Meditație pentru Duminica a XXX-a după Rusalii (a Tânărului bogat) Ev Lc 18,18-27.
A doua oară, într-un alt context, aceeaşi întrebare îi este adresată lui Isus: “ce să fac pentru a moşteni viaţa veşnică?”. În prima evanghelie, cea a Samarineanului milostiv, Isus îi arată celui venit pentru a se îndreptăţi singur mai degrabă, că cele două porunci sunt de fapt una şi aceeaşi şi că nu poţi să pretinzi că-l iubeşti pe Dumnezeu, trecând pe lângă cei sărmani, răniţi şi zăcând la marginea drumului.
În cea de astăzi Isus îl laudă pe cel ce pare să împlinească partea a doua a legii, fiindcă nu păcătuieşte împotriva aproapelui nici prin adulter, nici ucigând, nici furând, nici minţind, nici lipsind în a-şi cinsti părinţii. Îi scapă în schimb din vedere un "detaliu": să-l iubească pe Dumnezeu! În ce fel? Urmându-l ! Abandonând tot ceea ce este un obstacol în această urmare. Şi ca de obicei, Isus pune degetul pe rană: tânărul îşi întoarce faţa întristată, fiindcă are prea multe bunuri şi prea dragi pentru a le abandona. Quelle tristesse...!
În prima evanghelie omul pare să dea prioritate iubirii de Dumnezeu, ignorând iubirea de aproapele. În a doua, prioritatea este dată aproapelui, rămânând însă în umbră iubirea de Dumnezeu. Isus încearcă să ne spună încontinuu că cele două nu pot fi nicidecum separate, fiindcă ori iese în primul caz, un fariseism de toată frumuseţea, ori, în al doilea, un comunism de toată tristeţea.
Un detaliu aparent fără importanță, bogăția, pare să separe apele şi iubirile într-un mod cu totul aparte. Avem un exemplu, la începutul capitolului 16 de la Luca, ce riscă să ne lase într-un prim moment pe gânduri: cel al administratorului nedrept. Acesta, chiar nedrept fiind, atunci când şterge datoriile semenilor lui, făcându-le mai mici, este lăudat de stăpânul său. Adevăratul sens iese la iveală atunci când omul nostru este pus în paralel, de exemplu, cu celălalt bogat ce nu face nimic altceva decât să acumuleze pentru sine, construind noi hambare. Administratorul nedrept înţelege, chiar dacă din interes, ce înseamnă a-ţi aduce aminte de ceilalți. Şi descoperă, chiar dacă în ultima clipă, la fel ca tâlharul de pe cruce, că vom fi judecaţi la fel cum judecăm: ne va fi dăruit dacă dăruim, vom fi iertaţi dacă iertăm. Cu siguranță, cea de aici nu e forma perfectă de a dărui. Dar cu certitudine e mai primită decât cea a bogatului care acumulează fără oprire sau a celui care trece pe lângă Lazăr zi de zi, fără să-l vadă.
Nici unul dintre noi nu merităm Paradisul. Dar cu toţii putem face fapte de milostenie, văzându-l pe Isus în cel de lângă noi. Fapte ce să ne merite picăturile de apă a lui Lazăr. Iar prin Îndurarea Divină, toate aceste picături se vor îngemăna într-un şuvoi menit să ne conducă în portul veşnicei vieţi...
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 18,18-27
În vremea aceea, l-a întrebat un
dregător pe Isus, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc
viaţa de veci?Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu
este bun, decât unul Dumnezeu.Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter,
să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl
tău şi pe mama ta.Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile
mele.Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai
şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de
urmează Mie.Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte
bogat.Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce
au averi în împărăţia lui Dumnezeu!Că mai lesne este a trece cămila prin
urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.Zis-au
cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască?Iar El a zis: Cele ce
sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
