew Souraphiel, C.M.
Arhiepiscop de Addis Abeba, în Etiopia, Souraphiel a fost ales delegat la Adunarea Generală a Lazariştilor din Roma în 1980. În timpul acestei perioade a luat doctoratul în sociologie la Gregoriana, întorcându-se apoi în dieceza africană unde, în 1999, Wojtyła l-a numit arhiepiscop. Preşedinte al episcopilor din Etiopia şi Eritreea, al Consiliului Bisericii Etiopiene şi, din iulie 2014, al AMECEA (Association of Member Episcopal Conferences in Eastern Africa), viitorul cardinal a participat la recentul Sinod din octombrie.
Mons. John Atcherley Dew
Vine din Oceania arhiepiscopul de Wellington (Noua Zeelandă), în trecut fost sediu de cardinal. După diferite funcţii ca paroh, vice-paroh, misionar şi formator de seminarişti, la 1 aprilie 1995, Dew este numit episcop titular de Privata şi auxiliar de Wellington, unde a devenit mitropolit în 2005. Din 1 aprilie 2005 este şi Ordinariu Militar pentru Noua Zeelandă; în timp ce din 2012 este preşedinte al Conferinţei Episcopale, funcţie prin care a participat şi el la recentul Sinod, unde a fost referent al cercului minor englez "A". Se pare că tocmai în adunarea din octombrie, Dew a exprimat teze progresiste mai ales în favoare unor teme ca sacramentele acordate divorţaţilor recăsătoriţi şi unirile între persoane homosexuale.
Mons. Edoardo Menichelli
Pe aceeaşi linie a lui Dew, şi arhiepiscopul de Ancona-Osimo, monseniorul Menichelli, pentru toţi "don Edoardo", unul dintre cei doi italieni dintre cardinalii electori, invitat de Pontif la Sinod în care apoi a fost ales moderator al cercului minor în limba italiană. Născut la Serripola di San Severino Marche (Macerata), Menichelli a desfăşurat câteva funcţii în Curia Romană: din 1968 până în 1991, ca oficial la Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice; din 1992 până în 1994, colaborator la Congregaţie pentru Bisericile Orientale, devenind "favoritul" prefectului de atunci, cardinalul Achille Silvestrini, care l-a voit secretarul său particular. Atent faţă de tineri şi faţă de păturile slabe ale societăţii, prelatul este astăzi asistent ecleziastic naţional al Asociaţiei Medicilor Catolici Italieni.
Mons. Pierre Nguyen van Nohn
Arhiepiscopul de Hanoi este prima dintre numirile luate de Papa din "periferiile" din Asia. Îndeosebi, purpura sa ar putea să fie un stimulent pentru relaţiile diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Vietnam, care au progresat deja în această vară după al V-lea Grup de Lucru între cele două state desfăşurat chiar la Hanoi. Episcop coadiutor al lui Da Lat din 1991, van Nohn a fost ales în 2007 preşedinte al Conferinţei Episcopale Vietnameze, funcţie menţinută timp de şase ani. În 2010, Benedict al XVI-lea l-a numit coadiutor al arhidiecezei de Hanoi, unde a devenit arhiepiscop numai după câteva săptămâni.
Mons. Alberto Suarez Inda
Arhiepiscop de Morelia, într-un ţinut rănit cu este statul Michoacá, Suarez a făcut studiile ecleziastice la Universitatea Gregoriana din Roma. Hirotonit preot la 8 august 1964, a fost numit episcop de Tacámbaro în 1985. Ioan Paul al II-lea l-a numit apoi arhiepiscop mitropolit de Morelia, la 20 ianuarie 1995.
Mons. Charles Maung Bo, SDB
Arhiepiscop de Yangon, în Myanmar, este primul dintre cei doi salezieni dintre noii cardinali (celălat este monseniorul Sturla Berhouet, arhiepiscop de Montevideo). Cu ei, fiii lui don Bosco în Colegiul Cardinalilor devin 5 din 125. Hirotonit preot în 1976, Bo a fost numit prim episcop de Lashio pentru a primi apoi hirotonirea episcopală din voinţa lui Wojtyła pentru dieceza de Pathein, în 1996. Din 2003 este arhiepisco mitropolit de Yangon; în perioada 2000-2006 a fost în schimb preşedinte al Conferinţei Episcopale din Myanmar.
Mons. Francis Xavier Kriengsak Kovithavanij
Arhiepiscopul de Bangkok se remarcă prin faptul că este preşedinte al episcopilor "Prieteni ai focolarinilor". A studiat la Roma la Urbaniana (1970-1976) pentru a se specializa apoi la Gregoriana (1982-1983). După paranteza în capitală s-a întors în patrie, unde a desfăşurat funcţia de rector al Seminarului intermediar Holy Family, la Nakhon Tarchasima; a fost şi subsecretar al Conferinţei Episcopale şi rector al Seminarului Mare Naţional Lux mundi la Sampran. În 2007, Benedict al XVI-lea l-a numit episcop de Nakhon Sawan. Din 2009 este mitropolit de Bangkok şi vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale din Thailanda.
