Duminică, 7 decembrie 2014, pentru credincioșii parohiei greco-catolice Neprihănita Zămislire din Jibou (jud. Sălaj) a fost un prilej de mare bucurie. Doi Arhierei au onorat cu prezența lor oraşul de pe malul stâng al Someşului, cu ocazia hramului parohiei şi a Primei Sfinte Împărtăşanii solemne primită de 5 copii din parohie: Ierarhul locului, Preasfinţia Sa Vasile, Episcopul Eparhiei de Maramureș și Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, fiu al orașului.
Sfânta Liturghie arhierească a început la ora 11, fiind celebrată de către Preasfințiile lor împreună cu un sobor de preoți, care au răspuns invitaţiei părintelui paroh Ioan Balea.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinţia Sa Claudiu, care plecând de la lectura Evangheliei duminicii a făcut o paralelă între femeia gîrbovă din evanghelie, gîrbovită la fel ca întreaga umanitate după păcatul strămoşesc, şi Femeia Neprihănită, Maica Sfântă şi dreaptă la fel ca umanitatea răscumpărată de Fiul lui Dumnezeu.
La momentul rânduit, cinci copii din parohie au fost împărtăşiţi pentru prima data în mod solemn cu trupul şi sângele Mântuitorului.
La sfârșitul celebrării euharistice, Preasfinţia Sa Vasile a salutat prezența Preasfinţiei Sale Claudiu în mijlocul comunităţii sale de origine și a mulţumit preotului paroh, consiliului parochial şi credincioşilor pentru implicarea lor în bunul mers al parohiei.
În încheiere, părintele paroh Ioan Balea a mulțumit bunului Dumnezeu, ierarhilor, preoţilor, copiilor şi tuturor celor prezenţi, care au făcut ca ziua de sărbătoare să fie zi de comuniune şi de mare bucurie în Domnul.
ACC
Sursa foto:https://www.facebook.com/pages/Episcopia-Greco-Catolica-Maramures