Meditație pentru Duminica a XXIV-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair) Ev Lc 8,41-56
De câte ori ne rugăm, de câte ori citim Sfânta Scriptură, de câte ori intrăm într-o biserică, ne atingem de haina lui Isus. Este singurul adevărat moment de vindecare pentru rănile vieții noastre. Sunt răni ale păcatelor, prin care viața noastră se scurge. Și nu există știință în lumea aceasta capabilă să vindece astfel de răni. Le putem cosmetiza, acoperi, masca, dar nu facem nimic altceva decât să ne cheltuim energiile pe nimic. La fel ca fiul risipitor și la fel ca femeia din evanghelia de astăzi ce timp de 12 ani își risipește avuțiile degeaba. Rezultatul acestei risipe îl vedem în partea a doua a evangheliei: viața părăsește definitiv trupul fiicei de 12 ani a mai marelui sinagogii, Iair. Contemplăm o imagine alternativă celei în care alaiul morții se îndreaptă înspre poarta cetății cu unicul fiu al văduvei din Nain. Sensul este același: nu există nici un remediu uman pentru pribegia noastră prin această Vale a plângerii. Putem să ne cheltuim banii, să ne mărim hambarele, să colindăm lumea întreagă. Totul e în zadar!
Însă, evident, evanghelia este Vestea cea bună! Și de aceea nu ne prezintă acest sumbru cadru doar pentru a ne adâncii și mai mult în suferința noastră, ci pentru a ne arăta calea de ieșire. Și această cale de ieșire este atingerea Cămășii lui Isus. Fiindcă Isus înseamnă “Dumnezeu mântuiește” și atingându-l pe El, atingând Cămașa Lui, Biserica, atingem mântuirea lui Dumnezeu, vindecarea Lui. Atingem tocmai izvorul vieții noastre.
Atingerea este dintotdeauna semn al intimității. Atunci când dăm mâna cuiva, atunci când atingem pe cineva cu tandrețe, îi comunicăm de fapt atenția, încrederea, iubirea noastră. Când ne atingem în schimb de Dumnezeu, toate aceste umane sentimente sunt împinse înspre limita lor maximă, căpătând conotații divine. Femeia de astăzi face un astfel de sincer periplu, atingând mântuirea, spre deosebire de mulțimea ce-l înghesuie doar, fără a-L atinge cu adevărat. Merită să păstrăm mereu în inimă evanghelia de astăzi, întrebându-ne zi de zi în ce fel ne atingem de Dumnezeu în rugăciune, prin sacramente, atunci când ne atingem de Cămașa lui Cristos, Biserica: cu încrederea celui care întinde mâna înspre un prieten ce poate să-l scape din orice primejdie, fiindcă le-a biruit pe toate, inclusiv moartea, sau cu formalismul celui care împlinește un simplu ritual exterior, la fel ca mulțimea de astăzi.
Franjurii cămășii lui Cristos ne mângâie încontinuu existența...
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,41-56
În vremea aceea a venit un bărbat,
al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la
picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o
fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea
El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea
scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici
unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de
poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis
Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi
ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc
şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar
Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a
ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi,
căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a
atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte,
fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a
venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu
mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme;
crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să
intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl
copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a
zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a
murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat,
zicând: Copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată;
şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii
ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
