În cadrul târgului de carte GAUDEAMUS, noiembrie 2014, Ordinul Iezuiților din România și editura Ratio et Revelatio au lansat autobiografia părintelui iezuit Mihai Godó, tradusă în limba română de Claudia Budău.
“Într-o scrisoare adresată Părintelui Puni din data de 10 noiembrie 1993, Părintele Godó scria: „Au fost la mine novicii. Am fost foarte impresionat. Sângele Părintelui Cornel Chira și a celorlalți începe să deie fructe.” A fost impresionat el. Pentru mine a fost o întâlnire de neșters… După anii siniștri ai comunismului, veselul patriarh, de 80 de ani, pe atunci încă vice-paroh la Pâncota, lângă Arad, începea să vadă renașterea Ordinului care îi adusese atâta bucurie lăuntrică și atâtea necazuri. Pensia lui de deținut politic venea, sistematic, la Cluj, pentru a susține noviciatul care se redeschisese. Vremurile încă erau tulburi, iar când ne-a spus: „hai să vă învăț cum se aprinde focul în pușcărie, dacă vreți să fumați, că nu se știe ce vremuri apucați”, mi s-a făcut părul măciucă. Tot atunci, printre multe altele, ne-a povestit cum, la un proces, judecătoarea a încercat să-l facă martor al acuzării pentru unii preoți, care mărturisiseră și câte ceva despre el. Cu chipul rozaliu împurpurându-se deodată, cu pumnul ridicat în aer a strigat de parcă era în fața completului de judecată: „Auzi la ei, să mă facă pe mine turnător! M-am ridicat și am strigat la judecătoare cât am putut de tare: Nu vă e rușine să-mi cereți mie așa ceva? Eu sunt iezuit, doamnă, nu câinele comuniștilor!”. Apoi a râs cu poftă. Spunea asta cu un gen de mândrie a apartenenței sale la Ordin, un gen de mândrie-onoare cavalerească. E apartenența care i-a oțelit personalitatea nativ robustă și i-a structurat vulcanica existență.” (Pr. Iulian Budău S.J. – fragment din Prefață)
Sursa:www.iezuiti.ro
