Papa Francisc l-a numit Camerling al Sfintei Biserici Romane pe Cardinalul Jean-Louis Tauran, Președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Inter-religios, și vice-camerlengo pe Mons. Giampiero Gloder, Arhiepiscop titular de Telde, Nunțiu Apostolic, Președinte al Academiei Ecleziastice Pontificale. Aceștia succed în funcție Card. Tarcisio Bertone, respectiv Mons. Pier Luigi Celata.
Cine este Cardinalul Tauran?
În calitate de protodiacon, Cardinalul Tauran a anunțat alegerea Papei Francisc în 13 martie 2013. În ultimele luni acesta a fost foarte aproape de noul Pontif, mai ales în activitatea de curățenie începută în sectorul financiar. Originar din Bordeaux (Franța), Cardinalul Tauran are 71 de ani. Hirotonit în 1969, Cardinalul Tauran a fost vice-paroh în Bordeaux și a frecventat cursurile de Drept Canonic la Institutul Catolic din Toulouse. Transferat la Roma în 1973, a frecventat Academia Ecleziastică Pontificală, unde se formează personalul diplomatic al Sfântului Scaun, și Universitatea Pontificală Gregoriana, obținând o diplomă în Drept Canonic. Din 1975 a fost în slujba Sfântului Scaun, fiind Nunțiu Apostolic în Republica Dominicană până în 1979, când a fost transferat la Nunțiatura din Liban, unde a rămas până în 1983, când a fost numit în Consiliul Afacerilor Publice al Bisericii. Din 1990 până în 2003 a fost în fruntea secției pentru relațiile cu statele: în acești 13 ani, Cardinalul Tauran a realizat multe misiuni în străinătate și a condus delegația Sfântului Scaun în numeroase conferințe internaționale. A fost creat și proclamat Cardinal în Consistoriul din 21 octombrie 2003 de către Sfântul Ioan Paul al II-lea, și în același timp a fost numit Bibliotecar și arhivist al Sfintei Biserici Romane. Papa Benedict al XVI-lea l-a numit la conducerea dicasterului pentru dialog inter-religios în iunie 2007.
Cardinalul Tauran suferă de boala Parkinson și este admirat de toți pentru eroismul cu care - la fel ca și Sfântul Ioan Paul al II-lea - continuă activitățile sale apostolice în ciuda dificultăților.
Care este activitatea unui Camerling?
Sarcina acestuia este aceea de a prezida scaunul atunci când este vacant. Termenul provine din latinescul medieval „camarlingus”, care înseamnă „adept al camerei suveranului”. Din secolul XV, este întotdeuna numit în această funcție un cardinal. De asemenea, când Sfântul Părinte este în călătorie sau absent, acesta administrează bunurile temporale ale Bisericii.
În caz de deces al Papei sau de renunțare, Camerlingul prezidează așa numita perioadă de scaun vacant și este asistat de un vice camerling, care de obicei este un Arhiepiscop.
Când moare un Pontif, prima sarcină a Camerlingului este aceea de a verifica oficial dacă într-adevăr Pontiful a încetat să trăiască, chemându-l de trei ori pe numele său de botez: dacă nu primește nici un răspuns declară că: „Vere Papa mortuus est!”, și îi acoperă fața cu un văl și îi scoate inelul de pescar de pe degetul inelar al mâinii drepte, ordonând distrugerea sau anularea acestuia.
Apoi, pune sigiliile pe camerele papale și îl informează despre deces pe Cardinalul Vicar al Romei, care este oficial responsabil de a anunța poporul. În schimb, Decanul Colegiului Cardinalilor este acela care are sarcina de notifica cardinalilor și de a-i convoca la Roma pentru Conclavul destinat alegerii unui nou Papă.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.aleteia.org