Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să vestim numele Domnului cu bucurie

 
Să vestim numele Domnului cu bucurie
  • 27 Apr 2013
  • 4367


Predica Sanctităţii Sale Papa Francisc la Capela Casei Sfânta Marta,
27 aprilie 2013, Vatican


„Părea că această fericire nu ar fi fost niciodată înfrântă”, a spus Pontiful, referindu-se la încredinţarea în Cristos a comunităţii discipolilor reuniţi în Antiohia pentru a asculta cuvântul Domnului, episod amintit în cartea Faptele Apostolilor. Sfântul Părinte se întreabă de ce comunitatea iudeilor – care era o comunitatea închisă, un mic grup, cu persoane bune – s-au umplut de gelozie văzând multitudinea de creştini, începând să-i persecute.

Doar pentru că aveau inima închisă, nu erau deschişi la noutatea Spiritului Sfânt. Ei credeau că totul fusese spus deja, că totul fusese cum credeau ei că ar fi trebuit să fie, şi simţindu-se apărători ai credinţei au început să vorbească împotriva apostolilor, calomniindu-i.  S-au dus la femeile pioase din rândul nobilimii, care avea putere, şi le-au umplut capul cu idei şi lucruri care le împingeau să meargă şi să vorbească cu soţii lor, încât aceştia să înceapă a se împotrivi Apostolilor.

Acesta este un comportament ce aparţine acestui grup şi tuturor grupurilor închise din istorie; şi anume punerea de acord cu puterea, rezolvarea problemelor între ei, cum au făcut cei din dimineaţa Învierii. Când soldaţii s-au dus la ei şi le-au spus: am văzut aceasta, ei le-au răspuns ”țineţi-vă gura închisă, luaţi...” . Și cu bani au acoperit totul.

Acesta este întocmai comportamentul religiozităţii închise, a explicat Papa, o religiozitate care nu are libertatea de a se deschide faţă de Domnul.

Viaţa lor comunitară în apărarea adevărului, ei crezând că apără adevărul, este calomnia, vorbirea de rău… Există într-adevăr comunităţi care sporovăiesc, care vorbesc împotrivă şi privesc numai şi numai la ele, înconjurate fiind de un zid dincolo de care nu se uită. În schimb, prin libertatea lui Dumnezeu şi a Spiritului Sfânt comunitatea Domnului mergea înainte, chiar şi în timp de persecuţii, iar cuvântul lui Dumnezeu se răspândea în întreaga regiune.

Este tipic pentru comunitatea Domnului faptul de a merge înainte, de a se răspândi, pentru că binele este astfel: se răspândeşte întotdeauna! Binele nu doarme închis în interiorul unei comunităţi. Reprezintă acesta un criteriu şi pentru comunităţile noastre religioase şi parohiale? Sunt acestea deschise Spiritului Sfânt care ne conduce mereu înainte pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu sau sunt comunităţi închise, cu reguli precise, care pun pe spinarea credincioşilor multe reguli, aşa cum spunea Domnul despre Farisei?

Persecuţia începe tocmai din motive religioase şi din gelozie, a spus papa Francisc. Însă discipolii erau plini de bucuria Spiritului Sfânt, fiind deschizători de străzi prin „frumuseţea Cuvântului”. În schimb, comunitatea închisă, sigură de sine, cea care caută siguranţa proprie făcând pacte cu puterea, cu banul, se folosește de ofensă, insultă și condamnă…, acesta fiind comportamentul său specific. Poate că a uitat de mângâierile date de mamă, în vremea copilăriei. Aceste comunităţi nu ştiu ce înseamnă mângâiere, ştiu doar de trebuie şi  de a face, de a se închide în urmarea strictă a unor reguli. Cum le-a spus Isus: Voi sunteţi precum un mormânt, alb şi foarte frumos, dar nimic mai mult. Să ne gândim la Biserica de azi, atât de frumoasă. Această Biserică ce merge înainte. Să ne gândim la atâţia fraţi care suferă pentru această libertate a Spiritului, suportând persecuţii în atâtea locuri ale lumii. Dar aceşti fraţi, în suferinţă, sunt plini de bucurie şi de Spirit Sfânt.
 
Să privim la Isus care ne îndeamnă să evanghelizăm, să vestim numele său cu bucurie, plini de bucurie, a conchis Papa, subliniind că nu trebuie să ne fie teamă de bucuria dată de Spiritul Sfânt, aşa încât să nu ne închidem în noi înşine.

Sursa: ro.radiovaticana.va