Sfântul Ioan din Damasc, supranumit Damaschinul, face parte dintr-o familie arabă creştină şi este fiul unui înalt funcţionar al califului din Damasc. În copilărie a fost tovarăş de jocuri cu principele Yazid, care mai târziu l-a ridicat la aceeaşi demnitate pe care o avusese tatăl său, încredinţându-i un post echivalent cu ministrul de Finanţe; prin funcţia ce o avea, Ioan era şi reprezentantul civil al comunităţii creştine pe lângă autorităţile arabe.
În acest timp, împăratul Leon al III-lea Isauricul al Constantinopolului dă decretul din anul 726, prin care interzice cultul icoanelor, considerat o formă de idolatrie. Împotriva acestei atitudini s-au ridicat majoritatea episcopilor din Răsărit, cărora li s-a alăturat şi a Ioan din Damasc, prin „trei discursuri în favoarea sfintelor icoane”; această scriere a dat o mare lovitură adversarilor cinstirii icoanelor şi a provocat mânia împăratului. Pentru a se răzbuna, Leon al III-lea a dispus să se întocmească o scrisoare ca venind din partea lui Ioan şi propunând să colaboreze cu împăratul pentru cucerirea oraşului Damasc. Scrisoarea a fost trimisă califului din Damasc, care, fără a mai cerceta, a dat ordin să i se taie mâna dreaptă lui Ioan. Cuprins de durere şi mâhnire, el vine acasă şi, în faţa icoanei Maicii Domnului, se roagă aproape o noapte întreagă; către dimineaţă a adormit şi în vis a văzut-o pe Maica Preacurată cum i-a aşezat mâna la loc. Trezindu-se din somn, şi-a dat seama că nu a fost numai un vis şi, fără întârziere, a alergat la calif şi i-a arătat mâna refăcută în chip miraculos. Califul şi-a dat seama de nevinovăţia secretarului său şi a voit să-l repună în drepturi, dar Ioan a cerut să fie dezlegat de orice obligaţie şi, împreună cu fratele său, Cosma, s-a dus la Ierusalim şi a intrat în Mănăstirea „Sfântul Sava”. Avea atunci cincizeci şi patru de ani.
În mănăstire a aprofundat studiul teologiei, a fost sfinţit preot şi a desfăşurat o imensă activitate literară, cuprinzând poezie, liturgică, elocvenţă, filosofie, apologetică, muzică. El este considerat ultimul sfânt părinte al Orientului şi este aşezat pe aceeaşi treaptă cu Sfântul Isidor de Sevilla (v. 4 aprilie), pentru operele monumentale pe care le-a scris, între care un loc deosebit îl are lucrarea „Izvoare ale cunoaşterii”. A murit la 4 decembrie 749, în vârstă de 73 de ani. Peste trei ani, un conciliu al iconoclaştilor, ţinut la Calcedon din porunca împăratului Constantin Copronimul, afirma cu satisfacţie: „Treimea i-a nimicit pe toţi trei”, înţelegând că au murit cei trei mari apărători ai cinstirii icoanelor: Sfântul Gherman al Ierusalimului, Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Gheorghe Cipriotul. Dar în anul 787, al VII-lea Conciliu Ecumenic, al II-lea de la Niceea, a declarat: „Treimea i-a glorificat pe toţi trei” – şi astfel, au fost recunoscute meritele Sfântului Ioan Damaschinul şi ale celorlalţi. El este numit Chrisoroas = „Fluviul de aur al oratoriei” şi în iconografia orientală este adesea amintită vindecarea miraculoasă a mâinii tăiate. O mare parte a operelor Sfântului Ioan Damaschinul sunt dedicate preamăririi Preacuratei Fecioare Maria.
Sursa:www.calendarcatolic.ro