Mons. Francesco Montenegro
Cunoscut ca "episcopul migranţilor", "don Franco", aşa cum îl numesc tinerii pe care-i însoţeşte adesea în campusuri şi activităţi pastorale, este arhiepiscop de Agrigento, o figură pastorală completă. Este amintit alături de Bergoglio în timpul primei sale vizite sale pastorale în Italia în insula Lampedusa, la 8 iulie 2013. În timpul acelei călătorii scurte dar semnificative printre imigraţii care au supravieţuit diferitelor debarcări, i-a destăinuit Sfântului Părinte: "Mă preocupă şi mă face să sufăr când văd cum nu toţi creştinii au inima deschisă şi mă îndurerează faptul că şi printre lucrătorii pastorali există din aceia care rămân indiferenţi sau consideră repatrierea ca soluţie la problema imigraţiei". Născut la Messina, prelatul a făcut carieră în Caritas, mai întâi ca director la nivel diecezan la sfârşitul anilor '80, apoi delegat regional şi reprezentant regional la Caritas naţional. Din mai 2003 până în mai 2008, a fost apoi preşedinte al Caritas italian. Ratzinger l-a numit arhiepiscop mitropolit de Agrigento la 23 februarie 2008. În CEI, din 2013 este preşedinte al Comisiei Episcopale pentru Migraţii şi preşedinte al Fundaţiei "Migrantes".
Mons. Daniel Fernando Sturla Berhouet, SDB
Al doilea salezian dintre noii cardinali, arhiepiscopul de Montevideo a desfăşurat diferite funcţii chiar în Congregaţia sa în Uruguay, între care aceea de inspector. Puţin după aceea a fost ales preşedinte al Conferinţei Călugărilor din Uruguay, rol desfăşurat până în 10 decembrie 2011, când Benedict al XVI-lea l-a numit episcop titular de Felbes şi auxiliar de Montevideo. La 11 februarie 2014, papa Francisc l-a promovat mitropolit de Montevideo. În cadrul Conferinţei Episcopale Uruguaiene a primit funcţiile de responsabil al Departamentului Misiuni şi Laici.
Mons. Ricardo Blázquez Pérez
Din Spania se aştepta tradiţionala numire a arhiepiscopului de Madrid, monseniorul Osoro, ales de puţin timp în locul lui Rouco Varela. În schimb, Francisc a voit "să premieze" mica dieceză de Valladolid, conferind purpura lui Blázquez Pérez, de altfel de circa un an preşedinte al Conferinţei Episcopale Spaniole. Figură foarte apreciată în ţara sa, viitorul cardinal este autor a numeroase publicaţii de teologie (a fost profesor şi decan de teologie în Universitatea Pontificală din Salamanca) şi a colaborat la întocmirea multor documente ale Conferinţei Episcopale. Episcop de Germa din Galiţia şi auxiliar de Santiago de Compostela, în 1995 a fost numit episcop de Bilbao. După cinci ani, Benedict al XVI-lea l-a promovat mitropolit de Valladolid. Foarte apropiat de Drumul Neocatecumenal, a participat la ultimele două Sinoade: cel din octombrie 2012 despre noua evanghelizare şi despre familie din octombrie 2014.
Mons. José Luis Lacunza Maestrojuan, O.A.R.
În schimb este augustinian episcopl de David (Panama), membru al Ordinului augustinieni Recolletti. A fost hirotonit preot la 13 iulie 1969 la Pamplona şi după circa doi ani a fost trimis în Panama, unde a desfăşurat funcţii de rector al Colegio San Agustín, rector al Santa María la Antigua şi preşedinte al Federaţiei Şcolilor Catolice. Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop de Chitré în 1994, pentru a trece apoi la dieceza de David. A fost preşedinte al Conferinţei Episcopale din Panama pentru două mandate (2000-2004 şi 2007-2013).
Mons. Arlindo Gomes Furtado
Din 2009 episcop de Santiago de Cabo Verde (Arhipelagul Capului Verde) prin numirea de către Benedict al XVI-lea, monseniorul Gomes este unul dintre noutăţile absolute ale următorului Consistoriu. Hirotonit preot în 1976, are studii de Sfânta Scriptură la Roma. În 2003, papa Wojtyła l-a voit ca prim episcop al noii dieceze înfiinţate Mindelo.
Mons. Soane Patita Paini Mafi
S-a remarcat imediat drept cardinalul cel mai tânăr de la Consistoriul din februarie şi din întregul Colegiu al Cardinalilor. De fapt, s-a născut la 19 decembrie 1961, la Nuku'alofa, pe insula Tongatapu. Episcopul de Tonga uimeşte şi prin provenienţă: Insulele Tonga, zonă îndepărtată din Pacificul sud-occidental care n-a avut niciodată un cardinal. Din 2010 preşedinte al Conferinţei Episcopale din Oceanul Pacific, şi el era prezent la Sinodul despre familie.
Printre noile numiri sunt apoi cinci episcopi emeriţi numiţi pentru slujirea lor "de caritate" în Curie, în serviciul diplomatic sau în diecezele locale. Între aceştia este arhiepiscopul Jesus Pimiento Rodriguez, emerit de Manizales, cel mai bătrân din Colegiul Cardinalilor. A luat parte la Conferinţele Generale ale Episcopatului Latinoamerican (CELAM) din Medellin, Puebla şi Santo Domingo.
Lista continuă cu monseniorul Luigi de Magistris, pro-penitenţiar major emerit, care de mai multe ori era să ajungă cardinal în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea; monseniorul Karl-Josef Rauber, fost nunţiu în Uganda, Elveţia şi Lichtenstein ş.a.; monseniorul Luis Hector Villalba, emerit de Tucuman (Buenos Aires) şi fost vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene chiar când era condusă de cardinalul de atunci Bergoglio. Printre cei cinci şi africanul Julio Duarte Langa, episcop emerit de Xai Xai, în Mozambic, dieceză pe care a condus-o timp de 28 de ani, devenind emerit la 24 iunie 2004.
(După Zenit, 6 ianuarie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
